Luni din săptămâna 1 de peste an – 2

Mc 1,14-20

Chemarea primilor discipoli

Orice tânăr, când dorește să devină preot, și vrea să intre în seminar, are de trecut mai întâi printr-un întreg proces cu mai multe etape, precum: să ia examenul de admitere, interviu preliminar, scrisori de recomandare, recomandare din partea parohului, a liceului de unde vine și multe altele asemenea. Când tânărul este acceptat el trebuie să stea în seminar timp de mai mulți ani, la noi în țară șapte ani, în alte zone chiar mai mult sau mai puțin, perioadă în care are loc formarea seminarială, în care intră: câțiva ani de filosofie, doi sau patru, patru ani de formare teologică și un an de formare pastorală, an în care este expus realităților dure sau mai puțin dure din viață precum, angajarea în activități la persoane extrem de defavorizate, sărace, sau cu handicap major, și multe altele asemenea. Acesta este și un test atât fizic cât și psihic, mental și psihologic. După ce un tânăr trece de toate aceste etape, pași și ani, poate cere în scris episcopului să fie hirotonit preot.

Un lucru e clar că discipoli lui Isus nu a trebuit să treacă printr-un astfel de proces în acel moment în care au fost chemați de el. În textul evangheliei de astăzi vedem cum Andrei și Simon stăteau și își aruncau năvoadele în lac, pe când Iacob și Ioan își aranjau năvoadele, moment în care a apărut Isus și i-a chemat, Veniți după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Imediat ei au lăsat năvoadele și l-au urmat pe Isus. Acel instantaneu, disponibilitate și voință! Ei au avut parte de formarea lor seminarială cu Isus doar timp de 3 ani sau chiar mai puțin.

Acest pasaj evanghelic despre chemarea primilor discipoli ne oferă trei lucruri asupra vocației noastre ca și creștini asupra cărora să reflectăm: Primul, Isus ne cheamă în activitățile obișnuite de zi cu zi.  Isus l-a văzut pe Simon și pe fratele lui Andrei aruncându-și năvoadele în mare; ei erau pescari. Ei lucrau și săvârșeau rutina lor zilnică în acel moment în care Cristos a intrat ca prin surprindere în viața lor și i-a chemat să fie apostoli săi. Ei au răspuns Da fiindcă ei erau deschiși lui și la a se încrede în el. Cu alte cuvinte, auzim chemarea lui Cristos mai clar și căutăm să îi facem pe plac în activitățile noastre de zi cu zi prin a fi într-o continuă stare de rugăciune, nu în rugăciune și doar într-o stare de rugăciune.

Doi, Chemarea lui Isus este urgentă. El a spus, S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”. Cuvintele lui Isus transmit un simț al necesității și o cere de urmare a lui. Simon și Andrei au simțit importanța momentului de aceea nici nu era nevoie ca ei să raționalizeze situația sau să își regândească opțiunile. Cristos are nevoie de discipoli acum.

Adesea auzim și noi că Cristos ne cheamă urgent. Chemarea sa pare să fie mereu una solicitantă însă iubitoare. El dorește ca noi să îl experimentăm personal precum și vestea cea bună care este iubirea sa. Un preot pe nume Marical Maciel spusese la un moment dat că Nu vă păcăliți, dragi mei tineri. Urmarea lui Cristos este grea, dificilă și costisitoare. Însă nu există o altă cale de a fi fericit în această viață. Cu alte cuvinte, nu amânați, nu întârziați.

Trei, urmarea lui Isus adesea înseamnă și schimbarea unor aspecte în viață. El ne cheamă să ne căim de obiceiurile noastre vechi, modul de a gândi și de a trăi pentru a putea crede pe deplin în conformitate cu Cuvântul său. Dacă dorim să fim pe deplin vii, în conformitate cu cuvintele solicitante ale lui Dumnezeu, atunci va trebui să fim într-un mod de convertire continuă, adică, părăsirea vechiului nostru sine și trăirea în conformitate cu noul nostru sine în Cristos în prezent.

Sunt atât de multe suflete care așteaptă mântuirea lui Cristos. El are nevoie doar de pescari care să iasă afară și să îi adune. Iar această misiune o pune în mâinile noastre pentru ca noi să realizăm o captură cât mai mare. De aceea, haide-ți să ne iubim această misiune a noastră. Amin