Mt 2,13-18
Atât sfântul Ştefan cât şi sfântul Ioan au dat mărturie despre Cristos: Stefan prin diaconie și martiriu şi Ioan prin apostolat și cuvânt. La trei zile după Crăciun, biserica celebrează martiriul Pruncilor nevinovați, copii uciși la ordinul Regelui Irod care a domnit în Iudeea din 37 î.Cr. până în anul 4 î.Cr. În ultimi anii ai domniei sale, devenise extrem de crud și brutal în ceea ce privea apărarea tronului său.
Sfântul Episcop Quodvultdesus, într-o predica de-a sa remarcă: „Un copil micuț s-a născut, care e un mare rege. Oameni înțelepți sunt conduși la el din depărtare. Ei au venit să îl adore pe cel care șade într-o iesle și totuși domnește în cer și pe pământ. Când spun că cel despre care s-a spus s-a născut, Irod s-a tulburat. Pentru a-și salva regatul se gândește să-l ucidă, deși, dacă ar avea credință în copil, el însuși va domni în pace în viața aceasta și pentru totdeauna în viața ce va veni. De ce ti-e frică, Irod, când auzi de nașterea unui rege? El nu vine pentru a te alunga, ci pentru a cuceri diavolul. Însă fiindcă nu înțelegi aceasta ești tulburat iar printr-o furie, și pentru a distruge un copilul pe care îl cauți, îți arăți cruzimea în moartea atâtor copii”
Evanghelistul Matei, în fragmentul Evangheliei pe care l-am auzit, ni-l prezintă pe Isus ca fiind un nou Moise trimis de Dumnezeu să salveze poporul său. Asemănarea dintre Moise şi Isus e izbitoare. La nașterea lui Moise, faraonul poruncește uciderea tuturor nou-născuţilor evrei; la naşterea lui Isus, Irod poruncește uciderea tuturor nou-născuţilor din Betleem şi din împrejurimi. Moise, amenințat de faraon, scapă de moarte fugind în ţară străină, în Madian. Isus, ameninţat de Irod, scapă de moarte fugind în ţară străină, în Egipt. Dumnezeu porunceşte ca Isus să se întoarcă în patrie exact cu aceleaşi cuvinte cu care îi poruncise lui Moise să se întoarcă în patrie: „Întoarce-te, căci toţi cei care încercau să-ţi ia viaţa au murit”.
Evanghelistul compară jalea şi disperarea mamelor, ce şi-au văzut copiii spintecaţi de săbiile soldaţilor lui Irod cu jalea Rahelei, soţia patriarhului Iacob, moartă la naşterea fiului ei, Beniamin, şi înmormântată la intrarea în Betleem. „Un strigăt s-a auzit în Roma, plângere şi bocet mult; Rahela îşi jeleşte copiii şi nu se lasă mângâiată, pentru că ei (copiii) nu mai sunt”. Această mamă dezolată ne aminteşte de o altă mamă dezolată, care jeleşte şi nu se lasă mângâiată pentru copiii pe care îi pierde: e mama Biserica, ce îşi plânge copiii ucişi înainte de naştere de propriile mame şi de toţi Irozii care ucid copiii pentru bani.
Antifona de la intrare, de la această Sântă Liturghie, încearcă să de-a un sens acestor crime: „Pruncii nevinovaţi au fost ucişi pentru Cristos. Ei îl urmează pe Mielul fără pată şi zic pururi: „Mărire ţie, Doamne!” Masacrul pruncilor nevinovați din Betleem anticipă martiriul celui Nevinovat, Isus Cristos, care s-a oferit pentru păcatele noastre și pentru ale celor din întreaga lume.
În prima lectură din această zi, luată din prima scrisoare a apostolului Ioan, ni se spune că sângele preasfânt al Fiului Isus ne curăță de toate păcatele. Revărsarea sângelui său nevinovat este un mijloc de iertare și mântuire. Pentru a avea parte de Dumnezeu, trebuie să ne permitem să fim curățați de sângele celui cu adevărat Nevinovat. Într-adevăr, deși sângele lui Cristos, e menit să ne curețe de păcat, acesta e condiționat de răspunsul nostru la această inițiativă divină de mântuire. Tatăl cel iubitor și milostiv ne cheamă astăzi să ne recunoaștem păcatul și să-i cerem iertarea de la cel Nevinovat care e prin excelență Isus Cristos.
Într-o zi un bărbat s-a dus să viziteze o biserică. El a ajuns devreme, și și-a parcat mașina după care a ieșit afara. Atunci o altă mașină a tras imediat lângă el, iar șoferul i-a zis, „Întotdeauna parchez aici. Mi-ai luat locul!”
Vizitatorul a intrat în Biserică pentru Liturghie, a găsit un loc liber și s-a așezat. O doamnă tânără din biserică s-a apropiat de el și i-a spus, „Acesta este scaunul meu! Mi-ai luat locul!”
Vizitatorul a devenit oarecum mâhnit, deranjat de aceasta primire nepoliticoasă, dar nu a spus nimic. După Liturghie vizitatorul s-a dus în sanctuarul bisericii și s-a așezat. Un alt membru a venit la el și i-a spus, „Asta e locul unde stau eu mereu. Mi-ai luat locul!”
Vizitatorul devenise și mai tulburat de acest tratament, dar tot nu a spus nimic. Mai târziu,
în timp ce comunitatea se ruga lui Cristos vizitatorul s-a ridicat, iar aspectul său a început să se schimbe. Cicatrici oribile au devenit vizibile pe mâini și pe picioarele sale încălțate cu sandale.
Cineva din comunitate la observat și a strigat, ce s-a întâmplat cu tine? Vizitatorul i-a spus, Ți-am luat locul. Cristos însuși ne-a purtat păcatele în trupul său pe cruce, pentru ca noi să putem muri pentru păcat și să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui am fost vindecați.
Scrie sfântul Ioan, dacă zicem că nu avem păcate, ne înşelăm şi adevărul nu este în noi; mințim. Numai luminați de Dumnezeu, noi ne putem vedea păcatele şi ne putem vedea sufletul desfigurat de păcat. Cine trăieşte fără Dumnezeu, adică în întuneric, nu vine la biserică, trăieşte în desfrâu, în beţii, nu posteşte, înjură, fură, dar zice că nu face nici un păcat. De aceea, nu se spovedeşte cu anii, toată viaţa, că n-are ce spune la Spovadă.
Când noi ne rugăm pentru răposați, cerem pentru ei lumină. „Odihna cea veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina fără de sfârşit să le strălucească”. Altfel spus: „Doamne, fă ca ei să te vadă pe tine, care eşti lumină, şi să se bucure de vederea feţei tale. Dar această lumină o putem cere şi pentru noi, şi lumina fără de sfârşit să ne strălucească nouă. Doamne, fă să te avem mereu pe tine, ca să nu ne trăim viaţa în întuneric”.
