Search
Close this search box.

Sâmbătă din octava Paștelui – 1

Mc 16, 9-15

Isus apare discipolilor

Un mare predicator a spus odată că O persoană poate citi întreaga Biblie, îi poate studia pe cei mai buni teologi, și poate asculta cei mai convingători predicatori fără să vină la credință.

Textul evangheliei de astăzi conține doar șapte versete însă menționează cuvântul credință de patru ori. Isus îi ceartă pe discipoli săi din cauza necredinței și inimii lor împietrite.

 Isus ne dă darul credinței de al cunoaște pe el în mod mai personal și să înțelegem misterul morții și învierii sale. Însă se numește credință ceva ce ai sau ceva ce faci? Mulți dintre noi credem că avem credință fiindcă ne-am născut din părinți catolici care au avut grijă să fim botezați când eram mici. Credința nu pare a fi dificilă fiindcă o folosim atât de des și atât de fluent. Însă încercați să vă uitați la ea și să îmi spuneți ce înseamnă. Dacă eu nu pun întrebări asupra unui răspuns de-al vostru, am putea crede că problema e clară însă dacă pun a doua sau a treia întrebare ne aflăm amândoi în dificultate. Aceasta fiindcă credința noastră este de nepătruns. Este o realitate faptul că Dumnezeu nu poate fi posesia noastră cum posedăm alte lucruri. De fapt este invers, Dumnezeu ne posedă pe noi.

Astăzi este Sâmbătă și suntem pe cale să încheiem prima săptămână a Paștelui. Vă voi cere, în continuare, să vă concentrați atenția pe misiunea pe care Cristos ne-a dat-o nouă, Bisericii sale. Isus a spus: Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! (v15). Mai întâi ne trimite când suntem botezați, iar mai apoi când primim sacramentul mirului dar și în alte momente, de a fi cei care mearg în întreaga lume.  Ne trimite fiindcă noi nu suntem paraziți ce absorb harului ce vine de la Dumnezeu fără a avea vreun zel apostolic. Munca noastră apostolică este plata noastră pentru locul pe care îl ocupăm în lumea lui. Noi existăm pentru a evangheliza. Cineva a spus că noi ne rugăm astfel încât să putem dărui tot harul primit înapoi, sufletelor sub forma iubirii: familiei și prietenilor noștri și tuturor acelor persoane pe care Dumnezeu ni le pune în cale. Papa Benedict al XVI-lea ne oferă o direcție referitor la trimiterea în lume și la vestirea evangheliei. În omilia sa cu ocazia Încheierii anului Sfintei Euharistii a spus că Spiritualitatea euharistică trebuie să fie motorul interior al tuturor activităților noastre și nici o dihotomie nu poate fi acceptată între credință și viață în misiunea de a răspândi spiritul creștinismului în lume.

Dar mai întâi trebuie să credem pentru a putea fi martori și a transmite evanghelia altora. Există obstacole în propria noastră trăire a credinței. Una din ele poate fi mândria noastră. Asemenea apostolilor, care au acordat puțină importanță cuvintelor Mariei precum că îl văzuse pe Isus viu după moartea sa, fiindcă era doar o femeie cunoscută pentru viața ei în păcat și pe deasupra din cauza mândriei lor. Alt obstacol poate fi propria compătimire care ne închide mereu de la deschiderea credinței și prin urmare puțini ne pot atinge. În acest sens doar câteva sufletele pot ajunge la noi. Iar celălalt e faptul că caritatea noastră a slăbit gradual, fiindcă atunci când iubirea eșuează, noi devenim mai atașați de noi înșine, de propriile noastre dorințe și suntem mai puțini dispuși în a avea încredere. Inventăm scuze sau limităm ceea ce facem pentru al vesti pe Cristos celorlalți?

În încheiere, vă invit să reflectăm asupra acestor cuvinte ale Sfântului Augustin care spune că Credința înseamnă să credem ceea ce noi nu vedem și răsplata credinței este de a vedea ceea ce noi credem. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?