In 10,22-30
Un grup de botaniști au pornit într-o expediție în Alpi în căutarea unor varietăți noi de flori. Unul dintre ei se uita prin binoclu lui și a văzut o specie frumoasă și rară ce creștea pe fundul unei văii adânci. Problema era ajungerea la ea, fiindcă necesita ca unul dintre ei să fie coborât în râpă. Au observat un tânăr localnic ce stătea în apropiere, așa că omul s-a dus la el și l-a întrebat dacă dorește să îi ajute să ia acea floare. I s-a spus că o funie va fi legată în jurul lui iar apoi va fi lăsat în jos pentru a lua floarea din râpă. Băiatul era entuziasmat și nerăbdător de noua aventură. Așteaptă, a spus el, mă voi întoarce. Când s-a întors acesta era însoțit de un om bătrân. Apropiindu-se de șeful botanicilor, băiatul a spus, Voi merge chiar acum pentru a vă lua floare însă acest om trebuie să țină funia. El este Tatăl meu.
E complet normal să ne punem încrederea în cineva care îl cunoaștem profund. E periculos să ne încredem în străini și în persoane care încă nu ne-au câștigat încrederea. Tot la fel e și cu atitudinea noastră de a ne încrede în Dumnezeu. Nu putem să ne oferim cu totul lui, la dispoziția lui, dacă nu îl cunoaștem destul de mult.
În textul evangheliei de astăzi, Isus manifestă încrederea sa autentică în Dumnezeu, Tatăl său. Ca și creștini, avem nevoie de posesia unei astfel de încrederi prin ascultarea vocii Domnului Isus, Păstorul nostru cel bun. El niciodată nu va permite să ne îndepărtăm de el. El e mereu de partea noastră pentru a ne proteja de rău. El nu va permite ca forțele răului să ne conducă la distrugerea veșnică. Vom experimenta durere, boală, suferință și moarte. Însă Domnul ne va conduce la victoria finală și la siguranța casei sale veșnice. Păstorul cel bun ne asigură că în mijlocul suferinței putem găsi pace și siguranță. Va trebui să rămânem încrezători în Domnul indiferent de unde ne conduce.
