Epifania Domnului

joi, 6 ianuarie 2022

† Epifania Domnului

Sf. Andrei Corsini, ep.

Culoare:   alb
Psaltire
:   P

Liturghie proprie, Gloria,
Credo, prefaţă pentru Epifanie

Is 60,1-6
Ps 71
Ef 3,2-3a.5-6
Mt 2,1-12

Ant. la intrare        Cf. Mal 3,1; 1Cr 29,12

Iată, vine Domnul stăpânitor; în mâna lui este domnia, puterea şi stăpânirea.

Rugăciunea Zilei
Dumnezeule, care, prin steaua călăuzitoare, l-ai descoperit astăzi neamurilor pe Fiul tău unul-născut, dă-ne, te rugăm, harul, ca noi, care te-am cunoscut prin credinţă, să ajungem să privim chipul măririi tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I

Gloria Domnului răsare deasupra ta.

Citire din cartea profetului Isaia 60,1-6
Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta! 2 Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele! Dar peste tine va răsări Domnul şi gloria lui se va vedea deasupra ta. 3 Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale. 4 Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe. 5 Atunci vei vedea şi te vei lumina; îţi va bate inima şi se va lărgi, pentru că belşugul mării se va întoarce la tine şi bogăţiile neamurilor vor veni la tine. 6 Vei fi învăluită de o mulţime de cămile, de cămile tinere din Madian şi din Efa; toţi din Saba vor veni şi vor aduce aur şi tămâie şi vor aduce laude Domnului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 71(72),1-2.7-8.10-11.12-13 (R.: cf. 11)
R.: Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne.

1 Dumnezeule, dăruieşte-i regelui judecăţile tale
şi înzestrează-l pe fiul regelui cu dreptatea ta!
2 Şi el va judeca poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

7 În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace,
până când va fi luna.
8 El va domni de la o mare la alta,
şi de la Râu până la marginile pământului. R.

10 Regii din Tarşiş şi ai insulelor vor oferi daruri,
regii din Seba şi din Saba îşi vor aduce tributul.
11 Toţi regii se vor prosterna înaintea lui,
toate popoarele îl vor sluji. R.

12 El îi va elibera pe săracul care strigă
şi pe sărmanul care nu are ajutor.
13 Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman
şi va mântui sufletele sărmanilor. R.

LECTURA II

Este revelat acum: păgânii sunt împreună părtaşi ai promisiunii.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 3,2-3a.5-6
Fraţilor, poate aţi auzit de economia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi: 3a prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul 5 care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: 6 că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                  Mt 2,2b

(Aleluia) Am văzut la răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm Domnului.  (Aleluia)

EVANGHELIA

Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 2,1-12
După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit 2 şi întrebau, spunând: “Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”. 3 Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. 5 Ei i-au spus: “În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: 6 «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel»”. 7 Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. 8 Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a spus: “Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!” 9 După ce l-au ascultat pe rege, au plecat, şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. 10 Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. 11 Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12 După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în ţara lor.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR

Fraților preaiubiți, conduși de stea, cei trei magi de la răsărit au reușit să îl găsească și să îl adore pe pruncul Isus. Conduși de credință să îl găsim și noi pe Cristos în Euharistie pentru a-l adora. Să spunem împreună:

R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca lumina lui Cristos să strălucească asupra Bisericii, pentru ca ea să unească membri ei după exemplul celor trei magi, pentru a îngenunchea și adora pe Isus. R.
  • Ne rugăm ca lumina lui Cristos să strălucească cu înțelepciune asupra Bisericii, pentru ca noi să putem înțelege ceea ce cere de la noi Duhul Sfânt. R.
  • Ne rugăm ca lumina lui Cristos să risipească răul războiului, a persecuției religioase și a corupției din guverne, pentru ca oameni să poată trăi în pace pretutindeni. R.
  • Ne rugăm ca lumina lui Cristos să strălucească asupra Țării Sfinte, pentru ca creștini, evrei și musulmani să trăiască împreună cu respect și pace. R.
  • Ne rugăm ca lumina lui Cristos să strălucească și asupra tuturor intențiile pe care le păstrăm în adâncul inimii noastre. R.
  • Ne rugăm ca lumina lui Cristos să strălucească veșnic cu bucurie asupra credincioșilor răposați și a membrilor familiilor lor. R.

Doamne Dumnezeul nostru, tu care ești iubire, fă ca dreptatea ta precum și plinătatea păcii tale să înflorească în timpul nostru, pentru ca toți oameni să aducă cinstea și preamărirea care numai ți se cuvine. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Asupra Darurilor
Te rugăm, Doamne, priveşte cu bunăvoinţă la darurile Bisericii tale; ea nu-ţi mai aduce aur, tămâie şi smirnă, ci pe acela care este simbolizat, jertfit şi primit prin aceste daruri, pe Isus Cristos, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.
Ant. la Împărtăşanie                        Cf. Mt 2,2

Noi am văzut steaua lui la răsărit, şi am venit cu daruri să-l adorăm pe Domnul.

