Lc 4,16-30
Care dintre noi a avut parte de experiența de a fi respins în propriul loc de origine, de către ceilalți locuitori? Evanghelia de astăzi ne reamintește despre bărbații sau femeile care sunt respinse de către proprii lor soți, de către cei pe care îi iubesc, părinți respinși de către copii lor, copii respinși de către părinți lor, frați și surori respinși de proprii lor frați, cei în vârstă respinși de către cei tineri și tot așa. Noi înșine cu siguranță am experimentat respingerea și suntem vinovați de respingerea altora.
În pasajul evangheliei de astăzi, Isus vine la Nazaret pentru a proclama vestea cea bună folosindu-se de cuvântul lui Dumnezeu. Devenise deja un obicei pentru Isus de a merge la sinagogă de fiecare sabat pentru a se închina, și în anumite ocazii de a citi și de a comenta scripturile oamenilor. El vestea că a venit pentru a îndepărta mizeria umană, atât cea fizică cât și cea spirituală. De fapt, l-am și văzut în timpul vieții sale publice: vindecând, iertând și consolând. Însă a fost respins de către proprii săi compatrioți. Chiar până în ziua de astăzi, Isus încă are parte de respingere, Isus încă este respins.
Dumnezeu știe că fără efort nu vom fi în stare să înfruntăm realitatea vieții. El ne oferă anumite suferințe, iar prin Cristos ne dă curajul necesar pentru e ne înfrunta fricile, credință în fața dubiilor, încredere și siguranță că suferința poate fi plină de semnificație dacă ne alăturăm pe noi înșine suferințelor lui Cristos.
