Joi din săptămâna a 9-a de peste an
Sf. Medard, ep.
Culoare: verde (roșu)
Psaltire: I
Liturghie la alegere
prefaţă comună
Tob 6,10-11a;7,1.9-17; 8,4-9a
Ps 127
Mc 12,28b-34
Ant. la intrare Cf. Ps 24,16.18
Întoarce-te spre mine, Doamne, şi arată-ţi îndurarea, căci sunt singur şi nefericit. Priveşte la umilirea şi la truda mea şi iartă-mi toate păcatele, Dumnezeul meu!
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule, providenţa ta nu greşeşte nicicând în orânduirile sale. Te rugăm cu umilinţă, să îndepărtezi de la noi tot ce ne este spre rău şi să ne dăruieşti tot ce ne e spre bine. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Dumnezeu v-a condus pe amândoi până la mine.
Citire din cartea lui Tobia 6,10-11; 7,1.9-17; 8,4-9a
În zilele acelea, când a ajuns în Media şi se apropia de Ecbatana, 11 Rafael i-a zis băiatului: “Frate Tobia!” El i-a zis: “Iată-mă!” Rafael i-a zis: “În noaptea aceasta trebuie să poposim la Raguel. Omul este ruda ta şi are o fiică al cărei nume este Sara”. 7,1 Au ajuns la Ecbatana; Tobia i-a zis: “Frate Azaria, du-mă direct la Raguel, fratele nostru!” L-a dus la casa lui Raguel şi l-au găsit şezând la intrarea curţii. L-au salutat ei mai întâi, iar el le-a zis: “Bucuraţi-vă mult, fraţilor! Bine aţi venit sănătoşi!” Şi i-a dus în casă. 9 După ce s-au îmbăiat şi s-au spălat, s-au întins ca să mănânce. Tobia i-a zis lui Rafael: “Frate Azaria, spune-i lui Raguel să mi-o dea pe Sara, sora mea!” 10 Raguel a auzit cuvântul şi i-a zis băiatului: “Mănâncă şi bea, simte-te bine în noaptea acesta! Căci nu este un alt om căruia să i se cuvină să o ia pe Sara, fiica mea, în afară de tine, frate, după cum nici eu nu am putere să o dau unui alt om în afară de tine. Căci tu eşti ruda mea cea mai apropiată şi îndată îţi voi arăta adevărul, copile! 11 Am dat-o de soţie la şapte bărbaţi dintre fraţii mei şi toţi au murit în noaptea când au intrat la ea. Acum, mănâncă şi bea, copile, şi Domnul va avea grijă de voi!” 12 Tobia i-a spus: “Nu voi mânca şi nu voi bea până când nu vei fi de acord cu mine”. Raguel a zis: “Voi face să-ţi fie dată după judecata Cărţii lui Moise. Căci din cer a fost hotărât să-ţi fie dată ţie. Ia-o pe sora ta! De acum, tu eşti fratele ei, iar ea este sora ta. Ea îţi este dată de astăzi şi până-n veşnicie. Domnul cerului să fie binevoitor cu voi, copile, în noaptea aceasta şi să arate faţă de voi îndurare şi pace!” 13 Raguel a chemat-o pe Sara, fiica lui, şi ea s-a dus la el. Luându-i mâna, i-a dat-o lui Tobia şi i-a zis: “Ia-o după lege şi după judecata scrisă în Cartea lui Moise! Îţi este dată de soţie. Ia-o şi du-o la tatăl tău sănătos! Dumnezeul cerului să vă dăruiască pace!” 14 A chemat-o pe mama ei şi i-a zis să aducă o carte. A scris în carte contractul de căsătorie şi aşa i-a dat-o de soţie după judecata legii lui Moise. După aceasta, au început să mănânce şi să bea. 15 Raguel a chemat-o pe Edna, soţia lui, şi i-a zis: “Soră, pregăteşte cealaltă cameră şi condu-o pe Sara acolo!” 16 Ea a mers şi a pregătit camera după cum i-a spus. A adus-o acolo şi a plâns pentru ea. Apoi şi-a şters lacrimile şi i-a zis: 17 “Ai încredere, fiică! Domnul să-ţi dea bucurie în locul suferinţei! Ai încredere, fiică!” Şi a ieşit. 8,4 Părinţii au ieşit şi au închis uşa camerei. Tobia s-a ridicat de pe pat şi i-a zis: “Scoală, soră, să ne rugăm şi să cerem de la Dumnezeul nostru să arate faţă de noi îndurare şi grijă!” 5 S-a ridicat şi au început să se roage şi să ceară să aibă grijă de ei. Şi a început să zică: “Binecuvântat eşti tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele tău în toate generaţiile viitoare! Să te binecuvânteze cerurile şi toată creaţia ta în toţi vecii! 6 Tu l-ai făcut pe Adam şi i-ai dat-o pe Eva, soţia lui, ca ajutor şi sprijin. Din amândoi s-a născut tot neamul omenesc. Tu ai spus: «Nu este bine ca omul să fie singur. Să-i facem un ajutor pe potriva lui!» 7 Şi acum, nu din desfrânare o iau pe această soră a mea, ci întru adevăr. Binevoieşte să te înduri de mine şi de ea şi să îmbătrânim împreună!” 8 Şi au zis împreună: “Amin! Amin!” 9a Apoi au dormit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.3.4-5 (R.: 1)
R.: Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale!
