Ex 22,20-26;
1Tes 1,5c-10;
Mt 22,34-40
Mesajul central al evangheliei de astăzi constă în cele două porunci ale iubirii date de Dumnezeu poporului său și rezumate de către Isus. Aceste două porunci nu trebuie separate niciodată una de cealaltă fiindcă amândouă au aceleași calități, înțelesuri și implicații.
Trist e faptul că noi interpretăm total greșit acest lucru numit iubire. Abuzăm de el, îl folosim greșit, îl supra folosim și sub folosim. Din cauza iubirii multe din femeile tinere devin mame nedorite. Unele ajung să se sinucidă din cauza iubirii. Se pare că acuma în unele țări ajuns chiar o cerință faptul ca atunci când o femeie se căsătorește să fie însărcinată mai întâi.
Când aud uneori cuvântul iubire, primul lucru care îmi trece prin minte este înțelesul de iubire romantică. Dacă acesta este genul de iubire pe care îl vrea Dumnezeu de la mine, atunci am sa o fac și pe aceasta. Însă din fericire nu acest gen de iubire îl dorește, ci ceva mai mult.
Dacă citim Vechiul Testament în special, în cartea Leviticului vom găsi 613 porunci dintre care 365 sunt porunci ce interzic lucruri iar 248 sunt porunci care prescriu lucruri, dau indicații asupra modului în care trebuiesc făcute anumite lucruri. Din acest motiv omul legii din textul evangheliei de astăzi l-a întrebat pe Isus care din aceste 613 porunci este cea mai mare. Isus unește aceste două porunci într-una singură, aceea de a-l iubi pe Dumnezeu, poruncă pe care o putem găsi în cartea Deuteronomului și aceea de a-ți iubi aproapele pe care o putem găsi în cartea Leviticului.
Prin expresia, iar a doua este asemenea acesteia, Isus vrea să ne spună că toate faptele bune au valoare atât ca acte de iubire față de Dumnezeu cât și ca acte de iubire față de aproapele. Înseamnă și faptul că ele nu se pot separa, nu pot fi separate una de alta. Nu mai avem cum să vorbim despre una fără a o include și pe cealaltă. Că există o conexiune strânsă între ceea ce facem față de aproapele nostru pe care îl vedem și de ceea ce facem față de Dumnezeu pe care nu îl vedem.
Al iubi pe Dumnezeu înseamnă a ne oferi complet lui, inclusiv emoțiile noastre, conștiința noastră, instinctele noastre și intelectul nostru precum și voința și trupul nostru. Însă ceea ce se va întâmpla va fi o afacere de jumi juma din motivul că noi avem atât de multe griji și atașamente față de multe alte lucruri. Cristos nu este o prioritate a noastră. El este o prioritate secundă. În orice caz, moartea noastră nu va veni atât de repede, ne-am putea spune nouă înșine uni dintre noi. Voi veni la el atunci când voi avea nevoie sau când voi fi în probleme sau atunci când mă aflu în dificultăți și probleme. Facem astfel din Isus un depozit de unde ne refacem stocurile atunci când rămânem pe zero sau atunci când avem nevoie sau când dorim. Iar apoi, când totul e bine și frumos, îl înlăturăm complet. Nu mai avem nevoie de el în viețile noastre.
Însă în ce mod și cum îl putem iubi pe Dumnezeu pe care nu îl vedem? Îl putem iubi prin aproapele nostru. Astfel, atunci când un creștin îi slujește pe cei săraci în numele lui Cristos, o face fiindcă Cristos, Domnul nostru, se află în noi și prin noi continuă să îi atingă și să îi consoleze pe cei săraci și pe cei aflați în nevoie. Celălalt mod este atunci când comunitatea Bisericii, oameni, care cred în Isus Cristos ca Domn și Dumnezeu al nostru, se adună pentru celebrarea Euharistiei, de fapt este Isus prin Duhul său cel care umple comunitatea. Cu alte cuvinte, noi suntem sacramentul perfect al iubirii lui Isus Cristos.
Însă cine este aproapele nostru? Aici intră oare și casa ce se află lângă casa noastră? Probabil, însă acei oameni care se află în nevoie de ajutorul nostru material, emoțional și spiritual. Ei se află în nevoie de grijile noastre, îngrijirea, iubirea și compasiunea noastră care este și o manifestare concretă a iubirii noastre de Dumnezeu. Asta are loc prin aproapele nostru pe care îl vedem.
De exemplu, Maica Tereza de Calcuta, declarată sfântă anul trecut, ea și-a exprimat iubirea ei față de Dumnezeu prin slujirea celor mai săraci dintre săraci și față de cei mai abandonați oameni ai societății în care se afla ea. Un alt exemplu este Părintele Damian de Molokai, din Hawaii. El și-a exprimat iubirea față de Dumnezeu prin a se îngriji de leproși din Molokai pentru ca spre sfârșitul vieții sale, devenind el însuși un lepros.
Prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele este simbolizată de cele două brațe ale crucii. Este chemarea noastră la echilibrarea dimensiunii verticale a relației noastre cu Dumnezeu prin rugăciune și sacrificiu cu dimensiunea orizontală a relației noastre cu ceilalți într-o slujire iubitoare și reciprocă. Astfel, dacă înlăturăm dimensiunea verticală sau separăm unul din brațele crucii nu vom avea cum să obținem nici iubirea față de Dumnezeu dar nici iubirea față de aproapele, nu va exista nici un semn de cruce și nici nu vom fi creștini catolici.
Închei cu o rugăciune a unui preot vorbit: Dumnezeule, Tatăl nostru ceresc, insuflă în inimile noastre această mare poruncă, astfel încât să putem merge tot mai aproape pe urmele fiului tău, Domnul nostru. Marie, mama noastră preaiubită, arată-ne calea prin care să îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru. Amin
