Nașterea Domnului – Liturghia de noapte

vineri, 24/sâmbătă 25 decembrie 2021

† Liturghia de noapte a Nașterii Domnului (Crăciunul)

Ss. Eugenia, m.; Anastasia, m.

Culoare:   alb
Psaltire
:   P

Liturghie proprie, Gloria,
Credo, prefaţă proprie

Is 9, 1-3.5-6
Ps 95(96)
Tit 2, 11-14
Lc 2, 1-14

Ant. la intrare                    Ps 2,7

Domnul mi-a spus: „Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut”.

Rugăciunea Zilei
Dumnezeule, tu ai luminat această noapte preasfântă cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată. Dă-ne, te rugăm, harul să cunoaştem încă de pe pământ tainele luminii sale, ca să ne desfătăm cu plinătatea bucuriei lui în ceruri. El, care, fiind Dumnezeu.
LECTURA I

Un fiu ni s-a dat nouă.

Citire din cartea profetului Isaia              9,1-6
Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ținutul umbrei morții a strălucit o lumină. 2Ai înmulțit poporul lui, le-ai mărit bucuria: se bucură înaintea ta cum se veselesc la seceriș și se înveselesc ca la împărțirea prăzii. 3Căci tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi și nuiaua celui care-l oprima ca în ziua de la Madian. 4Căci orice încălțăminte zgomotoasă și orice manta învăluită în sânge vor fi arse, hrană pentru foc. 5Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui și va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veșnic, principe al păcii, 6ca întinderea stăpânirii lui și a păcii să nu aibă sfârșit pe tronul lui David și, în regatul lui, să-l întărească și să-l facă stabil prin judecată și prin dreptate, de acum și pentru totdeauna. Zelul Domnului Sabaot va face aceasta.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 95(96). 1 -2a.2b- 3.11- 12.13 (R.: Lc 2,11 ac)
R.: Astăzi ni s-a născut Mântuitorul,
care este Cristos Domnul nostru.

1Cântați-i Domnului un cântec nou!
Cântați-i Domnului, toți locuitorii pământului!
2aCântați-i Domnului, binecuvântați numele lui! R.

2bVestiți din zi în zi mântuirea lui!
3Vestiți printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.

11Să se bucure cerurile și să se veselească pământul,
să vuiască marea și tot ce cuprinde ea!
12Să se bucure câmpiile și tot ce este pe ele,
să tresalte de bucurie toți copacii pădurilor. R.

13Să se bucure în fața Domnului care vine,
pentru că vine să judece pământul!
El va judeca lumea cu dreptate
și popoarele în adevărul său. R.

LECTURA II

Harul lui Dumnezeu sa arătat ca mântuitor
pentru top oamenii.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 2, 11-14
Preaiubitule, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toți oamenii, 12învățându-ne să respingem nelegiuirea și poftele lumești, ca să trăim în veacul de acum cu înțelepciune, cu dreptate și cu evlavie, 13așteptând speranța fericită și arătarea gloriei marelui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, Isus Cristos. 14El s-a dat pe sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire și să curețe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                           Mt 1,23

(Aleluia) Vă vestesc o mare bucurie: astăzi ni s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul nostru. (Aleluia)

EVANGHELIA

Astăzi vi s-a născut Mântuitorul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2, 1-14
În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. 2Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. 3Toți mergeau să fie înscriși, fiecare în cetatea sa. 4Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem – întrucât era din casa și din familia lui David – 5pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască 7și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. 8În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. 9Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. 10Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: 11astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. 12Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”. 13Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: 14„Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!”

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR

Fraților preaiubiți, în această noapte sfântă a nașterii Mântuitorului nostru, suntem chemați să ne punem încrederea și credința în rugăciunea noastră, în aceste momente în care atât lumea cât și Biserica încă se luptă cu pandemia de Covid. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca Isus, născut ca Mântuitor al lumii, să susțină sănătatea și bunul spirit al papei Francisc, și să îl umple cu înțelepciune și compasiune pe episcopul nostru Iosif și Petru. R.
  • Ne rugăm ca Isus, născut din Maria și apărat de Iosif, să întărească viața familiei cu respect și iubire, apărându-i pe cei nenăscuți, alinându-i pe cei neliniștiți și să fie aproape de cei fragili. R.
  • Ne rugăm ca Isus, vizitat mai întâi de păstorași săraci, să aibă grijă de cei care trăiesc în sărăcie, și să îi conducă pe cei care au mult la împărtășirea a ceea ce au cu cei cărora le lipsește necesitățile fundamentale de a trăi. R.
  • Ne rugăm ca Isus, Prințul Păcii, să de-a înțelepciune liderilor lumii, ca astfel să pună capăt violențelor din lume și ca toți să trăim în pace. R.
  • Ne rugăm ca Isus, Fiul lui Dumnezeu, să susțină cu curaj creștini care sunt persecutați pentru credința lor în Isus, și să redea tuturor oamenilor dreptul la libertatea religioasă. R.
  • Ne rugăm ca Isus, vindecătorul divin, să privească cu compasiune asupra lumii încă sfâșiată de pandemia de Covid, ca astfel să vindece bolnavi, să îi aline pe cei aflați în durere, să apere sănătatea medicilor și a asistenților medicali. R.
  • Ne rugăm ca Isus, sursa vieții veșnice, să ia în brațele milostivirii sale, toți credincioși noștri răposați precum și pe cei din lumea întreagă. R.

