Fap 2,14a.36-41;
1Pt 2,20b-25;
In 10,1-10
Duminica a patra a Paștelui mai este numită și Duminica bunului păstor, fiindcă lecturile care sunt folosite vorbesc despre Isus Cristos bunul păstor care e gata să își de-a viața pentru noi, gata să apere viața, gata să răspândească viața, gata să își ofere întreaga viață pentru oile sale în fiecare zi. Modelul unui adevărat lider, este cel al bunului păstor.
Astăzi este și Ziua mondială de rugăciune pentru vocații. Să ne rugăm pentru ca tot mai mulți tineri să simtă chemarea la sfânta preoție. Să ne rugăm ca tot mai multe tinere să simtă chemarea la viața consacrata.
Nu știu dacă vă întrebați de ce Isus, în pasajul evangheliei de astăzi alege imaginea oilor când se referă la noi, în discursul său.
Un renumit predicator spunea că motivul pentru care Isus alege oile este că acest animal are caracter și trăsătură diferită față de restul animalelor.
În primul rând, oaia e un animal tăcut.
În al doilea rând, oaia e umilă.
În al treilea rând, oaia încearcă să se curețe când este murdară.
Bazându-ne pe descrierea anterioară asupra oii, de ce Isus a ales imaginea oii când se referă la noi, înțelegem că noi ca și copii ai lui Dumnezeu și discipoli ai lui Cristos, trebuie să avem aceste trei trăsături de caracter extrem de importante, și anume: tăcerea, umilința și căința adevărată.
Primul este tăcerea. În cartea lui Qohelet la capitolul 3,7 Solomon spune : că este un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi. Ce vrea să spună Solomon prin aceste cuvinte? Un scriitor a răspuns la această întrebare prin a indica că există patru tipuri de tăcere care nu ne sunt recomandate precum: tăcerea nechibzuită, o tăcere posacă, o tăcere lașă și o tăcere disperată. Cu toate acestea, există o tăcere prudentă, sfântă și plină de har la care ne îndeamnă și Sfânta Scriptură.
Dacă noi nu învățăm cum să practicăm această reținere numită tăcere, vom începe să rostim cuvinte jignitoare care vor stârni mânia (Prov 15,1) și să folosim un limbaj dur. Buzele nepăzite întotdeauna duc la consecințe serioase. Un autor a enumerat șase ne-uri care rezultă din vorbitul în momentele în care ar trebui să tăcem: neinformarea, ne-citarea, nereprezentarea, neinterpretarea, neformularea și neînțelegerea.
Ce putere există în tăcerea auto-controlată? John Wesley observase că într-o neînțelegere între două femei. Una vorbea vehement și cu gesturi mari, în timp ce cealaltă stătea perfect nemișcată, liniștită și neperturbată. Într-un final prima femeie a lovit piciorul de pământ și a strigat, Vorbește! Pentru ca să mai am și altele de spus! Wesley comentează că aceasta a fost o lecție pentru mine: tăcerea adesea este cel mai bun răspuns. (din H.G.B., Pâinea noastră zilnică, 9 mai).
Al doilea este umilința. Într-o zi, întorcându-se sfântul Francisc din pădure şi din rugăciune şi în timp ce ieşea din pădure, numitul frate Masseo a voit să încerce dacă el era umil şi întâmpinându-l şi aproape insultând a spus: “De ce la tine, de ce la tine, de ce la tine?”. Sfântul Francisc răspunde: “Ce anume vrei să spui?”. A spus fratele Masseo: “Spun, de ce la tine toată lumea se îndreaptă şi orice persoană pare că doreşte să te vadă şi să te audă şi să ţi se supună? Tu nu eşti un om frumos la trup, tu nu ai mare ştiinţă, tu nu eşti nobil, aşadar de ce toată lumea merge după tine?”. Auzind asta sfântul Francisc, complet îmbucurat în spirit […], s-a adresat fratelui Masseo şi a spus: “Vrei să ştii de ce la mine? Vrei să ştii de ce la mine? Vrei să ştii de ce toată lumea vrea să vină după mine? Asta pentru că ochii preasfinţi ai lui Dumnezeu n-au văzut printre păcătoşi pe niciunul mai laş, nici mai insuficient, nici mai mare păcătos decât mine”
Ce înseamnă umilința? Un autor spiritual (Evdokimov) spunea că: „Umilinţa este arta de a fi exact la locul tău”, adică la locul creaturii, care ştie că nu merită nimic din darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu. Umilinţa înseamnă încredere, înseamnă ascultare, înseamnă respect, înseamnă discernământ, înseamnă bun simţ, înseamnă mulţumire şi pace sufletească, înseamnă inteligență, etc. Ne recunoaştem în aceste trăsături definitorii? Avem încredere în cei ce ne stau alături pe calea vieţii? Îi ascultăm? Îi respectăm? Dăm dovadă de bun simţ în relaţiile noastre cu alţii, acolo unde ne desfăşurăm activitatea? În alegerile noastre dăm dovadă că suntem capabili de discernământ? Sunt doar unele dintre întrebările pe care le generează acest caracter.
Al treilea este căința. În Noul Testament căința înseamnă a te întoarce de la păcat și a te reîntoarce la Dumnezeu. Am fost chemați de Dumnezeu pentru a ne întoarce de la păcat. De fapt, Dumnezeu ne-a poruncit tuturor să ne căim de păcate (Fap 17,30).
Vechii persani aveau o legendă care pentru noi, creştinii, nu mai este legendă, ci adevărul curat: într-o zi, Dumnezeu a trimis pe pământ un înger ca să caute şi să aducă lucrul cel mai frumos pe care îl va găsi la oameni. Îngerul s-a reîntors de nenumărate ori, aducând rând pe rând rugăciunea, jertfa pentru patrie, pomana, devotamentul mamei pentru copii. Dar Domnul nu era mulţumit. În sfârşit, îngerul s-a întors aducând cu sine lacrimile unui păcătos căit. „Iată, a spus Domnul, lucrul cel mai de preţ pe care îl face omul pe pământ: să-şi plângă păcatele”.
Să ne lăsăm în continuare conduși de aceste trei trăsături de caracter importante ale tăcerii, umilinței și al adevărate căințe în viețile noastre atât ca copii ai lui Dumnezeu cât și discipoli ai lui Isus. Amin
