Is 52,7-10
Evr 1,1-6
In 1,1-18
„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru”. Naşterea Domnului este, fără îndoială, evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Cu ea începe era nouă sau era creştină, cu această naştere începe numărătoarea anilor şi a secolelor, încetând numărătoarea de la întemeierea Romei sau de la olimpiadele greceşti. Naşterea Domnului a împărţit definitiv istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos. Dar nu pentru aceasta este important Crăciunul şi nici pentru tradițiile, datinile străvechi, folclorul, colindele, care ne încălzesc inimile de Crăciun.
Crăciunul este sărbătoarea Cuvântului făcut trup pentru noi toţi, este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu care ni se dăruiește în greutățile noastre, printre ruinele vieților noastre ca să ne înalțe şi să ne mântuiască. Iar această iubire ne dă curaj, mângâiere şi putere.
Lecturile proclamate la această Sfântă Liturghie, ne oferă o înțelegere mai profundă a misterului Crăciunului. În Prologul ascultat la evanghelie, Ioan ne spune că Cuvântul s-a făcut trup. Profundul concept de cuvânt, nu e doar o verbalizare sau articulare a unui gând. În tradiția biblică evreiască, Cuvântul lui Dumnezeu sau dabar e Dumnezeu însuși cel care se comunică și se dăruiește în propria revelație. Dabar la israeliți e ceva foarte personal. Comunicarea cuvântului este chiar comunicarea vorbitorului însuși. În cazul Cuvântului lui Dumnezeu, care e comunicat ca o realitate divină, cuvântul e chiar persoana lui Dumnezeu însuși. Este Dumnezeu cel care se revelează ca și Creator, Eliberator și Mântuitor. Teologul german, Karl Rahner, remarcă că Când spunem că este Crăciunul, vrem să spunem de fapt că Dumnezeu și-a spus cuvântul final, definitiv și frumos… un cuvânt ce nu poate retras. Iar cuvântul înseamnă Te Iubesc.
Lectura Cuvântului lui Dumnezeu, în misterul sublim şi vrednic de laudă al Crăciunului, este îndreptată asupra memoriei Fiului lui Dumnezeu care se face om, a unui Dumnezeu cu noi şi pentru noi. Dumnezeul cel nevăzut, cel Sfânt prin excelenţă, abandonează invizibilitatea şi mai ales „depărtarea sa sfântă” şi ia un chip uman făcându-se vizibil, concret, palpabil … se lasă înţeles: „S-a facut ceea ce suntem pentru a ne face părtaşi de ceea ce este El” după cum ne spune Sfântul Ciril din Alexandria . Această credinţă a noastră se bazează pe o explicaţie pe care evanghelistul Ioan o găseşte în existenţa lui Isus în sânul Tatălui (In 1,11-13). Însă reflexia biblică, merge mai departe şi ne provoacă să contemplăm: Cine este Isus pentru noi? el este un Dumnezeu pentru orice om şi pentru mântuirea lui.
Fiecare om are în interiorul său lumina Cuvântului, mărturisește Ioan. Omul simte în inima sa o chemare tainică, mai exact cea a luminii, care îl îndeamnă la bine, îi luminează mintea, îi hrănește și îi vindecă inima, fără încetare. Este dorul nestăvilit de a ajunge la izvorul vieții și de a viețui în iubire și în adevăr. Această lumină se află în fiecare om.
Cuvântul prezentat oamenilor ca lumină a vieții, în pofida faptului că este atât de mult căutat, nu este acceptat tocmai pentru că nu este recunoscut. Acceptarea acestuia, este o alegere de viață și de moarte. Acest Cuvânt, care este Dumnezeu, îi ajută pe oameni să intre în dialog cu Dumnezeu și le dă „puterea să devină copii ai lui Dumnezeu”.
Cuvântul „s-a întrupat” este folosit pentru a dezvălui chipul Tatălui. Acesta este marele mister al Crăciunului, darul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Cine contemplă lumina care strălucește pe chipul Cuvântului întrupat, contemplă chipul Fiului lui Dumnezeu venit „să locuiască între noi”.
Cel inefabil, Dumnezeu, și-a ”stabilit locuința” între oameni și își dezvăluie iubirea sa tainică. În Isus, Cuvântul veșnic a devenit vizibil. O epifanie. În Isus se manifestă slava Fiului, care este aceeași cu a Tatălui. O dată pentru totdeauna se împlinesc acum promisiunile din Scripturi și Dumnezeu își stabilește locuința ”între noi”, în persona lui Isus, loc al prezenței și al gloriei divine.
Un dolar si 87 de cenți, aceasta era întreaga avere a unei femei în Noaptea sfânta 
a Crăciunului. Cum să poată cumpăra cu acești bani un cadou de Crăciun pentru soțul ei? Se așeza pe fotoliu si plânse. Apoi se ridica si-si șterse lacrimile. Aici, în fata oglinzii, îi veni o idee grozava. Avea doua lucruri de care era mândra: ceasul ei de aur si minunatul ei par lung si ondulat. „Îmi voi vinde parul, îsi spuse ea, si atunci voi avea bani suficienți pentru a-i putea face soțului meu un dar”.
Zis și făcut. Găsi un centru care colecționa si cumpăra par. Pentru parul ei primi 20 de dolari. Cu acești bani îi cumpăra soțului o brățara valoroasa de ceas. Acum soțul ei putea sa-si arate ceasul în public, deoarece până acum îl ascundea mereu din cauza brățării, așa de urâta era. Se făcu seara si el veni acasă. Când își văzu soția cu parul scurt, deveni palid ca ceara. Ea o mângâie: „Dar va creste din nou! Totuși si așa arata frumos!” Dar ea interpretase pălirea lui în mod greșit. Nu devenise palid din cauza parului ei scurt, ci datorita cadoului de Crăciun pe care îl cumpărase si dorea sa îl ofere.