1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.
3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.
4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Tim 1,10
(Aleluia) Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie (Aleluia)
EVANGHELIA
Nu este nici o altă poruncă mai mare decât acestea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,28b-34
În acel timp, unul dintre cărturari s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: “Care este prima dintre toate poruncile?” 29 Isus i-a răspuns: “Prima este: «Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” 31 A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” Nu este nici o altă poruncă mai mare decât acestea”. 32 Cărturarul i-a zis: “Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el 33 şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele”. 34 Isus, văzând că a răspuns inteligent, i-a spus: “Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.
Cuvântul Domnului
Rugăciunea credincioși
Fraților preaiubiți, chemarea de a-l urma pe Isus Cristos în mijlocul lumii mereu aduce cu sine un cost care cere sacrificiu și angajament. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca noi cei care am fost botezați să fim întăriți prin această masă Euharistică și să fim credincioși și plini de iubire în răspunsul nostru. R.
- Ne rugăm pentru cei care cred fără să vadă, ca ei să aibă parte de bucuria promisă, o bucurie care nu poate fi descrisă. R.
- Ne rugăm pentru cei care au trăit în dificultăți în acest timp, ca ei să nu dispere, ci prin credința lor să crească în încredere și speranță. R.
- Ne rugăm ca tineri parohiei noastre care trăiesc adevăratul spirit al Evangheliei, ca ei să continue să de-a mărturie de adevărul lui Isus și să fie o lumină pentru cei care caută un sens în viață. R.
- Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace. R.
Tată ceresc, fă ca tot ceea ce spunem să aducă glorie veșnică Numelui tău preasfânt și să fie o sursă de binecuvântare și încurajare pentru toți cei din jurul nostru. Prin Cristos Domnul nostru. Amin
Asupra Darurilor
Încrezători în bunătatea ta, Doamne, venim cu daruri la sfântul altar, pentru ca, purificaţi de harul tău, să fim sfinţiţi de tainele prin care îţi slujim. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie Cf. Ps 16,6
Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi: pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele mele.
După Împărtășanie
Te rugăm, Doamne, să ne călăuzeşti cu Duhul Sfânt pe noi, cei hrăniţi cu trupul şi sângele Fiului tău, pentru ca, dându-ţi mărturie nu numai cu vorba şi cu gura, ci şi cu fapta şi cu adevărul, să ne învrednicim a intra în împărăţia cerurilor. Prin Cristos, Domnul nostru.
Joi din săptămâna a 9-a de peste an – 3
Mc 12,28-34
Porunca cea mare
Farisei s-au lăudat și mândrit cu ei înșiși că ei cunosc legea și reglementările lor rituale. Ei au făcut din aceasta o practică a vieții, de studiere a celor 613 de legi și percepte ale Vechiului Testament alături de alte numeroase comentarii rabinice. Isus, în textul evangheliei de astăzi, este întrebat care din aceste 613 precepte este cea mai mare poruncă. Iar Isus răspunde prin a le spune care sunt cele două mari porunci ale iubirii. Prin citarea cărții Deuteronom (6,4-5), El le spune că prima poruncă este: Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta (v.30). Iar a doua prin a cita din cartea Leviticului (19,18), Isus le spune că cea de-a doua poruncă este: Să-L iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (v.31).
Cu alte cuvinte, ceea ce cere mereu Dumnezeu de la noi este iubirea. Atunci când iubim noi oferim tot ceea ce avem mai bun. Creștem și devenim persoane mai bune. El cere iubirea nu fiindcă ar avea nevoie de ea ci fiindcă e ceea ce e mai bun pentru noi.
