Duminica a 5-a din Post (B)

Ier 31,31-34
Evr 5,7-9
In 12,20-33

Un antrenor spunea la un moment dat echipei sale de fotbal de la un liceu din America, că Dacă veți pierde să nu plângeți, iar dacă câștigați să nu vă bucurați.

Sunt de părere că acest lucru e foarte adevărat. Iar asta fiindcă mereu ar trebui să ne folosim eșecurile și învingerile ca ocazii noi de a ne pregăti mai bine, de a ști mai multe, de a studia mai mult pentru ca data viitoare în care ne vom confrunta cu astfel de provocări, să fim capabili să le gestionăm cum trebuie și să câștigăm.

De fapt, dacă stau să mă gândesc nu acel antrenor a spus aceasta ci a fost Isus Cristos însuși cel care a spus asta, cel care ne-a învățat acest principiu în viață. Pentru noi, Isus a pierdut, iar asta fiindcă a murit. Însă moartea lui este o ocazie de victorie, în sensul că prim moartea lui noi am fost răscumpărați, prin moartea lui noi am fost renăscuți la viața veșnică. Când vom învia din morți noi automat vom și învinge dușmanul. Însă Isus nu a folosit victoria sa pentru a-și blestema dușmani. Ci din contră, înainte de a urca la ceruri, le-a spus discipolilor săi, să meargă în lumea întreagă și să predice vestea cea bună, evanghelia, să îi boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.

Asta e ceea ce noi numim a muri pentru sine. A muri pentru sine e ceva ce noi creștini găsim destul de greu de realizat. E ceva ce majoritatea, dacă nu chiar toți dintre noi, am putea fi contrari, mai ales că trăim într-o lume în care există o presiune constantă din toate părțile, presiune de a înlocui iubirea lui Dumnezeu cu ceva mai ușor de obținut. Trăim într-o lume a glorificării instantului, a obținerii de lucruri degeaba, și de obținere a ceea ce dorim imediat, chiar acum și chiar aici, motiv pentru care a murit pentru sine este un concept care e în afara oricărei discuții pentru noi. Și totuși, acesta este singurul lucru pe care Isus mereu a dorit să ni-l învețe, pe care a dorit ca noi să îl facem mereu. Această moarte pentru sine, ori a sinelui este punctul important și esențial din textul evangheliei de astăzi. Nu înseamnă că în momentul în care spunem că murim pentru noi înșine, ori ne omorâm sinele, că va trebui să ne sinucidem. Ci mai degrabă, a muri pentru sine e ceva asemănător cu renunțarea propriei persoane de dragul celuilalt, de a sluji pe celălalt în loc ca noi să fim cei serviți. Pe scurt, ei primi, iar noi ultimi, indiferent de cât de greu ne este.

Un exemplu concret sunt părinți care se dedică pe ei înșiși, pe deplin și în mod extrem de generos spre binele și bunăstarea, uneori chiar și până în acel punct în care uită complet de ei înșiși. Ei aleg să facă astfel, pentru ca copii lor să fie bine pregătiți pentru un viitor mai bun iar familia să fie mereu una și unită.

Cineva a spus că învățători sunt și ei exemple extrem de bune de moarte a propriei persoane fiindcă ei se dedică complet în pregătirea planului lecțiilor pentru ca să poată preda cum trebuie, bine. Sunt doctori care reiau întregul istoric al pacienților pentru ca să fie capabili să ofere slujire mult mai bună. Sunt oameni care lucrează în industrie, în servicii, care mențin mediul de lucru mai bun, curat și plăcut. Aceste exemple de moarte ne pot ajuta să fim și noi la fel de inspirați, exemple de oameni care mor pentru sine, doar ca ceilalți să obțină viața. Moartea în toate aceste cazuri devine aducătoare de roade bogate. Acest autor a continuat să spună că noi am devenit capabili să facem aceasta fiindcă Isus ne-a arătat primul cum se face, cum se moare pentru sine. El însuși a experimentat moartea de atâtea ori. El ne-a dat case, familii și prieteni. El petrece majoritatea timpului în slujire. El își revarsă toată iubirea față de discipoli săi și tot are parte de trădare, de negare, de abandon. Iar la final, se oferă pe sine însuși, total pe cruce. Acestea sunt exemple clare ale morții pentru sine a lui Isus.