Soția dorea sa-si cumpere niște piepteni frumoși, la care ea visa ori de câte ori trecea prin fata vitrinelor vreunei frizerii. Se potriveau așa de bine cu parul ei lung si frumos. Si acum parul este scurt. Ea îl mângâie încă o data pe soțul ei: „Va creste imediat la loc!” Si apoi îi povesti de ce este atât de scurt: “Mi-am vândut parul pentru a-ti putea face acest cadou de Crăciun”. Si-i înmâna brățara de ceas aurita. El o lua, zâmbi si spuse: „Va trebui sa păstram deoparte cadourile noastre pentru un anumit timp. Ele sunt prea frumoase pentru a le putea folosi acum!” Apoi îi povesti ca si el își vânduse ceasul pentru a-i putea face un cadou: cadoul visat”.
Iubiți credincioși, Crăciunul a devenit pentru mulți sărbătoarea cadourilor, dar înainte de toate, Crăciunul este sărbătoarea marelui dar făcut de Dumnezeu omenirii. A dărui cadouri, nu e ceva rău în sine, ci un mod de a participa la dărnicia lui Dumnezeu. Totuși, cadoul, se poate transforma într-o tradiție în care nu este iubire. Sărbătoarea Crăciunului a pierdut oare adevărata sa semnificație, deformată de anumite sărbători folclorice? Ce trebuie să însemne pentru noi, adevărații creștini? Este o sărbătoare a mâncării, o ocazie de a oferi şi de a primi cadouri? Este un moment de popas, de destindere în care uităm de monotonia vieţii? Este oare un mănunchi de datini cu obiceiuri, colinde pe care le-am moștenit de la strămoși şi pe care an de an le aşteptăm cu nerăbdare? Dacă la toate acestea se reduce Crăciunul, atunci acesta este zadarnic şi fără folos pentru sufletul nostru. În felul acesta am transformat Crăciunul într-o sărbătoare folclorică, l-am redus la o banală sărbătoare exterioară plină de sentimentalism.
În prima lectura, luată din Cartea profetului Isaia, profetul ne expune conținutul salvific al mesajului începând cu prezentarea străjerilor Cetății Sfinte, care îl văd pe Dumnezeu cum se întoarce la Ierusalim pentru a-l elibera. Acești străjerii anunță vestea cea bună de pace și de mântuire pentru popor, spunând că Dumnezeu s-a întors și și-a reluat locul pe Muntele Sion, stabilindu-și pentru totdeauna locul în mijlocul poporului său. Însă Dumnezeu nu doar locuiește cu poporul său, ci ca un mire atent și plin de grijă, acționează în favoarea miresei sale. Astfel, Isaia, expune activitatea de mântuire a lui Dumnezeu utilizând trei verbe: a consolat, a răscumpărat, a descoperit: aceste verbe pun în evidență acțiunea plină de iubire menită să protejeze poporul, în special de amenințările dușmanilor.
Anunţul profetic se încheie cu constatarea că toate popoarele pământului au putut vedea că Dumnezeu nu-şi abandonează poporul ci e mereu aproape de el pentru a-l mântui (v.10; Mt 28,28). Biserica, utilizând acest text, tresaltă de bucurie deoarece vede că Dumnezeu a împlinit promisiunea referitoare la naşterea Mesiei, promisiune făcută prin intermediul profeţilor în secolele precedente.
În rugăciunea zilei de astăzi l-am rugat pe Dumnezeu, care în mod minunat ne-a creat şi într-un mod şi mai minunat ne-a răscumpărat prin întruparea Fiului său, să ne ajute să participăm la viaţa divină a lui Cristos care astăzi a devenit fratele nostru. Cristos a coborât din cer pentru mântuirea noastră; mântuire descoperită la Crăciun ca lumină, ca eliberare, ca bucurie, ca viaţă nouă.
La Împlinirea timpului, Dumnezeu ne adresează cuvântul său cel mai frumos în Isus Cristos. În a doua lectură, luată din Scrisoarea către Evrei, auzim că a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul. Persoana lui Dumnezeu Iubire este revelată cu desăvârșire în momentul în care Dumnezeu ne vorbește prin Fiul său Isus Cristos. În Cuvântul făcut trup, se află cuvântul decisiv al lui Dumnezeu, cuvântul mântuitor. Isus, Cuvântul Divin, e recapitularea tuturor cuvintelor precedente de mântuire, aducându-le la împlinire. Isus, fiul lui Dumnezeu, ne aduce vestea cea bună a mântuirii nouă tuturor și că în el toate popoarele, au văzut mântuirea Dumnezeului nostru. Într-adevăr, prin misterul întrupării, Isus ne ajută să ne apropiem de inima lui Dumnezeu. Născut în trupul Mariei, Fiul lui Dumnezeu e destinat să moară pe Cruce, să aibă parte de gloria Învierii și să ne comunice plinătatea vieții, luminii și iubirii sale.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei: de aceea, oricâte necazuri, lipsuri şi suferinţe ne-ar înconjura, astăzi să uităm totul şi să ne bucurăm. Sfântul Francisc de Assisi voia ca nu doar oamenii, dar toate făpturile să se bucure în această zi.
Dacă am reuşi în lumina acestei sfinte zile de Crăciun să coborâm cu sufletul şi gândul în întunericul celor care plâng, am putea sa ne asemănăm cu magii, aducând cu noi alinarea, prefăcând muțenia inimii noastre în tumult, învățând să-l adorăm pe Isus în cei mai mici şi mai săraci, să-l căutăm pe pruncușor în fiecare iesle părăsită aducând, măcar pentru o clipă, speranță și lumină celor de lângă noi. Amin.
