Is 49,3.5-6;
Ps 39;
1Cor 1,1-3;
In 1,29-34
Lăudat să fie Isus Cristos!
După cum este obiceiul, în timpul pregătirilor Congresului asupra acțiunii catolicilor în Inchiziție , au fost chemați mulți experți la Roma fără deosebire de religie, rasă sau sex. Acolo a mers şi un istoric spaniol, protestant. După câteva zile de expuneri și concluzii, participanții au fost invitați la o audiență privată cu Papa Ioan Paul al II-lea.
Acest om, fiind protestant, se gândi ca nu venise să-l vadă pe papa, întrucât se afla la un congres. În timpul nopții s-a tot gândit și nu îndrăznea să-i spună soției sale, care era cu el la hotel. Astfel, contrar opiniei sale și dorind să o mulțumească pe soția sa, în ziua următoare se răzgândi şi hotărî să se înscrie și el.
După clasica așteptare scurtă din anticameră, au fost chemați la audiență. Odată intrați, acesta deschise ochii şi, încet-încet, căzu în genunchi la pământ. Atunci când soția, surprinsă, se duse să-l ajute să se ridice, îi spuse că nu îl vede pe papa, ci pe Cristos. Întreaga audiență a fost pentru el o adevărată vale de lacrimi. Şi cel care intră protestant ieși de acolo catolic.
Cineva spunea că sfinți sunt aceia care lasă să treacă lumina. Lumina este Cristos şi fiecare sfânt ne oferă această lumină cu o tonalitate distinctă, conform propriei sale personalități.
Intensitatea luminii depinde de sfințenia, de dăruirea fiecăruia. Se petrece la fel ca şi cu ferestrele: cu cât mai mult loc se face în perete, cu atât mai multă lumină lasă să intre. Cu cât mai mult cineva se golește pe sine, cu atât se vede mai mult Cristos în el: „Trebuie ca el să crească, iar eu să mă micșorez” (In 3,30).
Dăruirea lui Ioan Paul al II-lea a fost totală. Pentru aceasta, văzându-1, omul îl vedea pe Cristos.
Dar văzându-mă pe mine? Pot spune și eu astăzi, că dacă cineva se uită la mine îl vede pe Cristos, sau măcar o rază din lumina lui Cristos?
Astăzi, în cea de-a doua Duminică din Timpul de peste an, textul evanghelic, luat din Evanghelia după apostolul Ioan, ne pune în legătură cu Isus Mântuitorul, obiectul central al mărturiei lui Ioan Botezătorul și singurul motiv al botezului său. Mielul Pascal care e ucis pentru a îndepărta păcatele lumii este Isus, Fiul lui Dumnezeu, veșnicul născut din Tatăl. Mielul lui Dumnezeu, Slujitorul lui Yahweh, își dovedește intima relație filială cu Dumnezeu prin supunerea completă divinei voințe mântuitoare, prin moartea sa pe Cruce și învierea pentru o viață nouă.
Evenimentul baptismal, în care Duhul Sfânt coboară asupra lui Isus pentru a-l unge în vederea misiunii mesianice, este ocazia în care Ioan Botezătorul îl recunoaște pe Isus ca „cel care va boteza cu Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt este sursa dătătoare de viață a lucrării de mântuire a lui Cristos și a noii noastre vieții de copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este principiul apartenenței noastre la Cristos.
„Cristos este un Dumnezeu de care ne apropiem fără orgoliu şi în fața căruia ne plecăm fără disperare”, spunea Blaise Pascal. Lecturile de la liturghia din această duminică scot în evidență tocmai această imagine a unui Dumnezeu care se face slujitor, devine „miel” nevinovat în persoana lui Cristos, pentru a lua asupra sa păcatele lumii. Acesta nu este un lucru mic, deoarece doar în acest mod, Cristos devine lumina popoarelor, mântuirea tuturor.
