Gen 19,15-29;
Mt 8,23-27
Liniștirea furtunii de pe mare
Un profesor excentric, se gândea într-o zi să se distreze un picuț pe seama unui băiețel care citea o revistă religioasă, și i-a spus: Spune-mi, dragul meu băiat, unde se află Dumnezeu și îți văi dărui un măr.
Imediat băiatul s-a uitat în sus la profesor și i-a răspuns: Îți văi dărui o ladă întreagă de mere dacă îmi spui unde nu se află El.
Pasajul evangheliei de astăzi ne spune că Isus era adormit, probabil fiindcă, ca persoană umană, era extenuat după o zi de muncă intensă printre oameni lui. Până și valurile agitate ce loveau părțile laterale ale corabiei, nu reușeau să îl trezească. Însă discipolilor le era frică fiindcă se aflau în pericol, prin urmare l-au trezit pe Isus și i-au cerut să îi salveze fiindcă pier (v.25). Iar Isus, nu doar că calmează furtuna ci calmează și frica discipolilor care se aflau cu El în corabie. După ce Isus a calmat furtuna, le-a spus lor: De ce sunteți fricoși, oameni cu puțină credință? (v.26).
Prin urmare, pericopa evanghelică de astăzi ne reamintește faptul că trebuie să ne examinăm credința în relație cu fricile noastre. Un preot a spus odată: Credința înlătură frica iar frică înlătură credința. Da, noi toți credem că Isus este Dumnezeu însă trăim fiecare zi cu credința și încrederea că Isus cu adevărat deține controlul fiecărei situații de criză din viețile noastre? De câte ori îi cerem lui Dumnezeu ajutor în momentele de necaz iar dacă noi simțim că el nu ne răspunde imediat, spunem: Isuse, unde erai când aveam mai mare nevoie? Simțim că Isus doarme în momentele noastre de criză și de probleme.
Însă, de fapt aceasta dezvăluie doar credința noastră adormită în Isus, fiindcă Cristos este mereu prezent pentru noi. Definiția teologică a prezenței lui Dumnezeu este aceasta: Există două moduri prin care poți observa prezența lui Dumnezeu. Prima este aceea că Dumnezeu este prezent pentru noi, iar aceasta prin faptul că ne gândim la el, care în ochi credinței, ne uităm la ființa lui divină ca intim prezentă în locul în care ne aflăm noi. Această prezență se numește prezența imanentă a lui Dumnezeu. Cea de-a doua este aceea că noi suntem prezențe ale lui Dumnezeu, iar aceasta prin faptul că El ne vede și mereu are grijă și se uită la noi, astfel încât nimic să nu scape de sub supravegherea lui: cuvinte, fapte, gânduri, dorințe și intenții, și indiferent de locul în care vom fi, întotdeauna îl vom avea ca spectator, martor și judecător a tot ceea ce facem. Aceasta se numește prezența transcendentă a lui Dumnezeu. Iar noi, indiferent că facem binele sau răul, mereu va fi în prezența sa și în fața ochilor săi. Cu alte cuvinte, El nu doarme. Acesta este răspunsul la întrebarea tânărului nepot al unui preot, când l-a întrebat pe unchiul-preot: De ce îți este frică? Nu ai credință? Recunoaștem fiecare dintre noi, prezența Domnului alături, mai ales când ne întâlnim cu furtunile problemelor, durerilor și tentațiilor? Indiferent de momentul în care întâlnim probleme, Domnul se află acolo cu același mesaj liniștitor: Eu sunt, nu vă fie frică!
Credința pe care o vrea Dumnezeu de la noi se aseamănă cu povestea unei fetițe mici care se afla în interiorul unui autobuz, în cadrul unei călătorii lungi. Un om a observat-o pe fetiță că stătea singură, într-o margine a autobuzului, fiind neînsoțită, așa că bărbatul a întrebat-o: Draga mea fetiță, nu îți este frică să mergi singură în această călătorie lungă? Știi unde mergem? Fetița i-a răspuns: Domnule, Nu îmi este frică, fiindcă șoferul autobuzului este tatăl meu. Eu am încredere în Tatăl meu că mă va duce unde trebuie. Amin