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, să ne întâmpini cu lumina ta cerească, întotdeauna şi pretutindeni, ca să contemplămcu privire curată taina la care ai binevoit să ne faci părtaşi şi s-o primim cu iubire tot mai adâncă. Prin Cristos, Domnul nostru.

Epifania Domnului – 3

Is 60,1-6
Ef 3,2-3a.5-6
Mt 2,1-12

Am citit zilele acestea o poveste despre niște elevi de liceu care au pus în scenă o scenetă de Crăciun, scenetă scrisă de ei înșiși. În seara din ajunul zilei în care urmau să joace acea scenetă, elevi au realizat dintr-o dată, brusc, că au uitat complet de cei trei regi, magi, în povestea lor. Directorul scenetei a venit imediat cu următoarea soluție. El avea să sune trei persoane la întâmplare și îi va întreba dacă vor să joace rolurile celor trei regi. Tot ceea ce aveau ei de făcut era tocmai aceasta, să aducă cu ei niște daruri care să aibă o semnificație specială pentru ei, iar apoi să explice, cu propriile lor cuvinte, de ce au ales acele daruri.

Primul dintre cei trei regi era un tată în vârstă de 50 de ani a cinci copii. El lucra pentru primăria din oraș. Acesta a adus cu sine o pereche de cârje și a explicat. În urmă cu câțiva ani, am fost prima mașină dintr-o coliziune în lanț de mașini. Am petrecut, după acel accident mare, multe luni de zile în spital Imagini pentru three wise mencu numeroase oase rupte. Nimeni nu era sigur dacă voi reuși să umblu din nou. Însă am încercat și am încercat și am folosit aceste cârje timp de câteva săptămâni. În tot acel timp întreaga mea atitudine s-a schimbat. Am devenit mai fericit și mai recunoscător pentru toate succesele zilnice, oricât de mici și nesemnificative erau. Am învățat să nu i-au, să nu primesc nimic pe degeaba. Am adus aceste cârje ca simbol al recunoștinței mele persoanele față de Dumnezeu.

Al doilea rege, din cei trei magi era de fapt o regină, o mamă a doi copii. Ea a adus cu sine o pungă de pampers și câteva hăinuțe de copilași. După care a explicat. Am fost nespus de fericită și plină de succes ca artist grafic. După care m-am căsătorit iar succesul s-a dus deodată din viața mea. Soțul meu nu dorea ca eu să mai lucrez. Tot ceea ce dorea era ca eu să stau mereu acasă și să am grijă de casă. Imediat după a început să vină și copii care aveau nevoie de mine. Însă după ce au crescut, M-am simțit din nou pierdută… până în momentul în care am început să îmi pun talentele la treabă în cursuri de artă clasică creativă, pentru copii. Am adus cu mine această pungă cu pampers pentru a vă arăta că cei micuți, copilași au fost cei care au dat un sens nou vieții mele. Am simțit că prin munca și ajutorul dat lor în lumea lor micuță, ajut de fapt întreaga familie a omenirii.

Al treilea rege, era de fapt un adolescent. Tot ceea ce a adus el a fost o bucată albă de hârtie. El a întins-o înaintea pruncului Isus din iesle după care a început să se explice. Nu eram sigur dacă să vin sau nu aici…mâinile mele erau goale. Nu am nimic să ofer. În inima mea tânjesc după succes și după un țel, semnificație în viață. Sunt plin de dubii, și cu multe întrebări și neliniște. Viitorul meu arată încețoșat și neclar. Așez această foaie albă de hârtie înaintea ta, copile din iesle și te rog să mi aduci un răspuns la unele dintre aceste probleme ale mele. Mă simt gol pe interior, însă inima mea este deschisă și receptivă.

Astăzi, celebrăm sărbătoarea magilor sau epifania. Sau după cum mai este denumită Sărbătoarea celor trei regi. Este numită epifanie fiindcă Isus s-a revelat lor și nu doar evreilor, poporului ales al lui Dumnezeu, ci și păgânilor care l-au vizitat. Cuvântul epifania provine din termenul grecesc, epiphanein care tradus înseamnă manifestare. Cu alte cuvinte, epifania este prima și cea mai importantă sărbătoare a revelării lui Dumnezeu, a lui Isus Cristos, cuvântul întrupat, făcut trup, lumii. Isus este Mântuitorul, nu doar al Israeliților, al poporului ales, ci al nouă tuturor. Iar în acest sens, Sunt sigur că Magi reprezintă toate tipurile de popoare din lume.

