Lc 6,1-5
În evanghelia de astăzi cărturari și farisei văd ca o violare a sabatului ceea ce făceau discipoli lui Isus. Ei considerau că discipoli au încălcat sabatul de cinci ori, adică: ruperea spicelor văzută ca și cules, frecarea granulelor în mâini era văzut ca și treierat, suflarea plevei era văzută ca vânturare, ținutul boabelor în mâini era văzută ca pe o transportare și o pregătire pentru masă. Se pare că discipoli lui Isus au violat această poruncă fiindcă, în timpul sabatului, ei rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. Acest act era interzis în timpul zilei de sabat. Isus în schimb vine imediat în apărarea lor, prin a cita incidentul în care David a înțeles că, nevoile de bază ale omului sunt mai presus de reguli și de reglementările rituale. De ce nu recunoșteau farisei milostivirea și cerința de caritate ca fiind mai presus de reguli și reglementări?
Însă există și o altă reflexie foarte frumoasă asupra a ceea ce făceau discipoli în textul evangheliei de astăzi. Autorul a privit acest incident din alt unghi, și anume cel al prieteniei ce s-a creat printre discipoli. Autorul a început prin a se întreba: A-ți ieșit vreodată la o scurtă plimbare cu prieteni tăi? Dacă ai trecut pe lângă niște copaci cu fructe coapte, probabil că ai fost tentat să mergi și să iei câteva din ele pentru a le mânca. Cu alte cuvinte te aflai într-o stare bună din cauza prieteniei cu prieteni tăi. Acest mic incident ne arată cum apostoli deveniseră adevărați prieteni. În jurul lui Isus, ei au format un grup unit. Ei erau legați împreună prin prietenia lor. Viața noastră creștină trebuie să ne conducă, să ne facă să devenim prieteni mai buni și însoțitori mai buni.