Doamne Dumnezeul nostru, noi îl adorăm și cinstim pe Fiul tău, Isus, născut în această noapte sfântă. Dă-ne te rugăm harul bucuriei și fericirii de care au avut parte Maria și Iosif în acel staul din Betleem. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Dlăcută să-ţi fie, te rugăm, Doamne, jertfa sărbătorii de astăzi, ca, prin acest minunat schimb de daruri, să îmbrăcăm chipul dumnezeiesc al aceluia în care este unită cu tine firea noastră omenească. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.
Ant. la Împărtăşanie                                    In 1,14

Cuvântul s-a făcut trup şi am văzut gloria lui.

După Împărtășanie

Doamne, Dumnezeul nostru, sărbătorind cu bucurie naşterea Mântuitorului, te rugăm să ne dai harul, ca, printr-o viaţă sfântă, să ne învrednicim a fi părtaşi de gloria lui. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.

Nașterea Domnului – Liturghia de noapte – 2

Is 9, 1-3.5-6
Tit 2, 11-14
Lc 2, 1-14

Louis Cassels, în cartea sa intitulată Parabolele păsărilor vorbea la un moment dat despre un bărbat care tot refuza să meargă cu familia sa la sfânta Liturghie din miezul nopții de crăciun, iar asta fiindcă nu reușea să înțeleagă misterul întrupării. Lăsat singur acasă, a găsit, un stol de păsări, în grădina sa. Prinse în furtună, micile creaturi căutau cu disperare un adăpost.  Omul a tot încercat să le bage în hambar, prin a le aruncat firimituri pe drum, până în hambar. Însă când această încercare a sa eșuase, a încercat să le bage prin a le alunga, dând din brațe. Însă păsărelele tot nu înțelegeau. Într-un final a realizat care era problema. Păsărelele îl considerau o creatură ciudată și îngrozitoare. Ele nu îl înțelegeau. Însă omul a murmurat, ce n-aș da să fiu o pasăre în acest moment. După care a auzit clopotele de la Biserică, anunțând vestea cea bună a crăciunului. Într-un final a ajuns să spună  că Acum înțeleg de ce Dumnezeu a devenit unul ca noi.

Crăciunul este cel mai frumos moment din an, unul din singurele momente care îmi plac enorm de mult. Motivul? Simplu, fiindcă crăciunul este singurul moment din an în care suntem forțați să ne gândim la ceilalți. Dacă stăm să ne gândim un pic, ne vom da seama că de obicei, în restul anului cu toți ne gândim de noi înșine, la propria noastră persoană.  Suntem preocupați cu noi înșine 24 de ore din zi așa că o singură dată pe an, va trebui să ne gândim și la ceilalți de lângă noi, măcar acum dacă nu reușim mereu. Asemenea povestioarei cu care am început, Dumnezeu Fiul a devenit om pentru a ne putea înțelege, pentru a putea înțelege sentimentele și nemulțumirea noastră, ambițiile și viziunea noastră asupra vieții dar și pentru a putea fi cu noi 24 de ore din zi. Isus nu se supăra dacă oameni pe care a venit să îi mântuiască, să îi salveze din păcat erau buni sau răi, persoane iertătoare sau nu, ci atâta timp cât el ne poate arăta, ne poate împărtăși iubirea pe care o are pentru noi, aceasta e marea oportunitate de astăzi, pentru fiecare dintre noi. El nu ne impune iubirea sa cu forța, ci așteaptă ca noi să o acceptăm și să o ducem la plinătate, la maxim.