În textul evangheliei de astăzi, evanghelie, care, din câte a-ți observat, este o relatare foarte frumoasă luată din Evanghelia după Matei, am auzit  modul în care Dumnezeu i-a ghidat pe cei trei magi, spre pruncul Isus, i-a ghidat cu ajutorul unei stele. Cât de frumos ar dacă fiecare dintre noi am avea o stea pe care să o urmăm mereu spre direcția corectă. Ei bine, un mare predicator a afirmat în cartea sa intitulată Un gând pentru astăzi, că cu toți avem o stea pe care trebuie să o urmăm. Însă de data aceasta, aceste stele nu urmează calea cerului, nu se mișcă pe cer. Stelele noastre de astăzi sunt aici pe pământ cu noi.

Stelele noastre sunt oameni, locurile, și lucrurile care ne arată calea, care ne inspiră, care ne atrage.

Uneori oameni pot fi stelele noastre. În zilele de astăzi, îi numim pe cântăreți vestiți sau pe sportivi sau actori, cu numele de stele. Tineri fac adevărați eroi din aceste stele. Tineri, le imită modul de a vorbi, hainele și idealurile. În același mod,  noi urmăm anumiți eroi ai credinței pe care îi numim sfinți. Le preluăm numele, și încercăm pe cât de mult ne este cu putință să le urmăm exemplele. Ei sunt stele noastre ce ne ghidează la Isus și la Dumnezeu.

Uneori, un exemplu bun poate fi o stea. Un exemplu bun ce are abilitatea de a ne scoate, de a ne atrage. O idee bună poate fi o stea. Probabil o luăm din ceva ce auzim sau ce citim. Uneori boala și durerea pot fi stele, ne pot face nefolositori timp de o vreme și ne oferă totodată timp de gândire.

Biblia este de asemenea o stea. Până și regele Irod le-a adus la cunoștință, acestor trei magi, Biblia, ceea ce scria acolo. Biblia este un ghid excelent pentru cei care îl caută pe Isus,  însă conform unui alt predicator, în cartea lui de omilii, Din primăvară spre viață, Biblia nu este de ajuns, pentru că avem nevoie de oameni, de persoane care să ne-o explice. Mulți merg cu Bibliile astăzi, în mână. Însă se spune că mulți sunt cei care o folosesc nu pentru a ne conduce spre adevăratul înțeles al cuvintelor lui Isus, ci pentru a ne convinge, pentru a ne atrage spre propria lor interpretare. Isus nu ne-a dat Noul Testament. A fost comunitatea creștină cea care a acceptat cuvântul său și a transmis părți din acesta prin intermediul Bibliei. Fără comunitatea creștină, nu am fi avut evanghelii astăzi. Noi tot avem nevoie de ajutorul Bisericii pentru a-l înțelege.

Însă, mai presus de toate Isus Cristos este steaua noastră călăuzitoare spre Dumnezeu. El este calea noastră, adevărul nostru și viața noastră.

Însă, mai există și ceea ce numim, a urma steaua greșită. Facem aceasta când privim în jos și nu în sus. Probabil că voi reuși să explic aceasta cu un mic exemplu. Într-o noapte destul de clară, putem observa stelele care se reflectă în apă. Indiferent de cât de murdară este, vedem stele acolo jos. Din moment ce este destul de ușor să ajungi jos decât sus, mulți oameni se întind în jos, în acea apă, chiar dacă e murdară pentru stele lor, adesea află că acelea nu erau niște stele adevărate.  Oameni care au privit spre stelele care sunt jos și nu sus, sunt acele persoane ale căror stele în viață sunt, bani, sexul, băutura, puterea, popularitatea, personalitatea, compania rea sau asociațiile rele. Ei urmează aceste stele și cel mai adesea sfârșesc într-o mlaștină în care se află reflecția stelelor, însă nu a unor stelele reale.

În încheiere vă invit să privim în sus și nu în jos după stelele noastre. Fiindcă abia atunci, vom câștiga și vom avea stele în ochi noștri asemenea stelelor ce se pot observa în ochi oameni fericit surprinși. Amin

Alte teme omiletice și catehetice

  1. Unitatea în Cristos și egalitatea
  2. Implicațiile chemării universale a lui Cristos.
  3. Incluziuni etnice: nici evreu nici grec.
  4. Incluziuni sociale: nici sclav nici persoană liberă.
  5. Incluziuni de gen: nici bărbat nici femeie.
  6. Semnificația epifaniei.
  7. Narațiunea magilor ca afirmație teologică.
  8. Legătura dintre scrisoarea și evanghelia de astăzi.
  9. O chemare către lume
FOAIA DUMINICALĂ
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?