Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an- 1

Lc 6,1-5

Dezbaterea asupra Sabatului

Ce cere oare cea de-a treia poruncă, Să sfințești ziua Domnului, de la noi? Sabatul este legat de rădăcina cuvântului iudaic SBT care tradus înseamnă a te odihni sau a termina. Cu toți știm din Biblie că după ce a împlinit Dumnezeu în ziua a șaptea lucrarea pe care o făcuse. Şi s-a odihnit în ziua a șaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse (Gen 2,2). Prin urmare putem spune că Sabatul este o instituire de origine divină. Această observare a odihnei Sabatului a devenit mai apoi una din cele zece porunci ale lui Dumnezeu ca amintire a ceea ce făcuse însuși Dumnezeu la finalul creației (Ex 20,8-11). Astfel, pentru a putea menține această practică de origine divină, evrei au interzis 39 de tipuri de munci în timpul zilei iar una dintre ele era tocmai aceasta, pregătirea mâncării.

Care este intenția primară din spatele acestei porunci Să sfințești ziua Domnului? Această poruncă terță asupra odihnei de Sabat era destinată a fi un timp de amintire și de celebrare a bunătății lui Dumnezeu și a bunătății lucrărilor sale, atât în creație cât și în mântuire; o zi specială pentru lauda lui Dumnezeu, opera creației sale și a acțiunilor sale de mântuire făcute în numele nostru. A fost dată spre beneficiul poporului lui Dumnezeu, adică, pentru a se odihni, pentru a le oferi un timp și o ocazie de a se închina lui Dumnezeu.

În zilele noastre, Duminica, care este ziua noastră de Sabat a creștinilor, a devenit o zi ca oricare altă zi din timpul săptămânii. Pentru mulți a devenit o zi obișnuită de muncă. Așa că întrebarea e, preferăm noi să facem unele munci în zi de Duminică, neglijând astfel mersul la Biserică? Cum îi ajutăm noi pe ceilalți să păstreze sfântă ziua Domnului?

În evanghelia de astăzi cărturari și farisei văd ca pe o violare a sabatului ceea ce făceau discipoli lui Isus. Ei considerau că discipoli au încălcat sabatul de cinci ori, adică: ruperea spicelor văzută ca și cules, frecarea granulelor în mâini care era văzut ca și treierat, suflarea plevei era văzută ca vânturare, ținutul boabelor în mâini era văzută ca pe o transportare și pregătirea pentru masă. Se pare că discipoli lui Isus au violat această poruncă fiindcă, în timpul sabatului, ei rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. Acest act era interzis în timpul zilei de sabat. Isus în schimb vine imediat în apărarea lor, prin a cita incidentul în care David a înțeles că, nevoile de bază ale omului sunt mai presus de reguli și de reglementările rituale. De ce nu recunoșteau farisei milostivirea și nevoia de caritate ca fiind mai presus de reguli și reglementări?

Însă există și o altă reflexie foarte frumoasă asupra a ceea ce făceau discipoli în textul evangheliei de astăzi. Autorul a privit acest incident din alt unghi, și anume cel al prieteniei ce s-a creat printre discipoli. Autorul a început prin a se întreba: A-ți ieșit vreodată la o scurtă plimbare cu prieteni voștri? Dacă ai trecut pe lângă niște copaci cu fructe coapte, probabil că ai fost tentat să mergi și să iei câteva din ele pentru a le mânca. Cu alte cuvinte te aflai într-o stare bună din cauza prieteniei cu prieteni tăi. Acest mic incident ne arată cum apostoli deveniseră adevărați prieteni. În jurul lui Isus, ei au format un grup unit. Ei erau legați împreună prin prietenia lor. Viața noastră creștină trebuie să ne conducă, să ne facă să devenim prieteni mai buni și însoțitori mai buni.

Așa că, dați onoare Domnului în munca voastră și în odihna voastră! Amin