Miercuri din săptămâna a 21-a de peste an – 2

miercuri, 24 august 2022

Miercuri din săptămâna a 21-a de peste an

SF. BARTOLOMEU, ap.

Culoare:  verde (roșu)
Psaltire
:   I

Liturghie la alegere
prefaţă comună

2Tes 3,6-10. 16-18
Ps 127
Mt 23,27-32

Ant. la intrare                           Cf. Ps 85,1-3

Pleacă-ţi, Doamne, urechea şi răspunde-mi! Mântuieşte-l, Dumnezeule, pe slujitorul tău, care şi-a pus încrederea în tine. Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, care uneşti într-o singură voinţă cugetele celor ce cred în tine, dă-i poporului tău harul să iubească ceea ce porunceşti şi să dorească ceea ce făgăduieşti, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 3,6-10.16-18
Fraților, 6 Vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să stați departe de orice frate care umblă în neorânduială și nu ține tradiția pe care a primit-o de la noi, 7 căci voi înșivă știți cum trebuie să ne imitați. Noi n-am umblat în neorânduială între voi, 8 nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba, ci am lucrat cu trudă și osteneală, noaptea şi ziua, ca să nu fim povară pentru nimeni dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut dreptul, ci ca să vă dăm în noi înșine un exemplu pentru a fi imitați. 10 Căci și când eram la voi, v-am poruncit acestea: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce. 16 Însuși Domnul păcii să vă dăruiască pacea întotdeauna și în orice fel. Domnul să fie cu voi toți! 17 Salutul e scris cu mâna mea, Paul. Acesta este semnul meu pe orice scrisoare. Așa scriu eu. 18 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toți!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 127,1-2.4-5 (R.: cf. 1a)
R.: Fericit este omul
care se teme de Domnul!

1 Fericiţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale.
2 Atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale,
eşti fericit şi toate îţi merg bine. R.

4 Iată, aşa este binecuvântat omul
care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE            1In 2,5a

(Aleluia) Dacă cineva păstrează cuvântul lui Cristos, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită. (Aleluia)

EVANGHELIA

Sunteţi fiii celor ce au ucis profeţii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 23,27-32
În acel timp, Isus le-a spus: “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Vă asemănaţi cu mormintele văruite care strălucesc frumos pe dinafară, dar în interior sunt pline cu oase de morţi şi cu toată putreziciunea. 28 Tot aşa şi voi, pe dinafară păreţi drepţi înaintea oamenilor, dar înăuntru sunteţi plini de ipocrizie şi nelegiuire. 29 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi monumentele drepţilor 30 şi spuneţi: «Dacă eram în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost complici cu ei la vărsarea sângelui profeţilor». 31 Astfel, voi înşivă daţi mărturie împotriva voastră că sunteţi fiii celor ce au ucis profeţii! 32 Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, Isus ne-a învățat astăzi adevăratul spirit al generozității, care ne ajută să ne eliberăm de sentimentele geloziei. Să spunem împreună:

R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca noi să nu ne simțim niciodată geloși atunci când lucruri bune au loc celor de lângă noi. R.
  • Ne rugăm ca noi să nu fim doar generoși, ci chiar extravaganți în iubirea și respectul pe care îl dăm celorlalți. R.
  • Ne rugăm ca bunătatea și sfințenia vieții sfântului Ludovic să îi inspire pe cei care îl cinstesc ca patron al lor. R.
  • Ne rugăm ca toate locurile care au parte de inundații, incendii și cutremure să primească ajutorul de care au nevoie de la celelalte popoare ale pământului. R.
  • Ne rugăm ca rugăm și pentru toate sufletele de care nu își mai aduce aminte nimeni, ca și ei să ajungă cât mai repede în casa Regelui Veșnic. R.

Doamne Dumnezeul nostru, tu ne-ai creat ca să fim copii tăi preaiubiți și ca să ajungem odată la vederea strălucită a feței tale. Fă te rugăm ca inimile noastre să fie neobosite în mărturia dată față de numele tău cel sfânt. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin.

Asupra Darurilor

Prin jertfa pe care Cristos a adus-o o dată pentru totdeauna, tu ai făcut din noi, Doamne, fiii tăi, dobândindu-ţi un popor sfânt; binevoieşte a revărsa asupra Bisericii tale darul unităţii şi al păcii. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtășanie          In 6,54

Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică, şi eu îl voi învia în ziua de apoi, spune Domnul.

