Marţi din săptămâna a 2-a a Paştelui

marti, 18 aprilie 2023

Marți din săptămâna a 2-a a Paştelui

Sf. Atanasia din Egina

Culoare:  alb
Psaltire
:   II

Liturghie proprie,
prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)

Fap 4,32-37
Ps 92
In 3,7b-15

Ant. la intrare                     Ap 19,7.6

Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-l preamărim pe Dumnezeu, pentru că şi-a început domnia Domnul, Dumnezeul nostru, cel atotputernic, aleluia!

Rugăciunea Zilei

Atotputernice Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul de a vesti puterea lui Cristos cel înviat, pentru ca noi, care am primit chezăşia darului său, să-l putem dobândi în toată plinătatea. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

O singură inimă şi un singur suflet.

Citire din Faptele Apostolilor 4,32-37
În zilele acelea, mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun. 33 Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi ei toţi se bucurau de mult har. 34 De fapt, nu era niciunul dintre ei care să ducă lipsă, căci toţi care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau preţul celor vândute 35 şi îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Şi Iosif, numit de către apostoli Barnaba, care, tradus, înseamnă “Fiul Mângâierii”, un levit de loc din Cipru, 37 vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 92(93),1ab.1c-2.5 (R.: 1a)
R.: Domnul stăpâneşte
îmbrăcat în maiestate.

sau:
       Aleluia.

1ab Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate
Domnul s-a îmbrăcat, s-a încins cu putere. R.

1c A pus pământul pe temelii solide,
ca să nu se clatine.
2 Din vremuri străvechi este aşezat tronul tău de domnie:
tu eşti din veşnicie! R.

5 Mărturiile tale sunt cu totul adevărate,
sfinţenia împodobeşte casa ta, Doamne,
în vecii vecilor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                      In 3,14b-15

(Aleluia) Trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. (Aleluia)

EVANGHELIA

Nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,7b-15
În acel timp, Isus i-a răspuns lui Nicodim: “Trebuie să vă naşteţi din nou! 8 Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh”. 9 Nicodim a răspuns şi i-a zis: “Cum pot fi acestea?” 10 Isus a răspuns şi i-a zis: “Tu eşti învăţător al lui Israel şi nu ştii acestea? 11 Adevăr, adevăr îţi spun: noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi. 12 Dacă v-am vorbit despre cele pământeşti şi nu mă credeţi, cum mă veţi crede dacă vă voi vorbi despre cele cereşti? 13 Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. 14 Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, 15 pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, noi toți cei care am fost renăscuți în Cristos prin apele dătătoare de viață ale botezului suntem astăzi părtași la această masă Euharistică a Domnului. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca comunitatea noastră parohială să trăiască în spiritul primei comunități creștine din Ierusalim, și să fie unită în învățăturile apostolilor, prietenie și frângerea pâinii. R.
  • Ne rugăm ca călugări care au promis să aibă totul la comun să trăiască cu bucurie adevăratul spirit al sărăciei prin care să imite generozitatea și bucuria primilor creștini. R.
  • Ne rugăm ca în timpul acestei pandemii, și noi să avem un duh de respect și generozitate față de toți ceilalți. R.
  • Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să audă strigătele poporului Ucrainian, pentru ca viitorul lor să nu mai fie compromis de Rusia prin acest război. R.
  • Ne rugăm ca toți credincioși noștri răposați, să vadă în ceruri strălucirea feței lui Dumnezeu. R.

Doamne Dumnezeul nostru, umple casa Bisericii tale cu sfințenie, pentru ca noi să ne putem bucura în iubirea ta. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Te rugăm, Doamne, dă-ne harul să-ţi aducem necontenit mulţumiri prin aceste taine pascale, pentru ca ele, continuând în noi lucrarea mântuirii, să ne fie izvor de bucurie veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie                      Cf. Lc 24,46.26

Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi, şi astfel, să intre în gloria sa, aleluia.

După Împărtășanie

Ascultă-ne, Doamne, rugăciunile, pentru ca acest schimb tainic, prin care se săvârşeşte răscumpărarea noastră, să ne dăruiască ajutor în viaţa de acum şi să ne dobândească bucuriile veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru.

