Lc 11,29-32
/MiraclesofJesusGettyImages-91728236-5707f02d3df78c7d9ea4f90b.jpg)
În pericopa evanghelică de astăzi Isus ne arată două lucruri. Primul, Isus le spune oamenilor din timpul său că marea și convingătoarea dovadă a faptului că Cristos a fost trimis este învierea sa din morți. El le predică, fapt cu care îl depășește cu mult pe Iona profetul, mult mai puternic și totuși nici unul din acei oameni nu se întorc de la căile lor rele, asemenea oamenilor din Ninive.
Al doilea, el le vorbește oamenilor despre semnul pe care îl așteaptă Dumnezeu de la noi prin care să ne dovedim credința. Această dovadă poate consta în practicarea serioasă a religiei noastre, de a crede și de a fi mereu gata să ne vestim credința și altora.
