Mc 6,45-52
Ori de câte ori Isus nu se afla în compania discipolilor săi, de fiecare dată se afla în rugăciune. În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Isus s-a dus să se roage singur. Mai devreme el tocmai ce dăduse drumul mulțimii care fusese martora înmulțirii pâinii. În textul evangheliei de astăzi îl vedem pe Isus cum umbla pe apă spre barca plină cu discipoli înfricoșați. În timpul ce sa scurs dintre plecarea mulțimii și apariția pe apă lângă barca discipolilor, Isus a stat în rugăciune. Interesant de notat e faptul că se aseamănă cu pendulul unui ceas, care se plimbă dintr-o parte în alta într-un ritm propriu. Timpul lui Isus se plimbă între implicarea sa cu oameni și timpul petrecut în rugăciune cu Tatăl său.
Mereu va exista ispita de a da mai mult timp la ceea ce facem sau apostolatului nostru decât rugăciunii sau invers. Când aceste abateri au loc mereu apar și crizele, fie ne trezim împovărați de muncă sau plictisiți de inactivitate. Timpul petrecut cu una devine scuză pentru a scăpa de cealaltă. Rugăciunea poate fi cu adevărat rugăciune doar în momentul în care aduce roade în serviciul omului, sau munca poate fi cu adevărat muncă doar când există o recunoștință autentică și o comuniune cu Dumnezeu în rugăciune.
Exemplul lui Isus de astăzi ne arată o balanță, un echilibru în trăirea vieții și în realizarea misiunii noastre. Acum e posibil ca noi să ne continuăm călătoria spre Tatăl din ceruri fiindcă există o forță interioară ce se revarsă dintr-o viață de iubire și slujire integrată.