Însă cum îl putem iubi pe Dumnezeu și pe aproapele? Am dat zilele acestea de un răspuns foarte bun la această întrebare asupra modului în care putem iubi. În primul rând prin ascultare. Dumnezeu dorește ca noi să ascultăm de el nu într-un alt mod de viață ci aici și acum și în ceea ce Dumnezeu ne dă să facem. Adevărata iubire se arată prin ascultare. Fenelon avea și el niște cuvinte asemănătoare în care spunea că Nu multitudinea de datorii grele, nu constrângerea și disputele sunt cele care ne avansează în viața noastră creștină. Ba din contră, e supunerea voinței noastre fără rezerve și fără alegere, de a fi veseli zi de zi pe calea pe care ne conduce providența, de a nu căuta nimic altceva, de a nu ne descuraja de nimic, de a nu căuta obligațiile momentului prezent, de a ne încrede în voința și puterea lui Dumnezeu fără rezerve.
A doua e iubirea prin caritate. Cu toți suntem chemați să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, și să îl iubim pe aproapele mai mult decât noi înșine dar mai ales fără parțialitate. Această iubire include și familia noastră precum și dușmani noștri: șefi noștri de la muncă, competitori, cineva care a furat de la noi și multe altele. Cineva spusese că noi nu avem cum să îl iubim pe Dumnezeu dacă nu trăim caritatea dincolo de limitele zonei noastre de confort. Dumnezeu este radical și ne cheamă să îl iubim pe El în ceilalți. Adevărata iubire se arată prin caritatea noastră. Dacă avem vrun anumit dubiu tot ceea ce avem nevoie să facem e de a privi la Cristos. John Wesley spusese: Fă tot binele pe care îl poți face, prin toate mijloacele prin care poți, tuturor oamenilor pe care îi întâlnești, atât de mult pe cât poți.
A treia e iubirea prin rugăciune. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 2658 ne spune, Iubirea este sursa rugăciunii…ea ne permite să răspundem lui Dumnezeu prin a iubi așa cum El ne iubește. Pentru al iubi pe Dumnezeu va trebui să ascultăm și să îi iubim pe cei din jurul nostru mai mult decât pe noi înșine. Însă să nu uităm niciodată că aceasta e imposibilă fără rugăciune. Cineva spusese că dacă rugăciunea ne permite să răspundem, e fiindcă rugăciunea se află acolo unde noi ne schimbăm voința. A deveni asemenea lui Cristos este scopul rugăciunii. Iar a ne ruga fără a ne conforma deciziile cu voința lui Dumnezeu, e ca și cum ne-am complăcea în sentimentele frumoase sau doar în contemplare de sine, iar asta nu e deloc rugăciune. Adevărata rugăciune se bazează pe iubire, și ne implică să dorim să devenim asemenea lui Cristos, săvârșind voința sa, mintea și inima noastră să fie asemenea lui. Al iubi pe Cristos înseamnă să devii asemenea lui Cristos. Iar pentru a face această schimbare e nevoie de rugăciune. Prin urmare adevărata iubire necesită rugăciune.
În încheiere, în cartea sa intitulată Doar creștinism, C.S. Lewis scrisese: Nu îți pierde timpul preocupându-te dacă să îl iubești pe aproapele ci acționează ca și cum ai face-o. pe cât de repede ai să faci asta, pe atât de repede ai să descoperi unul din cele mai mari secrete. Atunci când te porți ca și cum ai iubi pe cineva, vei ajunge imediat să îl iubești cu adevărat. Dacă rănești pe cineva de care nu îți place, atunci vei descoperi că vei ajunge să nu îl placi absolut deloc. Dacă însă îi faci un bine, atunci îți vei da seama că îl vei displăcea mai puțin. Amin
Alte teme de predici și cateheze
1. Demnitatea si sfințenia căsătoriei.
2. Plasându-l pe Dumnezeu pe primul loc în viața noastră.
3. Cine e aproapele meu?
Joi din săptămâna a 9-a de peste an – 3
Mc 12,28-34 Porunca cea mare Farisei s-au lăudat și mândrit cu ei înșiși că ei cunosc legea și reglementările lor rituale. Ei au făcut din aceasta o practică a vieții,
Joi din săptămâna a 9-a de peste an – 2
A fost odată un cățeluș, de la o fermă, care s-a aventurat într-o bună zi prin fermă. Fiecare animal cu care se întâlnea cățelușul se lăuda cu utilitatea lui și cu marea lui poziție pe care o ocupă în inima stăpânului. Simțindu-se nefolositor și umilit, micuțul cățel a găsit un loc retras și a început să plângă. Însă, în acea noapte,...
Joi din săptămâna a 9-a de peste an – 1
Însă Cristos nu s-a oprit aici ci a dat un exemplu, despre un evreu sărac, care se afla în primejdie, dar care a fost salvat, într-un final de către un bun Samaritean....