Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an- 1

sâmbătă, 4 septembrie 2021

Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an

Ss. Rozalia, fc.; Moise, profet

Culoare:  verde
Psaltire
:   II

Liturghie la alegere
prefaţă comună

Col 1,21-23
Ps 53
Lc 6,1-5

Ant. la intrare                           Cf. Ps 85,3.5

Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua, căci tu, Doam-ne, eşti bun şi îndurător, plin de dragoste faţă de cei care te cheamă.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit, sădeş-te în inimile noastre iubirea faţă de numele tău; uneşte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Dumnezeu v-a reconciliat, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 1,21-23
Fraţilor, pe voi, care odinioară eraţi străini şi duşmani în mintea voastră îndreptată spre fapte rele, 22 acum Dumnezeu v-a reconciliat prin moartea în trupul de carne al lui Cristos, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi, 23 numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată la toată creatura de sub cer şi căreia eu, Paul, i-am devenit slujitor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 53(54),3-4.6 şi 8 (R.: 6a)
R.: Dumnezeu este cel care mă ajută.

3 Dumnezeule, pentru numele tău, mântuieşte-mă
şi fă-mi judecată prin puterea ta!
4 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule,
pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele! R.

6 Dar Dumnezeu este cel care mă ajută,
Domnul este cel care susţine viaţa mea.
8 Cu drag îţi voi aduce jertfă,
voi lăuda numele tău, Doamne,
pentru că este bun. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                  In 14,6

(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. (Aleluia)

EVANGHELIA

De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,1-5
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: “De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?” 3 Răspunzând, Isus le-a zis: “Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?” 5 Şi le-a spus: “Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, Isus ne-a chemat astăzi pe toți la onestitate și la a nu judeca acțiunile și faptele celor din jurul nostru fără a cunoaște pe deplin toate aspectele. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca cei înfometați să nu fie criticați niciodată pentru situația lor, ci să fie tratați cu dreptate și respect. R.
  • Ne rugăm ca opera Bisericii de îngrijire a celor înfometați și a celor aflați în diferite nevoii să fie susținută de noi toți. R.
  • Ne rugăm ca noi să apreciem că nimeni din Biserică nu este un străin sau un dușman ci toți suntem frați și surori în Cristos Isus. R.
  • Ne rugăm ca noi să putem apărea în fața Domnului, sfinți, curați și fără vină, prin jertfa lui Cristos. R.
  • Ne rugăm ca cei care ne guvernează țara să fie îndrumați de Duhul Sfânt în toate eforturile lor de îngrijire a oamenilor în timpul acestei pandemii. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca prin jertfa lui Isus să aibă parte de iertarea tuturor păcatelor pentru ca astfel să poată ajunge odată în ceruri. R.

Dumnezeule Tatăl și Regele nostru, tu ne-ai ales să fim poporul tău. Te rugăm să ne ajuți să rămânem fideli ție și unul altuia. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin

Asupra Darurilor

Te rugăm, Doamne, ca jertfa sfântă pe care ţi-o aducem să ne dăruiască pururi binecuvântarea ta aducătoare de mântuire, pentru ca ceea ce săvârşeşti acum sub semnele sacramentale, prin puterea ta, să ajungă la desăvârşire. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtășanie        Ps 30,20

Cât de mare este bunătatea ta, Doamne, pe care ai pregătit-o pentru cei care se tem de tine!

După Împărtășanie

Îndestulaţi cu pâinea ospăţului ceresc, te rugăm, Doamne, ca această hrană să întărească în inimile noastre iubirea, astfel încât să fim mereu gata să te slujim în fraţii noştri.Prin Cristos, Domnul nostru.

Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an – 3

Lc 6,1-5

Dezbaterea asupra Sabatului

Ce cere oare cea de-a treia poruncă, Să sfințești ziua Domnului, de la noi? Sabatul este legat de rădăcina cuvântului iudaic SBT care tradus înseamnă a te odihni sau a termina. Cu toți știm din Biblie că după ce a împlinit Dumnezeu în ziua a șaptea lucrarea pe care o făcuse. Şi s-a odihnit în ziua a șaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse (Gen 2,2). Prin urmare putem spune că Sabatul este o instituire de origine divină. Această observare a odihnei Sabatului a devenit mai apoi una din cele zece porunci ale lui Dumnezeu ca amintire a ceea ce făcuse însuși Dumnezeu la finalul creației (Ex 20,8-11). Astfel, pentru a putea menține această practică de origine divină, evrei au interzis 39 de tipuri de munci în timpul zilei iar una dintre ele era tocmai aceasta, pregătirea mâncării.

Care este intenția primară din spatele acestei porunci Să sfințești ziua Domnului? Această poruncă terță asupra odihnei de Sabat era destinată a fi un timp de amintire și de celebrare a bunătății lui Dumnezeu și a bunătății lucrărilor sale, atât în creație cât și în mântuire; o zi specială pentru lauda lui Dumnezeu, opera creației sale și a acțiunilor sale de mântuire făcute în numele nostru. A fost dată spre beneficiul poporului lui Dumnezeu, adică, pentru a se odihni, pentru a le oferi un timp și o ocazie de a se închina lui Dumnezeu.

În zilele noastre, Duminica, care este ziua noastră de Sabat a creștinilor, a devenit o zi ca oricare altă zi din timpul săptămânii. Pentru mulți a devenit o zi obișnuită de muncă. Așa că întrebarea e, preferăm noi să facem unele munci în zi de Duminică, neglijând astfel mersul la Biserică? Cum îi ajutăm noi pe ceilalți să păstreze sfântă ziua Domnului?

În evanghelia de astăzi cărturari și farisei văd ca pe o violare a sabatului ceea ce făceau discipoli lui Isus. Ei considerau că discipoli au încălcat sabatul de cinci ori, adică: ruperea spicelor văzută ca și cules, frecarea granulelor în mâini care era văzut ca și treierat, suflarea plevei era văzută ca vânturare, ținutul boabelor în mâini era văzută ca pe o transportare și pregătirea pentru masă. Se pare că discipoli lui Isus au violat această poruncă fiindcă, în timpul sabatului, ei rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. Acest act era interzis în timpul zilei de sabat. Isus în schimb vine imediat în apărarea lor, prin a cita incidentul în care David a înțeles că, nevoile de bază ale omului sunt mai presus de reguli și de reglementările rituale. De ce nu recunoșteau farisei milostivirea și nevoia de caritate ca fiind mai presus de reguli și reglementări?

Însă există și o altă reflexie foarte frumoasă asupra a ceea ce făceau discipoli în textul evangheliei de astăzi. Autorul a privit acest incident din alt unghi, și anume cel al prieteniei ce s-a creat printre discipoli. Autorul a început prin a se întreba: A-ți ieșit vreodată la o scurtă plimbare cu prieteni voștri? Dacă ai trecut pe lângă niște copaci cu fructe coapte, probabil că ai fost tentat să mergi și să iei câteva din ele pentru a le mânca. Cu alte cuvinte te aflai într-o stare bună din cauza prieteniei cu prieteni tăi. Acest mic incident ne arată cum apostoli deveniseră adevărați prieteni. În jurul lui Isus, ei au format un grup unit. Ei erau legați împreună prin prietenia lor. Viața noastră creștină trebuie să ne conducă, să ne facă să devenim prieteni mai buni și însoțitori mai buni.

Așa că, dați onoare Domnului în munca voastră și în odihna voastră! Amin

Alte teme omiletice și catehetice

  1. Cristos răstignit și noua noastră viță.
  2. Luarea de decizii mature.
  3. Isus ca Domn al Sabatului.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?