Sâmbătă din săptămâna a 4-a de peste an – 2

Mc 6,30-34

Întoarcerea celor doisprezece

Bruno Hagspiel, un mare predicator din secolul XIX, a relatat la un moment dat următoarea povestioară, despre sfântul apostol Ioan, căruia îi plăcea să se joace din când în când cu o vrăbiuță. Într-o bună zi, un vânător a venit să îl viziteze și a rămas surprins de faptul cum un om atât de faimos precum sfântul apostol Ioan, stătea și se juca cu o vrăbiuță. El credea și spera ca sfântul să facă, în acel timp, multe alte lucruri mai importante și mai bune, decât să se joace cu o vrăbiuță. Așa că și-a făcut curaj și l-a întrebat pe sfânt, De ce îți pierzi timpul jucându-te?  De ce nu îți dedici acel timp altor lucruri mai folositoare?

Ioan s-a uitat surprins la el. La urma urmei, de ce să nu se joace? De ce, o persoană asemenea unui vânător nu înțelege aceasta? Așa că l-a întrebat, de ce coarda arcului tău nu e strânsă?

Fiindcă nu se poate, nu ai cum să ții mereu coarda prinsă și strânsă la arc fiindcă altfel, arcul își va pierde din tensiune și va deveni complet nefolositor în tragerea săgeților.

Ioan i-a spus apoi acelui bărbat tânăr, Prietene, după cum tu mereu dai drumul corzii de la arcul tău, tot la fel va trebui să eliberezi și tensiunea din interiorul tău și să te relaxezi. Dacă eu nu aș sta pur și simplu și m-aș relaxa jucându-mă, nu aș mai avea puterea necesară pentru a înfăptui lucruri mărețe. Nu aș mai avea puterea de face ceea ce trebuie să fac și ceea ce e necesar și care necesită atenția mea completă.

În textul evangheliei de astăzi, am putut vedea un fapt deja cunoscut, că oameni veneau și plecau, și își țineau mereu ochii ațintiți asupra lor, astfel încât Isus și discipoli săi, cu greu mai găseau timp și pentru ei înșiși.

Practic, pentru ca să aibă timp pentru o masă așa cum trebuie și pentru a-și reînnoi sau relega, legăturile dintre discipoli săi, Isus îi invită să meargă împreună într-un loc retras. Asta nu înseamnă că Isus și discipoli săi au plecat efectiv în deșert, din moment ce mulțimea de oameni se țineau coadă după ei. Iar asta fiindcă locurile din jurul lacului Galilei nu sunt zone deșertice. Ceea ce ni se descrie aici e un loc, care are o populație extrem de mică și care e departe de locurile în care oameni vin și pleacă continuu. De asemenea, ei mai aveau nevoie și de acel moment în care trebuiau să povestească, să îi spună lui Isus tot ceea ce au făcut, sau după cum mai este cunoscut în rândurile noastre, să de-a raportul. Discipoli și Isus trebuiau și aveau nevoie de un timp în care să își recupereze puterea, atât cea fizică cât mai ales cea spirituală, ca astfel, să fie capabili și pregătiți de misiunile ce le vor primi după acea, sau în continuare.  Dar mai presus de toate, în acel loc retras, nu exista nici o distragere, nici o distracție. O persoană nu se poate ocupa sau preocupa de o sută de alte lucruri. Acolo, în acel loc retras, Dumnezeu poate vorbi inimii și o poate modela în propriu său mod, după propria sa voință.

Legat de acest lucru, un doctor pe nume W. R. Luxton, a spus la un moment dat că Nu pot trece cu vederea peste importanța obiceiului meditației în tăcere, atât de necesară pentru sănătatea trupului, a minții și a sufletului. Viața omului modern este grosolan de anormală…Nu mai avem timp deloc și nici măcar o oportunitate de a sta un pic în tăcere…de aceea va trebui să ne explorăm viețile….să stăm în tăcere și fără grabă în prezența lui.

Și Isus cunoștea nevoia de meditație liniștită, în tăcere. Iar asta fiindcă el însuși o practicase, când a mers într-un loc retras, pustiu pentru a sta în meditație liniștită, în tăcere, dar mai ales pentru a putea fi în comuniune cu Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Isus le-a dat această lecție discipolilor săi, în textul evangheliei de astăzi, însă nu doar lor, ci fiecăruia dintre noi.

Exemplul lui Isus prin care și-a invitat discipoli într-un loc retras pentru a se relaxa e și va trebui pus în practică și de fiecare dintre noi, mai ales de cei care se află în funcții sau poziții de conducere, de responsabilitate și de îngrijire a celorlalți sau chiar în munci administrative. Am putea chiar, reflecta asupra modului în care Isus a echilibrat munca pe care o desfășurau discipoli săi cu odihna și relaxarea. Isus i-a încurajat să își îndeplinească munca lor misionară însă să își permită să aibă ocazia, șansa de a se detașa, de a se recupera, de a avea timp și pentru ei și de a avea un moment de tăcere și de pace.

Și voi încheia cu o întrebare, Găsim noi timp pentru a fi singuri cu Domnul, și cu gândurile noastre, în timpul orelor celor mai încărcate din zi? Amin