Duminica a 2-a de peste an (B)

1Sam 3,3b-10.19
1Cor 6,13c-15a.17-20
In 1,35-42

Astăzi începem din nou celebrarea duminicilor timpului de peste an. Iar în prima dintre ele, cea de astăzi, am putut vedea cum Dumnezeu ne cheamă mai tare ca niciodată și ne invită să Venim și să vedem, dar mai ales de a fi discipoli lui. Astăzi, Biserica ne reamintește că chemarea lui Dumnezeu este una reală. Ea ajută fiecare creștin în egală măsură să discearnă ce anume dorește Dumnezeu ca noi să facem. Dumnezeu ne cheamă personal pe nume și așteaptă ca noi să răspundem fiindcă el dorește să ne folosească spre mai marea sa glorie și spre binele celor din jurul nostru. Iar pentru a putea răspunde eficient, trupul, sufletul și Duhul trebuie să fie pe deplin implicate fiindcă ele aparțin lui Dumnezeu.

Într-o bună zi un tată evreu s-a dus la rabin pentru a se plânge de fiul său, L-am adus pe Benjamin la credință, i-am organizat cel mai scump bar Mitzvah. M-a costat o avere să îl educ, pentru ca săptămâna trecută să îmi spună că a decis să devină creștin. Rabi, unde am greșit? Apoi, Rabinul i-a răspuns, Amuzant, însă ar fi trebuit să vii la mine. Asemenea ție, și eu, mi-am adus băiatul la credință, l-am ajutat să studieze la universitate ceea ce m-a costat o avere, iar apoi, într-o bună zi, mi-a spus că sa decis să devină creștin.  Ce ai făcut atunci, l-a întrebat acel tată evreu. M-am dus la Dumnezeu pentru răspuns, a răspuns Rabinul. Tatăl evreu și mai curios l-a întrebat iar, Și ce a spus Dumnezeu? Rabinul a răspuns, Dumnezeu a spus, Ar fi trebuit să vii la mine! Un lucru e clar, că asemenea celor doi oameni, și noi auzim chemarea evidentă a lui Dumnezeu zi de zi în diferite moduri, însă îi răspundem noi?

Prima lectură de astăzi luată din cartea profetului Samuel, relatează chemarea dramatică a lui Samuel. De fapt, ne amintește de propria noastră chemare. De multe ori, unii oameni m-au tot întrebat, Cum vorbește Dumnezeu unei persoane, când și unde vorbește, și cum răspundem chemării lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebări cu adevărat interesante și reflectă și confuzia noastră, după cum am putut vedea și în cazul tânărului Samuel de astăzi. Răspunsul meu simplu la aceste întrebări a fost întotdeauna că: Viața este plină de voci ale lui Dumnezeu. Asemenea unui tată, care vorbește și ne cheamă în slujirea lui zi de zi. Însă, singura problemă este accea că uneori ne lipsește starea spirituală necesară pentru a le discerne. De aceea trebuie să fim în locul potrivit mereu, după cum a fost și Samuel, dar mai ales va trebui să fim mereu dispuși să îl ascultăm pe Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, cu toate că trăim într-o lume destul de gălăgioasă, noi tot îl putem auzi pe Dumnezeu însă doar dacă ne vom disciplina pe noi înșine, împotriva gălăgiei spirituale și biologice. Asemenea lui Samuel, și noi va trebui să fim gata să spunem, Vorbește Doamne, căci slujitorul tău ascultă. Să ne adresăm nouă înșine următoarele întrebări, Mai avem noi timp să îl ascultăm pe Dumnezeu? Când a fost ultima oară când am petrecut 10 minute în tăcere ascultându-l pe Dumnezeu? Câți dintre noi ar avea răbdare dacă aș spune acum să facem un exercițiu simplu prin a sta în tăcere pentru a-l asculta pe Dumnezeu? Sunt sigur că mulți ar începe să se uite la ceas sau să numere minutele. Iar cel mai probabil, că în momentul în care vom deschide iar ochi am observa că jumătate din cei din biserică ar fi plecat acasă. Când ne aglomerăm prea tare, încetăm să mai avem timp să îl ascultăm pe Tatăl nostru ceresc. Și totuși, În Dumnezeu ne încredem! Cum ne putem încrede într-un Dumnezeu pe care nu îl mai ascultăm deloc? În schimb îi preferăm pe astronomi, vrăjitoare, ghicitori în palmă și mulți alți. Dăm mai multă atenție prezicerilor lui Nostradamus decât îi dăm lui Dumnezeu și profeților lui. Ascultăm mai mult de ticăit-ul ceasurilor noastre și de chemarea lor la acțiune decât de vocea lui Dumnezeu care ne cheamă la săvârșirea faptelor bune și atât de necesare celor din jurul nostru. Ce ironie! Un lucru e clar că trebuie să ne trezim, să îl ascultăm pe Dumnezeu, și să răspundem chemării sale. E urgent!