Isus din Nazaret, Slujitorul lui Yahweh, a fost destinat s-a ia asupra sa păcatele lumii. Fiul Mariei este personificarea Slujitorului ideal al lui Yahweh, prefigurat în cel de-al patrulea oracol sau cântec din Cartea profetului Isaia. Pe fondul lecturii din Vechiul Testament din această Duminică, care face parte din al doilea cântec al Slujitorului lui Yahweh, l-am contemplat pe Isus ca Mântuitorul Universal a cărui vocație e aceea de a fi lumina națiunilor și a cărui misiune este de a aduce mântuirea pana la marginile pământului. Ca un ultim slujitor, misiunea sa mântuitoare a primit-o de la Dumnezeul cel iubitor care l-a format ca slujitor al sau încă „din pântece”.
Isus este cu adevărat Mielul de jertfă a lui Dumnezeu care i-a asupra sa păcatele lumii. El este Slujitorul-fiu preaiubit care duce la împlinire misiunea sa lui Israel, tuturor popoarelor și întregii creații prin supunerea sa completă planului de mântuire al Tatălui. Într-adevăr, semnificația slujirii și misiunii a fost împlinită în întregime de el prin sacrificiul său pascal.
Asemenea figurii profetice a Slujitorului Suferind condus cu blândețe la sacrificiu din Isaia, divinul Fiu Isus e ultimul Slujitor Suferind care va duce la împlinire planul universal de mântuire al Tatălui. Vocația și misiunea Slujitorului-Fiu Isus Cristos este replicată în viața Sfântului apostol Paul și a Bisericii. Și noi suntem chemați să împlinim planul plin de compasiune al Tatălui de a aduce mântuirea tuturor popoarelor de pe pământ. Cea de-a doua lectură din această Duminică, luată din prima Scrisoarea a Sfântului Apostol Paul către Corinteni, începe cu salutul către comunitatea din Corint al lui Paul, în care menționează că puterea cu care a fost investit provine de la Cristos Isus, apoi prezintă frumusețea și demnitatea chemării noastre la sfințenie în Isus Cristos. De asemenea el delimitează unitatea care leagă toate popoarele de pretutindeni ce se închină Domnului nostru Isus Cristos. Într-adevăr, noi aparținem Mântuitorului Isus care e Mântuitorul lor dar și al nostru.
Călugărul benedictin Adrian Nocent explica într-una din cărțile sale că În cuvintele introductive ale primei sale scrisori către Corinteni, Sfântul Paul vorbește despre sine ca fiind chemat de voința lui Dumnezeu pentru a fi un apostol al lui Isus Cristos. Precum Ioan Botezătorul a fost chemat să fie martor al lui Isus, și Paul a fost ales acuma să proclame vestea cea buna despre Cristos. Însă, credincioși, de asemenea, sunt obiectul unei alegeri divine; din cauza acelei chemări ei formează un popor sfânt și poartă numele Domnului Isus Cristos. Cu alte cuvinte, si ei au fost aleși de Domnul și puși deoparte pentru a fi martori ai lui Cristos. Daca Paul a fost ales pentru apostolat, trupul lui Cristos a fost ales pentru sfințenie. Sfințenia este trăită în interiorul comuniunii Bisericii ce cheamă numele lui Mesia și are ca funcții principale oferirea de laude și adorație; acestea vor fi la rândul lor baza martorilor și apostolilor Bisericii.
Sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în exortația apostolică Pastores dabo vobis spune că: Isus face să răsune și astăzi în inima noastră cuvintele pe care le-a pronunțat în sinagoga din Nazaret. În realitate, credința noastră, ne descoperă prezența operantă a Duhului lui Cristos în ființa noastră, în acțiunea și trăirea noastră așa cum l-a configurat, abilitat și plăsmuit sacramentul Ordinului.
Iubiți credincioși, ne deschidem, noi înșine, harului Duhului Sfânt, permițându-i să ne ungă pentru misiunea mesianică de vestire a Evangheliei? Ne lăsăm conduși de cuvintele spuse de Isus în sinagoga din Nazaret că „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună…(Lc 4,18)?
Odată cu începerea Timpului de peste an, suntem invitați să admirăm imensa și universala expansiune a vocației noastre creștine. Conștienți că am fost unși de Duhul Sfânt cu putere la botez, să ne deschidem inimile zilnic revărsării harului și a păcii ce vine de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos. În același mod, să împărtășim aceste daruri de har și pace cu ceilalți pentru ca noi să putem crește în misterul mântuirii. Amin.