Un alt mesaj al textului evangheliei de astăzi este și el destul de familiar multora dintre noi. Mesajul este acesta, a muri pentru sine presupune că trebuie să ne placă, va trebui să dăm iertare. Să ne placă adică, chiar și în momentul în care un motociclist ne taie calea în viteză și ne lasă cu un geamantan de nervi, va trebui să alegem să fim milostivi. Nu doar pentru faptul că asta e lucrul bun, corect de făcut, dar și pentru a nu ne menține pe noi înșine într-un loc de nervi și amărăciune. Va trebui să alegem iertarea, să alegem să fim milostivi, după cum și noi am fost iertați pe cruce. Ca să fim creștini buni va trebui să dă. Ce anume va trebui să dăm?

Ceea ce va trebui să dăm sunt următoarele trei aspecte, adică timpul, talentul și comoara. Aspecte pe care le-am mai zis și cu o altă ocazie. Aspecte care au fost menționate și de către Maloi Malibiran-Salumbides, în cartea ei Sfaturi bune și pași înțelepți pentru un mediu de lucru de zi cu zi de succes. Ea a spus la un moment dat, în această carte, că noi toți suntem recipiente ale atât de multe lucruri, și că aceste trei aspecte le primim cu toți zi de zi.

Primul aspect este timpul. Conform ei, ni s-a dat timp. Tuturor ni s-a dat 24 de ore pe zi, indiferent că suntem bogați sau săraci, bătrâni sau tineri. O parte din acest timp al nostru este folosit pentru munca noastră, familie și prieteni, însă avem noi oare destul timp pentru rugăciune și meditație, pentru participarea la sfânta Liturghie și Dumnezeu?

Al doilea aspect este talentul. Cu toți avem talente. Fiecare dintre noi are cel puțin câte un talent. E adevărat și faptul că unii dintre noi sunt înzestrați cu mai mult decât un talent. Iar asta fiindcă, conform acestui autor, cu toți avem talente. Sunt sigur că cu toți știm să ascultăm, cum să batem din palme. De fiecare dată când batem din palme, oferim curaj și bucurie celor care nu au deloc.

Al treilea aspect este comoara. Cu toți avem comori. Cu toți avem cel puțin câte ceva. Iar acest ceva nu trebuie neapărat să fie bani. Pot fi haine folosite, o rochie care poate nu o mai purtăm niciodată dar care altcuiva îi va fi de foarte mare folos. Poate fi un cântec ce poate fi împărtășit cu ceilalți, pentru ai putea înveseli puțin. Concluzia acestui autor e faptul că cu toți suntem recipiente cu ceva.

Însă acest autor nu s-a oprit aici ci a mai adăugat alte două aspecte. Și continuăm cu ele:

Al patrulea aspect sunt lacrimile. Mulți dintre noi, dacă nu chiar toți, suntem recipiente cu lacrimi. Uneori, alți oameni ne fac să vărsăm lacrimi din cauza unei situații dureroase. De exemplu, suntem răniți, ori suntem abuzați. Știm că lacrimile noastre pot fi și adevărate binecuvântări pentru ceilalți.

Acest autor a relatat și această poveste despre un orator renumit pe nume John Piper care a fost diagnosticat la un moment dat cu cancer la prostată. Acesta spusese că, Nu îmi voi irosi aiurea cancerul. Îl voi folosi spre gloria lui Dumnezeu. Și datorită faptului că își folosea lacrimile pentru a încuraja oameni, ceilalți pacienți bolnavi de cancer au căpătat speranță. Ei au văzut-o în John Piper, au văzut că lui nu îi era frică de cancerul său. Lacrimile noastre pot fi o binecuvântare pentru ceilalți. Lacrimile noastre pot fi folosite de Dumnezeu pentru a sluji ca încurajare pentru cei care se află în durere, pentru cei cărora le este frică de ceva, ori pentru cei care doresc să renunțe.

Al cincilea aspect este vorba. Abilitatea de a comunica poate fi o mare binecuvântare. Iar asta fiindcă, dacă știm cum să vorbim am putea fi capabili să împărtășim povestea vieții noastre. Am știi să o spunem în așa fel încât să putem ajunge la inimile celorlalți oameni. Dacă avem o poveste de împărtășit, va trebui să o spunem în așa fel încât să ajungem la inimile oamenilor. Nu avem nevoie de cuvinte extraordinare dacă dorim să vorbim. Putem chiar să comunicăm și prin expresiile feței, prin tonul vocii sau prin simpla noastră prezență.

De aceea, în timpul acestui Post Mare, va trebui ca fiecare dintre noi să își omoară sinele, mai ales mândria și egoismul. De ce? Pentru a fi buni creștini prin a deveni creștini ce dăruiesc. Amin