Ier 20,10-13
Rom 5,12-15
Mt 10,26-33
Conform unei surse anonime frica numărul unu al unei soții e acea de a fi folosită și abandonată. Iar frica numărul unu al unui soț este cea a eșecului.
Cineva, un frate verbit, a spus că în mod normal adesea ne este frică însă de cele mai multe ori de lucrurile greșite. De exemplu, datorită faptului că unui student îi este frică de eșec, se apucă să trișeze la test. Ne-obișnuit cu ideea de a pierde alegerile, persoana în cauză, primar, președinte parlamentar sau orice altceva, se apucă de cumpărat voturi sau aderăm la diverse alte grupuri în speranța că acestea ne vor ajuta să atinge țelul dorit prin orice mijloc posibil. Dornici să obținem job-ul dorit adesea recurgem la minciună pentru a-l obține. Preferăm să arătăm bine chiar dacă săvârșim rele și multe altele asemenea.
Textul evangheliei de astăzi are o temă dominantă, adică frica. Isus repetă de mai multe ori cuvintele, Nu vă temeți, de cel puțin trei ori, și de alte 13 ori în toate cele patru evanghelii. Unii dintre noi poate încă își amintesc una dintre primele afirmații care ieșea din gura sfântului papă Ioan Paul al II-lea, mai ales din acel moment în care a pășit pentru prima oară pe balcon, imediat după alegerea sa ca papă în 1978. El a spus, Lăudat să fie Isus Cristos! Iar următoarele cuvinte pe care le-a rostit au fost, Nu vă temeți!
Cuvintele Nu vă temeți! Apar în Biblie nici mai mult nici mai puțin de 365 de ori. Iar dacă stăm să ne gândim într-un an sunt 365 de zile iar acest fapt e o bună reamintire pentru fiecare dintre noi, că în fiecare zi din an, Dumnezeu ne asigură și ne spune că nu trebuie să ne fie frică. Nu vă temeți fiindcă Isus însuși a fost destul de curajos încât să îi confrunte pe cărturari și farisei, Pontiu Pilat, pe Marele Preot și pe toți acuzatori lui cu o inimă curată și cu o convingere puternică.
Însă la ce fel de frici a făcut Isus referință în textul evangheliei de astăzi? Isus s-a adresat la trei frici principale, pe care le are fiecare dintre noi:
Prima e frica de adevăr. Cineva a spus la un moment dat că dacă spunem minciuni, multe semne ne vor da de gol că ele există. Iar aceste semne sunt: schimbarea culorii feței, ochii s-ar putea mișca mai repede decât de obicei, ori încercăm să evităm contactul cu ochii, sau se schimbă modul de a vorbi, vocea începe să tremure în timp ce maxilarul trăncăne, ori mișcările corporale cresc considerabil, precum gesticulația mâinilor, sau folosim propoziții mai scurte, mai multe pauze și erori în vorbire, mai multe cuvinte negative și cuvinte extreme și multe, multe altele.
Ceea ce se petrece în ziua de astăzi e următorul lucru, minciuna pare să fie un mod de viață pentru mulți dintre noi. Iar asta fiindcă tot mai mulți dau mărturie că e ușor să spui o minciuna. De tot ceea ce avem nevoie e de a schimba unele cuvinte și asta e. Însă Isus ne avertizează, nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut! În societatea iudaică a acelor zile, se punea accent enorm de mult asupra onoarei, iar secretul era extrem de important în protejarea propriei persoane și a onoarei familiei. Onoarea înseamnă modul în care oameni te judecă. Isus schimbă aceasta în versetele 32-33 de astăzi: Onoarea înseamnă modul în care Dumnezeu te judecă. Cu această nouă semnificație, secretul nu mai este atât de important. Cu alte cuvinte nimic nu poate rămâne secret pentru totdeauna. Iar Isus a spus, Adevărul vă va elibera! De asemenea, îmi mai amintește și de acel proverb spaniol care spune Adevărul este sora lui Dumnezeu. Platon, un mare filosof grec a spus Nici un om nu trebuie să fie supărat pe ceea ce este adevărat.
