Marţi din săptămâna a 8-a de peste an – 2

Mc 10,28-31

Răsplata însutită

În textul evangheliei de astăzi, l-am auzit pe Isus promițând viață veșnică tuturor celor care renunță la cei dragi ai lor și la bunurile lor pământești de dragul său și al evangheliei. Isus va spune că, Nu este nimeni care a lăsat casă, sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare pentru mine și pentru evanghelie și să nu primească însutit acum… Un lucru e clar, că a renunța la cineva drag sau la ceva drag nu este un aspect rezervat doar preoților și persoanelor consacrate, care doresc să îl imite pe Cristos mult mai de aproape. Pe de altă parte, Isus nu restricționează promisiunea sa doar persoanelor consacrate. Iar asta fiindcă dacă noi toți vom învăța să renunțăm la ceva de dragul de a da mărturie celorlalți de prezența lui Cristos în lume, am putea și noi primi viața veșnică asemenea tuturor celorlalți.

Întrebarea este, la ce anume ne cere Dumnezeu să renunțăm? Pentru apostoli, a însemnat casele lor, bărcile, toate plase de pescari și desigur întreaga lume. Acest gest presupune o generozitate imensă, efort neobosit precum și un sacrificiu imens. Cineva a spus că cuvântul sacrificiu provine din latinescul sacrificium care tradus înseamnă a face sfânt. Înseamnă să iei ceva din nivelul său natural, ceva ce ne este drag și să il oferim lui Dumnezeu, să îl facem sfânt. Dacă încercăm să fim egoiști, să îl mituim pe Dumnezeu sau orice altceva, în cazul acesta nu mai rămâne nimic sfânt și prin urmare încetează să mai fie un sacrificiu.

Poate că Dumnezeu dorește ca noi să lăsăm în urmă familia noastră și prieteni dacă ne ducem în alt loc. Dumnezeu dorește ca noi să renunțăm la unii prieteni care ne infectează cu imoralitatea și lucrurile lumești. Am putea renunța la puțin timp sau unii bani pe care să îi alocăm celor nevoiași din jurul nostru. Poate că ni se cere să renunțăm la unele bunuri materiale la care ținem enorm pentru a le oferi celor care au mai mare nevoie de ele decât noi. A dărui nu este ușor mai ales pentru faptul că ne este teamă că Dumnezeu nu ne va da înapoi ceea ce am oferit, ceea ce am pierdut și totuși, Dumnezeu dorește ca noi să dăruim tot mai mult.

Legat de această renunțare am dat zilele acestea de o poveste a unui conducător al unei asociații dintr-o parohie care era în același timp și mamă. Conform ei, ea învățase această renunțare prin ani 1980, pe când era conducătorul unui grup de rugăciune și editor al revistei lunare a Carismaticilor din dieceza ei. Dumnezeu dorea ca ea să renunțe la ambele slujiri ale ei pentru ca să poată avea grijă mai multă de sarcina ei, însă ea nu avea cum să realizeze asta, fiindcă nimeni din grupul de rugăciune nu era dispus să conducă și nimeni de la ziar nu știa cum să îl organizeze și să îl editeze. După săptămâni de refuzuri în a crede că Dumnezeu dorea cu adevărat ca ea să renunțe, a observat că probleme create de refuzul ei de a renunța au devenit din ce în ce mai mari. Într-un final s-a decis să se încreadă sfatului lui Dumnezeu. Și a renunțat.

Rezultatul a fost următorul, timpul liber pe care l-a dobândit i-a permis să scrie articol pentru diverse reviste creștine. În ceea ce privește grupul de rugăciune, acesta s-a destrămat după cum se aștepta și ea, însă ceva nou și mult mai bun a crescut în locul lui. Iar Dumnezeu a trimis un nou editor ziarului care a făcut o treabă mult mai bună decât făcuse ea.

De aceea, asemenea ei și noi va trebui să ne încredem în Isus în acceptarea tuturor schimbărilor pe care El le face în viața noastră de creștini. Această încredere în El mereu ne va recompensa cu prieteni noi, cu apostolat nou și cu binecuvântări noi care sunt de sute de ori mai bune decât ceea ce am avut înainte de a renunța. El le va înlocui cu altele de sute de ori mai bune, pentru că el este și mai generos decât mine și decât tine. Amin