marti, 21 iulie 2020

Marţi din săptămâna a 16-a de peste an

Sf. Laurenţiu din Brindisi, pr. înv. *

Culoare:    verde (alb)

Psaltire:    IV

Liturghie la alegere,

prefaţă comună

Mih 7,14-15.18-20

Ps 84

Mt 12,46-50

LECTURA I

Aruncă, Doamne, în adâncul mării toate păcatele noastre!

Citire din cartea profetului Miheia 7,14-15.18-20
Păstoreşte-ţi cu toiagul tău poporul, turma moştenirii tale, care locuieşte singuratică în pădurea din mijlocul Carmelului! Să pască în Basan şi în Galaad ca în zilele de odinioară! 15 Ca în zilele ieşirii tale din ţara Egiptului, fă-ne să vedem fapte minunate! 18 Care Dumnezeu este ca tine, care suporţi nelegiuirea şi treci peste răzvrătirea restului moştenirii tale? Nu-şi ţine pe veci mânia, pentru că iubeşte îndurarea. 19 Se va întoarce şi se va îndura de noi, va şterge nelegiuirile noastre. Vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor. 20 Vei arăta fidelitate faţă de Iacob şi bunătate faţă de Abraham, aşa cum le-ai jurat părinţilor noştri în zilele de demult.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 84(85),2-4.5-6.7-8 (R.: 8a)
R.: Arată-ne, Doamne, îndurarea ta!

2 Doamne, tu ai fost binevoitor cu ţara ta,
i-ai adus înapoi pe cei captivi ai lui Iacob.
3 Ai iertat nelegiuirea poporului tău,
i-ai acoperit toate păcatele;
4 ţi-ai potolit toată furia
şi te-ai întors de la mânia ta aprinsă. R.

5 Întoarce-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
şi îndepărtează indignarea ta de la noi!
6 Oare vei continua în veac să fii mâniat pe noi,
vei ţine mânie din generaţie în generaţie? R.

7 Nu te vei întoarce oare să ne dai viaţă,
pentru ca poporul tău să se bucure în tine?
8 Arată-ne, Doamne, îndurarea ta
şi dă-ne mântuirea ta! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                  In 14,23ab

(Aleluia)  „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el”. (Aleluia)

EVANGHELIA

Întinzându-şi mâna spre discipolii săi,
a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei!”

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 12,46-50
În acel timp, pe când Isus mai vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii lui stăteau afară, căutând să-i vorbească! 47 Atunci i-a spus cineva: „Iată, mama şi fraţii tăi stau afară şi vor să-ţi vorbească!” 48 Dar el, răspunzând, i-a zis celui care îi vorbise: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” 49 Şi, întinzându-şi mâna asupra discipolii săi, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei! 50 Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri, acela îmi este şi frate şi soră şi mamă”.

Cuvântul Domnului

Marți din săptămâna a 16-a de peste an – 2

Mt 12,46-50

În ce constă sfințenia? L-a întrebat la un moment dat un tânăr pe părintele lui spiritual. Constă în a nu a avea deloc păcate, în a te separa de rău?

Mai degrabă, a răspuns venerabilul preot, constă în unire – unirea cu Dumnezeu.

Însă noi am putea întreba mai departe, cum poate fi atinsă această unire cu Dumnezeu?

Dacă privim mai îndeaproape la viețile bărbaților și femeilor sfinte de-a lungul secolelor vom ajunge să realizăm că, în general, ei au fost consumați de dorința de a îndeplini voința lui Dumnezeu. Dorința lor constantă a fost cea care i-a unit cu Dumnezeu prin a se conforma pe ei înșiși cu voința sa.

În această privință, ei stăteau pe un teren solid, Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu în evanghelia de astăzi în care Isus spune, Cine e mama mea? Cine sunt frați mei? Și întinzându-și mâinile spre discipoli lui a spus, Iată mama mea și frați mei. Oricine face voința Tatălui meu cel din ceruri, îmi este frate, soră și mamă.

Astfel, există ceva ce este mai subțire sau cel puțin mai ușor ca sângele, relația cu Isus ce provine din îndeplinirea voinței Tatălui.

Sfântul Arnold Janssen, fondatorul Misionarilor Cuvântului Divin, el însuși un om sfânt, a recunoscut voința lui Dumnezeu. Întâi în voința unei autorități mai mari, superiori religioși, papa, învățăturile Bisericii etc. Doi, în situațiile actuale, în evenimentele vieții de zi cu zi, în circumstanțele lor concrete, în persoana și lucrurile implicate într-o situație anume. Arnold Janssen a avut nevoie de destul timp pentru a ajunge la o decizie, iar asta fiindcă discernerea voinței lui Dumnezeu este un proces ce durează și care necesită destul timp și rugăciune.

Voința lui Dumnezeu ar trebui să fie regula supremă a vieții fiecărui creștin. După cum Cristos a luat calea umilinței și ascultării voinței Tatălui, chiar și cu moartea pe cruce, tot pe aceiași cale va trebui să mergem și noi. Va trebui să fim frații, surorile și mama sa. Va trebui să fim sfinți asemenea lui.