Un mare ziarist, a scris la un moment dat în coloana lui rezervată din acel ziar, că, Crăciunul este cu adevărat un timp de dăruire, de a da mai mult din noi înșine pentru ceilalți, pentru toți cei din jurul nostru, pentru toți cei nevoiași. Dacă stăm să ne gândim, crăciunul este și un timp de iertare, de iertare a propriei persoane pentru cei din jur. Există o vorbă care circulă însă care, e puțin probabil ca mulți dintre voi să o știe, că va trebui să începem noul an cu bine, că va trebui să fim pe cât e cu putință de curați. Că nu trebuie să împovărăm munca și relațiile noastre cu cei din jur cu vină. De aceea, primul lucru care ni se transmite în această seară e să ne iertăm pe noi înșine iar apoi să îi iertăm și pe ceilalți dar mai ales să ne rugăm ca ceilalți să ne ierte. Cu alte cuvinte, important nu e doar să îi iertăm pe cei din jurul nostru, ci mai important e să ne iertăm pe noi înșine și să cerem iertarea. Faptul că Isus Cristos a devenit om  asemenea nouă nu e doar o dovadă a marii dovezi a iubirii pe care Dumnezeu o are față de noi. Această iubire, este prima dar mai presus de toate, este o iubire iertătoare, o iubire care cunoaște nici o limită, în care fiecare dintre noi este binevenit și acceptat.

Am găsit zilele acestea pe internet o scrisoare, scrisă de un anume Kitch Ortigo. Această scrisoare avea un destinatar anume, unul special, era destinată celei mai mari autorități care există, era destinată lui Dumnezeu însuși, Celui Atotputernicul.

Atotputernicia voastră

Crăciunul de anul acesta îl vom sărbători mâine, pe 25 decembrie, nașterea, aniversarea lui Isus din Nazaret care credem că este singurul tău fiu preaiubit și răscumpărătorul omenirii din păcat. Cu toți numesc această ocazie ziua de Crăciun, care marchează timpul ce începe în țara noastră deja cu Octombrie și se încheie cu ziua de anul nou, dar include și ziua îndrăgostiților. Avem astfel, cel mai lung timp al crăciunului din lume, însă pietatea oamenilor nu pare să fie la fel de lungă.

….Doamne, fiul tău, va fi mulțumit să audă muzica de crăciun ce plutește în aer. La noapte grupuri vor cânta colinde la ușile altor oameni, adesea alăturându-se lor și câini proprietarilor, după care așteaptă compensația pentru efortul lor. O singură întrebare, Atotputernice, ce crede fiul tău despre toate acestea?

….departe de acestea, Doamne, pacea și ordinea din țara noastră este îngrozitoare. Există crime, răpiri, violuri, jafuri și privări de libertate. Există lăcmoie, neonestitate și voințe bolnave. Cele zece porunci ale tale, Doamne, sunt încălcate zi de zi. Că tot veni vorba de poruncile tale, la ce anume te referi prin aproapele?

…Doamne, ajută-ne. Fă ca industria noastră să învețe competitivitatea din lume iar firmele locale să producă produse de calitate, de calitate internațională.

Ajută-ne Doamne, cu impozitele ce tot cresc, ajută-ne să rămână măcar așa cum sunt și să nu mai crească.

Mulțumim Domane, pentru blânda atenție și te rog transmite, fiului tău preaiubit, urările noastre cele bune, astăzi de ziua lui de naștere.

 În încheiere vă invit să reflectăm asupra acestor cuvinte ale lui Henry van Dyke, care spunea că, Există un ceva mai bun decât observarea zilei de crăciun, există păstrarea crăciunului. Ești oare dispus să îți închizi cartea de nemulțumiri împotriva conducerii universului și să privești în jurul tău după un loc în care poți semăna câteva semințe de fericire? Ești dispus să sapi un mormânt pentru gândurile tale negre, urâte și o grădină cu o poartă mare deschisă pentru sentimentele frumoase? Ești dispus să faci toate acestea în ziua de crăciun? Poți ține, celebra crăciunul?

Ești dispus să crezi că iubirea este cel mai puternic lucru din lume, mai puternică decât cel rău, mai puternică decât moartea, și că viața binecuvântată care a început în Betleem este imaginea și strălucirea luminii eterne? Atunci poți ține crăciunul. Iar dacă îl ții timp de o zi, atunci de ce să nu îl ții mereu? Amin

Alte teme omiletice și catehetice

  1. Mesajul scripturilor de crăciun.
  2. Înțelegerea narațiunii copilăriei.
  3. Promisiunea mesianică în lecturile din Isaia.
  4. David și Isus.
  5. Semnificația simbolurilor: păstori, îngeri, hangiul.
  6. Pacea biblică pe pământ.
  7. Semnificația darurilor la Crăciun.
  8. Relatarea prologului lui Ioan și scena Betleemului lui Luca.
FOAIA DUMINICALĂ
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?