Fap 2,1-11;
1Cor 12,3b-7.12-13;
In 20,19-23
Episcopul Fulton J. Sheen a spus odată despre biserică că deși suntem poporul ales al lui Dumnezeu, adesea ne comportăm mai mult ca poporul înghețat al lui Dumnezeu. Poporul înghețat al lui Dumnezeu într-adevăr: înghețat în rugăciunile noastre, înghețat în modul în care relaționăm uni cu alții, înghețat în modul în care ne celebrăm credința.
Astăzi am ajuns la cel mai înalt punct al celebrărilor noastre pascale, Sărbătoarea Rusaliilor sau a Cincizecimii. Cincizecime, înseamnă cincizeci de zile de după Paște, care la origine era o sărbătoare a evreilor numită Sauvot sau Sărbătoarea Săptămânilor. O săptămână a Săptămânilor însemna 49 de zile însă dacă stăm să numărăm și sfârșitul, după cum făceau și semiți, rezulta 50. Această sărbătoare era celebrată în cea de-a 50-a zi după sărbătoarea Recoltei sau, după cum mai era numită Sărbătoarea Primelor Fructe. Era o sărbătoare foarte importantă și extrem de populară, în care evrei veneau la Ierusalim din toate părțile lumii pentru a o celebra.
Cincizecimea era de asemenea și sărbătoarea în care poporul evreu celebra primirea legii pe Muntele Sinai. La Muntele Sinai, cele 12 triburi ale lui Israel au încheiat alianță cu Dumnezeu și ei între ei, devenind astfel poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dăruit cele zece porunci ca și ghid prin care le arata cum să fie un popor, fiindcă a fi poporul lui Dumnezeu înseamnă să ai o relație cu Dumnezeu și unul cu altul într-un mod în care Dumnezeu însuși ne-a făcut, și nu în modul pe care îl considerăm noi corect.
Însă pentru creștini, Cincizecimea este ziua în care comemorăm venirea Duhului Sfânt asupra apostolilor și a Fericitei Fecioare Maria. Duhul promis de Cristos, înainte de a se înălța la cer, înapoi la Tatăl său cel din ceruri. Cincizecimea provine din cuvântul grecesc pente care tradus înseamnă 50. Prin urmare, Cincizecimea reprezintă cele 50 de zile de după învierea lui Isus din morți, din timpul Paștelui.
Cineva a spus odată că, lecturile de astăzi, de fapt, cuprind două coborâri ale Duhului Sfânt.
Prima are loc chiar în prima întâlnire a lui Isus cu grupul apostolilor, imediat după înviere după cum ne spune sfântul apostol evanghelist Ioan. Atât de bogat și generos este el în iubirea sa încât nu întârzie să îl ofere pe Duhul apostolilor. Împreună cu Duhul Sfânt Isus le oferă trei daruri.
Primul dar este iertarea. Revărsarea Duhului Sfânt asupra apostolilor șterge orice urmă a păcatului, după cum se întâmplă și în sacramentele botezului și a mirului. Ministerul lor avea să fie unul de iertare și vindecare, însă nu înainte de a experimenta ei iertarea.
Cu iertarea ei experimentează pacea, care urmează în mod natural. Iar aceasta este pacea lui Cristos însuși și nu o stare de liniște auto-indusă. Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. (In 14,27)
Iar cu pacea, bucuria. O bucurie pe care ei nu au mai experimentat-o niciodată, o bucurie cu mult peste toate celelalte. Acesta a fost momentul împlinirii a toate pentru câte au fost pregătiți. Acum totul a devenit clar, dezastrul s-a transformat în victorie, frica s-a transformat în pace, iar tristețea în bucurie.
A doua revărsare a Duhului Sfânt a avut loc în ziua Cincezimii sau a Rusaliilor, în cadrul întâlnirii pe care o cunoaștem cu toți atât de bine. Isus avea să nu mai fie văzut fiindcă el s-a întors la Tatăl. Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu s-a auzit – sunetul vântului este limba aleasă de Dumnezeu, focurile sunt semnul prezenței sale. Efectele asupra apostolilor sunt următoarele două.
Ei au primit darul înțelepciunii, fiind transformați din niște pescari ignoranți în cei mai sublimi teologi. Ei au fost trimiși să anunțe evanghelia, vestea cea bună despre Cristos lumii. Această veste nu mai putea fi ținută ascunsă. Apostoli găsesc rezerve de curaj pe care nici măcar nu știau că le au și se duc până la marginile pământului unde au parte de toate tipurile de pericole în ciuda faptului că au fost un micuț grup timid, înghesuiți cu toți în camera de la etaj, cu doar puțin timp înainte.
Adesea noi spunem că Cincezimea, momentul în care s-a născut Biserica, este ceva ce are loc doar o dată pe an. Adevărul în această privință este că pentru creștini fiecare zi este cincizecimea. Suntem conectați prin credință cu acei apostoli și experimentăm revărsarea Duhului Sfânt asupra noastră în Botez și Confirmațiune însă din moment ce iubirea lui Dumnezeu nu cunoaște limite, Duhul său Sfânt nu are restricții, vine la noi în fiecare zi.
Ne trăim întreaga noastră viață creștină în Duhul. El este mereu prezent pentru noi, el mereu ne îndeamnă și ne impulsionează să mergem înainte în viața noastră de credință.
Ba mai mult, Duhul Sfânt ne adună în unitate – ca și parohie suntem martori a ceea ce a realizat Cristos însă facem aceasta asemenea unui singur trup unit în credință și adorație.
Duhul Sfânt, de asemenea, menține biserica Sfântă – suntem curățați și iertați în mod constant prin intermediul celebrării sacramentelor.
Și ultima, Duhul sfânt ne menține credincioși – de-a lungul secolelor Biserica a fost ferită de erori în ceea ce privește credința, în ciuda a tuturor acestor ideii și filosofii noi, Duhul Sfânt conduce în fidelitate față de Evanghelie.
În încheiere să ne întrebăm pe noi înșine: Locuiește întotdeauna în noi Duhul iubirii, unității, bucuriei și a păcii? Mă încurajează, Duhul Sfânt, să îl proclam pe Cristos și altor oameni? Amin.