Cea de-a doua lectură din această duminică ne vorbește despre teologia morală a lui Paul. Iar asta fiindcă, acest text atinge unul dintre cele mai importante probleme morale care aproape că a sfidat soluțiile societății moderne de astăzi. De fapt, chiar și acum când vorbesc, ea își dezvoltă și mai multe tentacule. Această problemă este imoralitatea pe care Paul a redus-o pur și simplu la desfrânare. Ce importanță are aceasta în răspunsul pe care trebuie noi să îl dăm chemării lui Dumnezeu? Acest viciu este un păcat împotriva trupului dar mai ales împotriva Duhului lui Dumnezeu care trăiește în noi. Cu toate că e o problemă imorală, ea încetinește creșterea noastră spirituală precum și abilitatea noastră  de a răspunde eficient chemării lui Dumnezeu. Această lectură ne arată relația dintre moralitate și spiritualitate. Ne arată cum este afectat spiritualul de către fizic, și cât de important e ca noi să ne menținem trupurile doar spre faptele și mai marea glorie a lui Dumnezeu. Paul și biserica ne amintesc că noi va trebui să folosim fiecare aspect și facultate a vieților noastre pentru a răspunde invitației lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu, care este principalul agent al misiunii nu poate trăi într-un trup și suflet corupt.  Trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care îl aveţi de la Dumnezeu. Pe lângă desfrânare, mai există și multe alte vicii precum dependența de droguri, beția, și multe altele care împiedică răspunsul nostru efectiv la chemarea lui Dumnezeu. E adevărat că acestea sunt probleme morale și țin de trup. Și totuși, ele împiedică foarte tare creșterea spirituală și ne opresc din a răspunde cum trebuie chemării lui Dumnezeu. Acesta e motivul pentru care Dumnezeu i-a distrus pe fii lui Eli, Hofni şi Pinhas: …se culcau cu femeile care slujeau la uşa cortului întâlnirii… aşa vorbeşte Domnul… în aceeaşi zi vor muri amândoi (1 Sam 2,22-34).

Evanghelia din această duminică ne prezintă începutul slujirii publice a lui Isus. Mărturii despre el continuă să apară mai ales de la Ioan Botezătorul care a acceptat chemarea lui Dumnezeu și a cărui slujire se apropia de sfârșit. Rolul său de astăzi e demn de menționat, mai ales pentru faptul că a dus la împlinire propria sa profeție, Nu sunt cel care trebuie să vină… Cu siguranță el nu era Mesia, acesta e și motivul pentru care și-a îndreptat proprii discipoli spre urmarea lui Isus spunându-le, Iată-l pe mielul lui Dumnezeu! Ioan nu avea nici o problemă în a-și lăsa discipoli să îl abandoneze pentru a-l urma pe Isus. El și-a împlinit chemarea prin a arăta celorlalți calea mântuirii. Dar mai important decât asta e faptul că evanghelia ne provoacă să reflectăm asupra răspunsului nostru dat la chemarea lui Isus. Astăzi, Isus ne spune ceea ce a spus și discipolilor, veniți și vedeți. Aceasta e invitația de a-l urma. Iar apoi, Andrei l-a invitat pe fratele lui Petru folosind exact aceleași cuvinte ca și Domnul, vin-o să îl vezi pe Mesia iar Petru a răspuns imediat, prin a lăsa totul în urmă. De asemenea, când femeia samariteană l-a întâlnit pe Cristos ea a folosit aceleași cuvinte pentru a-i chema pe ceilalți consăteni ai ei, …veniți și vedeți…(In 4,29). Desigur ei au răspuns prin a o urma. Răspunsul dat invitației lui Isus ar trebui să fie o datorie zilnică care cere și întreaga noastră ființă (trup, suflet și spirit). Iar când noi vom răspunde, atunci va trebui să îi ajutăm și pe ceilalți să facă asta.

Uneori avem nevoie de ajutor pentru a discerne chemarea lui Dumnezeu, ceea ce dorește el ca noi să facem, și unde dorește el ca noi să fim. Chemarea unora e aceea de a-i ajuta pe ceilalți. Acesta a fost rolul pe care Eli l-a jucat în chemarea lui Samuel. Tot acesta a fost și rolul pe care Ioan Botezătorul l-a jucat în istoria mântuirii noastre dar mai ales în viața propriilor săi discipoli de astăzi. Prin urmare, în umilință, va trebui să căutăm ajutorul acestora, mai ales când suntem confuzi în ceea ce ține de vocea pe care o auzim  și modul în care trebuie o urmăm în această viață. Asta e importantă fiindcă, nimeni nu trebuie lăsat pe dinafara. Acesta e motivul pentru care zi de zi Dumnezeu ne cheamă pe nume și ne spune, veniți și vedeți. De aceea, răspunsul nostru trebuie să fie mereu, Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă! Dar și asemenea psalmistului de astăzi, Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta! Amin