Luni din săptămâna a 10-a de peste an – 2

luni, 6 iunie 2022

Luni din săptămâna a 10-a de peste an

Sf. Fecioară Maria, Maica Bisericii **;

Culoare:  verde
Psaltire
:   II

Liturghie la alegere
prefaţă comună

1Rg 17,1-6
Ps 120
Mt 5,1-12a

Ant. la intrare             Cf. Ps 26,1-2

Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele: de cine mă voi înfricoşa? Prigonitorii şi duşmanii mei se clatină şi cad.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, izvorul oricărui bine, ascultă-ne rugăciunea: inspiră-ne să cugetăm la cele drepte și călăuzește-ne ca să le împlinim. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Ilie, slujitorul Domnului, Dumnezeului lui Israel.

Citire din cartea întâi a Regilor 17,1-6
În zilele acelea, Ilie din Tişbe, unul dintre locuitorii din Galaad, i-a zis lui Ahab: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, în faţa căruia stau, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie decât la cuvântul meu”. 2 Cuvântul Domnului a fost adresat către Ilie: 3 “Pleacă de aici, întoarce-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului! 4 Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să se îngrijească de tine acolo”. 5 El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. A mers şi a locuit lângă pârâul Cherit care este în faţa Iordanului. 6 Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, iar el bea apă din pârâu

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 120(121),1-2.3-4.5-6.7-8 (R.: cf. 2)
R.: Ajutorul nostru vine de la Domnul,
care a făcut cerul şi pământul.

1 Îmi ridic ochii spre munţi şi mă întreb:
“De unde-mi va veni ajutorul?”
2 Ajutorul meu vine de la Domnul,
care a făcut cerul şi pământul. R.

3 Nu va lăsa să ţi se clatine piciorul
şi nu va aţipi cel care te păzeşte.
4 Iată, nu aţipeşte, nu doarme
cel care-l păzeşte pe Israel! R.

5 Domnul este păzitorul tău,
Domnul este umbra ocrotitoare la dreapta ta.
6 Ziua soarele nu-ţi va dăuna,
nici luna în timpul nopţii. R.

7 Domnul te va păzi de orice rău,
Domnul îţi va apăra sufletul.
8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire,
de acum şi până în veac. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                Mt 5,12a

(Aleluia) “Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, spune Domnul, căci răsplata voastră mare este în ceruri!” (Aleluia)

EVANGHELIA

Fericiţi cei săraci în duh!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,1-12a
În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. 2 Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa, zicând: 3 “Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 4 Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! 5 Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! 6 Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! 7 Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! 8 Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 9 Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 10 Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 11 Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. 12a Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, astăzi am început să citim din acea parte a evangheliei lui Matei care e cunoscută ca Predica de pe Munte. Astăzi Isus ne arată unde putem găsi adevăratele binecuvântări. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca fiecare dintre noi să fie sărac în duh pentru ca astfel să putem folosi cu înțelepciune și generozitate multele haruri ale lui Dumnezeu în slujba celorlalți. R.
  • Ne rugăm ca în miniștri guvernului, parlamentari, și ceilalți slujitori publici să existe un duh al blândeții care să fie mereu plin de respect față de cetățeni. R.
  • Ne rugăm ca cei cărora le sunt negate drepturile umane fundamentale să aibă parte de dreptate și milostivire. R.
  • Ne rugăm ca Duhul Sfânt să ridice înfăptuitori de pace, pentru ca violența acestei lumii să facă loc armoniei dintre oameni. R.
  • Ne rugăm ca cei care sunt persecutați pentru credința lor creștină să privească la Cristos ca la unica lor speranță și putere. R.
  • Ne rugăm ca toți răposați noștri să fie primiți în casa Tatălui veșnic. R.

Dumnezeule atotputernic și veșnic, cerem acum cu inimi umile binecuvântarea ta fiindcă tu ești Tatăl a toată mângâierea. Primește viețile noastre alături de jertfa Fiului tău pentru ca noi să putem fi poporul tău acum și întotdeauna. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin

Asupra Darurilor

Te rugăm, Doamne, să priveşti cu bunăvoinţă la darul slujirii noastre: el să fie pentru tine jertfă bineplăcută, iar nouă să ne sporească iubirea. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtășanie                               Ps 17,3

Doamne, tu eşti stânca mea, fortăreaţa mea şi eliberatorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu!

După Împărtășanie

Puterea tămăduitoare a tainelor tale, Doamne, să ne elibereze cu blândeţe de toate pornirile strâmbe şi să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Prin Cristos, Domnul nostru.