Marți din săptămâna a 2-a a Paștelui – 5

In 3,7b-15

Efectele Duhului Sfânt

Am dat zilele acestea de o poveste despre un om înțelept și sfânt care locuia separat de lume și de ceilalți oameni. Acesta petrecea multe ori singur în rugăciune și a reușit să câștige respect foarte mare din cauza faptului că știa cum să aducă pacea.

Într-o bună zi, doi studenți au venit pentru a-l cinsti și pentru a învăța de la el: Dorim să te urmăm, fiindcă tu ai adus pacea fără de sfârșit poporului nostru.

Însă omul a spus că pacea nu va veni niciodată în această viață fiindcă noi suntem într-un continuu război: Sunt două creaturi în interiorul nostru care se luptă continuu una cu cealaltă. Una e hrănită de mânie, resentimente, amărăciune, frustrare, frică și dubii. Cealaltă e hrănită de milostivire, iertare, compasiune, înțelegere și iubire.

Uimiți de aceste ideii, cei doi studenți au întrebat: Care creatură e mai puternică? Omul înțelept a răspuns, Depinde pe care îl hrănești cel mai mult.

De multe ori ne-am tot întrebat cine este Nicodim. Era el oare un ucenic sau nu? Un credincios sau nu? Însă tot ceea ce știm despre el e faptul că Nicodim era un fariseu, un lider iudeu și că era în întuneric.

Ce ar fi crezut oameni dacă ar fi descoperit că Nicodim era de fapt un admirator al lui Isus? Cu siguranță și-ar fi pierdut funcția și poziția sa din Sinedriu precum și reputația sa ca lider religios.

El cunoștea legea. Și totuși chiar această cunoaștere și certitudine l-au împiedicat din a se deschide căilor lui Dumnezeu și a înăbușit activitatea Duhului Sfânt. El a avut o alegere dificilă de făcut iar din ceea ce am aflat pare că nici nu a făcut-o vreodată.

Însă adevărata întrebare e, simțim noi prezența Duhului Sfânt în viața noastră? În textul evangheliei de astăzi am putut vedea cum Isus ne-a oferit o imagine a modului în care Duhul Sfânt lucrează în noi. El îl analogizează pe Duhul Sfânt cu vântul, suflarea. Noi putem auzi vântul cum suflă însă nu avem cum să îl vedem. Însă, noi putem să îi vedem efectele. De exemplu, atunci când vedem un copac cum se leagănă imediat știm și spunem că vântul bate destul de tare.

Tot la fel e și acțiunea Duhului Sfânt din viețile noastre. Chiar dacă noi nu suntem capabili să percepem în mod tangibil momentele în care Duhul Sfânt vine la noi și acționează prin noi, noi tot putem să vedem efectele acțiunii Duhului Sfânt. Ori de câte ori dobândim o nouă putere în interiorul nostru, sau o virtute devine și mai mare sau în sfârșit dobândim abilitatea de a ierta și multe altele asemenea; în toate acele momente noi devenim conștienți de faptul că Duhul Sfânt este prezent, că ne conduce, ne transformă și ne îndrumă.

Pe lângă asta, niciodată nu știm unde se duce vântul odată ce trece pe lângă noi. Tot la fel este și cu Duhul Sfânt. Dacă viețile noastre sunt sub puterea și grija Duhului Sfânt, atunci nu vom ști încotro se va îndrepta. Duhul Sfânt ne conduce în momentul acela însă nu ne revelează viitorul nostru întreg. Va trebui să fim mulțumiți și conștienți de faptul că ne va conduce prin prezența gingașă a lui Dumnezeu de zi cu zi, să ne lăsăm mișcați de el. Iar acest lucru necesită o mare încredere și renunțare.

În încheiere vă invit să reflectăm la puternica prezență a Duhului Sfânt din viețile noastre. Va trebui să începem să privim la efectele Duhului Sfânt pentru a putea discerne dacă noi suntem cu adevărat conduși sau nu de Dumnezeu. Să ne permitem nouă înșine să fim conduși și mișcați de suflarea lui Dumnezeu și să anticipăm lucrurile mărețe din viața noastră. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Înălțarea lui Isus.
  2. Împărtășirea în biserica primară.
  3. Spiritul Faptelor de astăzi.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?