Search
Close this search box.

29 decembrie – A 5-a zi din octava Crăciunului – 1

1In 2,3-11;

 Ps 95;

Lc 2,22-35

Așa cum liturgia Crăciunului ne dezvăluie, continuăm să ne adâncim în misterul nașterii lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Până acum am văzut cum Crăciunul este marcat de un caracter sacrificial în sărbătoarea Sfântului Ștefan și  de gloria învierii în sărbătoarea Sfântului apostol Ioan și de o întrupare a Cuvântului lui Dumnezeu ca un răspuns plin de compasiune la nevoia noastră cumplită de mântuire de cel rău și de păcat.

În cea de-a cincea zi din Octava Crăciunului, contemplăm prezentarea lui Isus la Templul din Ierusalim și întâlnirea sa cu bătrânul Simeon, un bărbat bun și temător de Dumnezeu ce aștepta consolarea lui Israel. Profund receptiv la îndemnurile Duhului Sfânt, Simeon a luat copilul în brațele sale și a recunoscut în el Mântuitorul promis, Mesia. Cu laude și mulțumiri, Simeon a mărturisit că Domnul Dumnezeu și-a ținut promisiunea. Simeon s-a simțit gata să moară și, cu Mântuitorul tuturor oamenilor în brațele sale  a exclamat: Acum, slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta. Într-adevăr, întâlnirea lui Simeon cu pruncul Isus a fost o celebrare plină de bucurie, de credință.

În această pericopă, Bătrânul Simeon, ne prezintă evaluarea sa despre Isus. El declară că Isus este Mântuirea lui Dumnezeu, pusă înaintea poporului său. El este lumina  națiunilor și gloria lui Israel. Pentru prima dată misiunea lui Isus este relatată în mod explicit popoarelor. În următoarea remarcă a lui Simeon către Maria, ni se oferă și mai multe detalii: prezența lui Isus va avea ca rezultat căderea și înălțarea multora în Israel, iar venirea sa va aduce o sabie care va străpunge sufletul Mariei. Aici se află primul indiciu al lui Luca asupra respingerii și suferinței ce va veni.

Simeon poate părăsi această viață în pace, fiindcă în Isus a văzut sosirea Mântuirii lui Dumnezeu. După cum a promis Dumnezeu, Simeon nu a murit înainte de a-l vedea pe Mesia. Cuvântul lui Dumnezeu ajunge la împlinire, ceea ce ne oferă nouă o siguranță. Lumina lui Dumnezeu a sosit în Mesia. El este o revelație destinată popoarelor, revelând faptul că planul lui Dumnezeu ne include și pe noi. Acesta este primul indiciu clar în Evanghelie că mântuirea include toate națiunile. Isus este și gloria lui Israel în faptul că toate speranțele popoarelor vin la împlinire în el. Imaginile lui Simeon descriu pe Slujitorul din Isaia, însă nu e Slujitorul sSuferind al atâtor de multe texte ale Noului Testament. Mai degrabă, Isus este vestit ca Slujitorul victorios în care se realizează toată exaltarea lui Dumnezeu.

În prima lectura a acestei zile, luată din prima Scrisoare a apostolului Ioan, ni se face cunoscut faptul că Crăciunul este o sărbătoare a luminii. Unul dintre episoadele cele mai frumoase ale Crăciunului este cel al întâlnirii bătrânului Simeon cu Isus, pe când pruncul era prezentat Domnului de Iosif și de Maria la templu. Simeon i-a copilul în brațele sale și îl identifică ca lumina revelației pentru popoare. Isus continuă să ne reveleze aici și acum-ul luminii iubirii divine. El ne cheamă să umblăm în lumina iubirii, care necesită supunere față de cererile carității fraterne. Cei care îi iubesc pe frații lor rămân în lumină, în timp ce cei care pretind că sunt in lumină în timp ce își urăște fratele se află în întuneric.

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele pașilor săi.

Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:

– De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine ești şi de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:

– Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt!

Omul a căzut în genunchi şi i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuși. Şi a mers, a mers, până când într-un final a simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi … ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.

– Doamne – a spus omul îndurerat – de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?!

Dar, aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:

– Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.

Deodată, omul nostru a simțit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simțit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.

– Binecuvântat să fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-aţi găsit?

– Am văzut niște urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.

– Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit.

Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte şi de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate – sănătatea, puterea de muncă, fericirea – ţin de Dumnezeu şi că doar prin puterea Lui putem fi mântuiți. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

Aș dori să închei cu vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: “Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi”. Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?