Lc 6,20-26
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre fericirii și necazuri. Fericirile exaltă ceea ce oameni de obicei consideră fiind ca nefericire, precum sărăcia, persecuția și încercările în lumina noii rânduiri a harului stabilită de Cristos. Cuvântul fericire provine din grecescul macarius, care înseamnă fericire sau binecuvântare. Calea fericirii lui Isus, cere transformarea din interior, sau mai bine zis convertirea inimii și a minții care poate avea loc numai prin darul și lucrarea Duhului Sfânt, Dacă trăim prin credință atunci cei pe care, conform standardelor lumești, îi considerăm ca triști sunt pentru noi motive de bucurie ce ne vor ajuta să ne apropriem de Dumnezeu și să ne pregătim pentru adevăratul nostru scop în viață.
Adevărata fericire pe care ne-o propune Isus este aceea de a fi săraci în spirit, blânzi, milostivi, drepți, devotați, și perseverenții în persecuții și dificultății. Căci există numai un singur motiv în trăirea fericirilor lui Isus, împărăția lui Dumnezeu. Această împărăție a lui Dumnezeu nu e rezervată doar sfârșitului timpului. De fapt, trăind și practicând fericirile creștine în viața de zi cu zi, vom face din putere și mândrie și bani un instrument de reconstrucție a vieților celor săraci și marginalizați. Dacă toate acestea încep să aibă loc atunci împărăția lui Dumnezeu este cu adevărat aproape.