Luni din săptămâna a 10-a de peste an – 2

Mt 5,1-12a

Fericirile

Se spune că un om bătrân fusese întrebat la un moment dat ce i s-a răpit cel mai mult în viața sa. El a răspuns, Lucrurile care nu s-au întâmplat niciodată! Cineva mai citase și alte trei fericiri cheie: 1. Nu te îngrijora, El te iubește (In 13,1); 2. Nu leșina, El te ține (Ps 139,10); Nu-ți fie frică, El te apără (Ps 121,5).

Textul evangheliei de astăzi mai este numit și Fericirile, cuvânt care provine de la latinescul beati care tradus înseamnă binecuvântat sau fericit. Sfântul Matei plasează aceste fericiri drept la începutul slujirii lui Isus dar și a predici sale de pe munte.

Fericiți e cuvântul ce deschide fiecare afirmație. Fericirile Domnului nostru îi laudă pe cei ale căror vieți strălucesc de diferite moduri de a trăi pe care Cristos le-a și exemplificat și trăit el însuși, forme de viață care sunt adevăratele modele de a trăi pentru adevărați săi discipoli. Acesta e motivul pentru care Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1716 spune că Fericirile sunt la inima predicii lui Isus.

Cineva spusese că cele opt fericiri ne pot îndruma într-o viață plină de iubire. Primele patru sunt legate de relația noastră cu Dumnezeu iar ultimele patru sunt legate de relația noastră cu cei din jur, aproapele.

Prima fericire (v.3) constă în sărăcia în duh fiindcă noi depindem de Dumnezeu î=și nu de securitatea materială. Suntem îmbogățiți de fidelitatea, milostivirea și iubirea Sa.

A doua fericire (v.4) constă în plânset, în acel moment în care realizăm că noi nu vom ajuge la gloria lui Dumnezeu prin faptul că am mers pe căile lumii în loc de căile lui Dumnezeu. El ne alină și ne susține în eforturile noastre de a ne detașa de lume și de a deveni mai mult asemenea Lui.

A treia fericire  (v.5) constă în blândețe, în acel moment în care ne supunem voinței lui Dumnezeu și ne lăsăm umpluți de dorința de a îndrepta răul și de compasiune față de păcătoși.

A patra fericire (v.6) constă în cei însetați și înfometați după dreptate, adică acea dorință de a trăi moral sau de a pune capăt nedreptății la care suntem martori. Când dreptatea înflorește, dreptatea lui Dumnezeu domnește.

A doua jumătate a fericirilor e de fapt o listă de roade ce sunt rezultate de creșterea spirituală pe care am câștigat-o din prima jumătate.

A cincea fericire (v.7) e atunci când suntem săraci în duh și ne punem încrederea în milostivirea lui Dumnezeu (versetul 3), și câștigăm astfel maturitatea spirituală de a fi milostivi cu cei din jur, care ne va obține și mai multă binecuvântare de a primi și mai mult de la milostivirea lui Dumnezeu.

A șasea fericire (v.8) e atunci când dorim să fim curați în inimi fiindcă ne pare rău de daunele pe care le-a făcut păcatele noastre (versetul 4) prin rănirea celorlalți. Aceasta ne va duce la o sfințenie și mai mare, moment în care îl vom vedea pe Dumnezeu lucrând prin noi spre binele celorlalți.

A șaptea fericire (v.9)  e atunci când devenim făcători de pace, pentru că ne supunem complet voinței lui Dumnezeu și reușim să rezolvăm conflictele în modul în care o face Isus. Pacea e fondată pe Iubire, dreptate și adevăr. Când unul din aceste valori umane sunt violate, pacea nu se poate obține.

A opta fericire (vv.10-12) e atunci când suntem asemenea lui Cristos fiindcă trăim așa cum a trăit el iar pentru acest motiv alți ne vor persecuta. Ei nu doresc să învețe din exemplul nostru de sfințenie, așa că încep să ne insulte și vor încerca să ne oprească. E o binecuvântare cu adevăr mare, fiindcă ne face să înțelegem că noi suntem cu adevărat fericiți. Așa că întrebarea e, Știți cine trăiește fericirile? Ce fericiri ați experimentat? Amin

Alte teme de predici sau cateheze
  1.  A fi sărac în duh.
  2. Îndurarea respingerii.
  3. Făcători de pace și căutarea dreptății.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?