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, ca îndurarea ta să lucreze în noi şi să ne vindece pe deplin; transformă-ne şi înflăcărează-ne cu iubirea ta, ca să putem să-ţi fim plăcuţi în toate. Prin Cristos, Domnul nostru.

Miercuri din săptămâna a 21-a de peste an – 2

Mt 23,27-32

Denunţarea fariseilor şi cărturarilor

Cineva spusese că prin cântecul pe care îl cânți îți poți dezvălui vârsta. Nu știu când a devenit popular acest cântec, și nici măcar titlul lui nu mi-l mai amintesc, însă versurile lui se potrivesc de minune textului evangheliei de astăzi: Pretinde că ești fericit când ești albastru….Râd la exterior, plâng în interior….iar asta e modul clovnului.

În evanghelia de astăzi, Isus continuă cu unele dintre cele mai dure cuvinte de denunțare pe care le-am auzit vreodată de la el. Isus are mereu cuvinte de mângâiere și de iertare față de păcătoși, cei decăzuți, și cei slabi, fiindcă cunoaște sinceritatea inimilor lor. Însă el este de neînduplecat cu cărturari și farisei fiindcă știe că ei trăiesc într-o stare de înșelăciune voită. Ei devin obsedați față de toate tipurile de legalități în cursa lor de a câștiga aprobarea oamenilor. Ei sunt asemenea mormintelor albe care apar frumoase la exterior însă în interior sunt pline de oase ale oamenilor morți și de toate tipurile de mizerie. Iar asta din cauză că sunt mincinoși, pretențioși și ale căror dispoziții interioare și exterioare nu manifestă nici o congruență. Nu manifestă nici o consistență.

Oscar Wilde spusese, Consistența este ultimul refugiu al inimaginabilului. Astfel, după cum spusese altcineva, încetează a te mai ridica la 6.05. ridică-te la 5.06. fă o plimbare de 1 km seara. Găsește noi drumuri pe care să mergi la muncă. Schimbă treburile casei cu soțul sau soția. Cumpără un vas. Studiază florile sălbatice. Stai treaz toată noaptea. Citește celor orbi. Fă abonament la un ziar din alta țară. Vâslește la miezul nopții. Nu scrie politicienilor tăi, ci du-te direct la ei să le spui ce ai de spus. Învață să vorbești o limbă străină. Ascultă două ore ne-întrerupte de Mozart. Învață să dansezi. Savurează viața. Ține minte mereu că trecem prin astea doar o singură dată.

Isus, după cum spunea și un preot, este onest, sincer, fidel, transparent, nepretențios, drept, milostiv, și plin de iubire. El ne încurajează să ducem vieți autentice, acceptând lumina și umbrele noastre, acceptându-ne exact așa cum suntem de fapt. Iar pentru asta e nevoie de umilință, onestitate și recunoștință, e nevoie ca noi să conștientizăm că tot ceea ce suntem și avem provine de la Dumnezeu, motiv și pentru care nu e nevoie ca noi să ne afișăm calitățile și realizările sau să pozăm ca fiind cineva mai bun decât restul.

Mai concret, unul din lucrurile din cauza cărora Isus îi condamnă pe farisei este tendința lor de a judeca oameni (Mt 9,9-13). Ceea ce ne sfătuiește Domnul este de a nu ne modela viețile după aceste tipuri de oameni. Ca și creștini trebuie să ne trăim viețile într-o slujire autentică față de ceilalți. Domnul știe ceea ce se află acolo jos în inima noastră. Nu e nevoie ca noi să atragem atenție cu activitățile noastre caritative. Dumnezeu niciodată nu eșuează în a-i recompensa pe cei care sunt autentici în a întinde o mână de ajutor pentru cei mai puțin norocoși.

În încheiere vă invit să medităm mai mult asupra acestei atitudini a Domnului, mai ales în vederea judecății noastre finale. Isus va avea aceiași atitudine în acea zi, când cei răi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi în viaţa cea veşnică” (Mt 25,46). Amin

Alte teme omiletice și catehetice

  1. Lenea ca viciu.
  2. Talentul de a fi productiv.
  3. Încurajarea unei vieți neatente.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?