A doua frică este cea de moarte. De fapt, asta este și cea mai mare frică a noastră. Iar asta fiindcă ori de câte ori vorbim despre moarte, adesea încercăm să o evităm în oricare conversație a noastră. Pentru noi, moartea nu este un subiect plăcut de conversație. Când moartea este subiectul principal, adesea se face în termeni academici. E mult mai ușor să vorbești despre moarte în termeni precum, Oameni mor decât să spui, Într-o bună zi și eu voi muri. Acesta este motivul pentru care credem că am lăsat moartea fără înțepătura ei iar asta fiindcă numim cimitirul parc memorial doar pentru a face să sune bine, însă realitatea este complet alta.
Însă moartea este o renunțare și a-l lăsa pe Dumnezeu. Va trebui să acceptăm că la final, oameni pe care îi iubim atât de mult nu ne aparțin nouă ci de fapt aparțin lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Isus a spus Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul!… Însă tot ne mai este frică de moarte dar Isus ne spune că nu ar trebui să ne temem fiindcă el este cu noi. Asemenea următoarei povestioare de care am dat zilele acestea despre un băiețel aflat pe moarte.
A fost la un moment dat un băiețel care suferea de o boală în fază terminală. El știa că avea să moară cu toate că părinți lui nu îi spusese. Așa că într-o bună zi s-a hotărât să își întrebe mama, Mamă cum e să mori? Doare?
Mama a stat și s-a gândit pentru o clipă în căutarea unui răspuns la acea întrebare după care a spus, Charlie, îți amintești de momentele în care obișnuiai să te joci cu prieteni tăi toată ziua? După care erai atât de obosit încât când te puneai să te uiți la televizor adormeai pe scaun cu hainele pe tine. Ei bine, nu acela era locul în care trebuia să fii, căruia aparțineai, însă dimineața, mereu te trezeai acolo unde aparțineai, în propriul tău pat. Tatăl tău te căra sus pe scări, în camera ta, te punea în propriul tău pat acolo unde aparțineai.
Charlie, a continuat ea, Cred că așa e și cu moartea. E asemenea momentului în care te trezești dimineața și descoperi că ești în altă cameră, în alt loc, acolo unde aparții, în siguranță și în brațele iubitoare ale lui Isus.
Apoi, o altă zicală budistă suna cam așa, La final doar trei lucruri vor conta. Cât de plin ai trăit, cât de profund ai iubit, și cât de bine ai învățat să renunți la lucrurile care nu contează pentru tine.
A treia este frica de ne-vrednicie. Dacă stăm să observăm puțin ceea ce e în jurul nostru, vom observa că foarte multe persoane din jur sunt căutătoare de atenție. Dorim să fim observați. Cu alte cuvinte, suferim de lipsă de atenție. Nu doar că suntem căutători de atenție, ci suntem și păcătoși iar Dumnezeu știe aceasta. Însă în ciuda faptului că suntem căutători de atenție, nevrednici și păcătoși, Dumnezeu oare tot ne mai iubește?
O poveste spune că un profesor de religie și-a încheiat ora despre biblie prin a pune unele întrebări elevilor ei. De ce, credeți, că Dumnezeu ne iubește atât de mult? a întrebat el. Apoi a existat un scurt moment de liniște, moment în care copii au stat și s-au gândit la un răspuns cât mai corect.
Dintr-o dată, cu copil și-a ridicat mâna, și fără nici cea mai mică îndoială asupra corectitudinii răspunsului ei a și spus, Fiindcă el are doar câte unul din fiecare dintre noi.
Doar unul din fiecare dintre noi!
În încheiere vă invit să nu uitați niciodată că noi suntem iubiți de Dumnezeu nu fiindcă suntem demni de iubire sau arătoși sau frumoși ci fiindcă Dumnezeu este atât de bun și fiindcă are doar câte unul din fiecare dintre noi. Nu trebuie să ne fie frică fiindcă, după cum spunea și cineva, trebuie să avem curaj și să fim complet încrezători că Dumnezeu este mereu cu noi. Noi suntem sub puterea lui și sub protecția lui părintească. Amin
