In 2,1-11
Un evreu avea în casa lui de toate, însă nu avea copii. Soţia lui se ruga mult, postea, dădea de pomană, dar copilul întârzia să apară. După douăzeci de ani de căsnicie, el s-a dus la rabinul comunităţii şi i-a spus:
-Maestre, sunt căsătorit cu soţia mea de douăzeci de ani şi încă nu mi-a dat nici un fiu. Pentru acest motiv, vreau să-mi las soţia şi să mă căsătoresc cu altă femeie. Bătrânul rabin îl priveşte în ochi şi îi spune:
-Din câte îmi amintesc eu, atunci când te-ai căsătorit ai făcut o sărbătoare. Fii bun şi fă o sărbătoare soţiei pe care vrei să o laşi, asemănătoare celei pe care ai făcut-o când ai luat-o în căsătorie.
Evreul se întoarce acasă, îi spune soţiei intenţia sa şi începe pregătirile. După câtva timp a sosit şi ziua mult aşteptată. În faţa numeroşilor invitaţi, evreul îşi cheamă soţia şi îi spune:
-Întrucât mi-ai fost soţie douăzeci de ani, mi-ai rămas fidelă şi m-ai ajutat cu exemplul vieţii tale, înainte să te duci la mama ta, să intri în casa mea şi să iei din ea tot ceea ce îţi este mai drag şi mai scump.
La sfârşitul sărbătorii, oaspeţii au plecat la casele lor, iar evreul s-a îmbătat şi s-a dus în camera sa şi s-a culcat. În urma lui intră în casă soţia lui şi, cu ochii în lacrimi, priveşte covoarele şi mobila scumpă, obiectele din aur şi argint. După câteva momente, femeia îşi cheamă vecinele pentru a o ajuta, întră în cameră unde doarme evreul beat şi ia patul cu tot cu soţ şi îl duce la casa mamei sale. Când s-a trezit evreul, speriat, îşi cheamă soţia şi o întreabă:
-Ce caut eu în casa mamei tale? Iar soţia, cu ochii scăldaţi în lacrimi, îi spune:
-Nu tu mi-ai spus să iau din casă lucrul cel mai scump pentru mine? La acest răspuns, evreul se ruşină, îşi ceru iertare şi o luă din nou de soţie pentru toată viaţa. Un an mai târziu, evreul ţinea în braţe un copil.
Iată, cum iubirea unei soţii face să ţină familia unită. Iubirea se poate răci, dar ea poate fi reaprinsă. Să nu vă fie frică să vă arătaţi iubirea unul faţă ce celălalt.
Şi vă invit, iubiți credincioși, să vă gândiţi când i-aţi spus ultima dată soţului sau soţiei că îl iubiţi sau o iubiţi? Soţilor când le-aţi dăruit ultima dată o floare soţiilor voastre? Soţiilor când le-aţi spus ultima dată soţilor voştri: Te iubesc!?
Sunt gesturi mici, dar care vorbesc de iubirea care îi face pe soţi să rămână uniţi. Doar în unitate familia găseşte putere să depăşească dificultăţile, să ierte, să meargă înainte oricât ar fi de greu.
În evanghelia proclamată, am auzit vorbindu-se despre o nuntă la care au fost invitați Sf. Fecioara Maria Isus Cristos și ucenicii săi. Se spune că sf. Fecioară Maria ar fi fost rudă cu mirii sau cu familia acestora și acesta ar fi motivul pentru care ea împreună cu Fiul ei Isus i-au parte la sărbătoare. Dar dincolo de motivele prezenței lor acolo, noi trebuie să extragem câteva învățături pentru viața noastră.
Noi îl chemăm în ajutor pe Isus, ne gândim la el şi îi cerem să fie prezent alături de noi în general în momentele triste, de suferinţă, de necaz, de dificultate. Dar de ce nu l-am chema şi în momentele noastre de bucurie, de veselie, la nunţi şi la cumetrii, la petreceri şi la distracţiile noastre? Isus care s-a simţit bine alături de miri şi de nuntaşi la Cana Galilei, se simte bine şi la nunţile şi ospeţele creştinilor, la nunțile și la petrecerile noastre. Dacă el ar fi prezent, dacă l-am invita pe el, împreună cu mama sa Maria, altfel ar arăta petrecerile şi distracţiile noastre.
Dragi miri, să nu vă fie teamă să-l chemaţi pe Cristos în greutăţile vieţii voastre ca să transforme apa iubirii omeneşti în vinul iubirii divine!
Astăzi porniţi la drum, începeți o etapă importantă în viața voastră; de această zi și de aceste momente, de acum, din biserică, trebuie să vă amintiți zilnic. Și dacă peste câteva clipe îl veți invoca și invita pe Domnul să vă binecuvânteze și să ia parte la nuntă, atunci acest lucru să îl repetați mereu, și la bine și la greu. Amin!
