Ap 7,2-4.9-14;
1In 3,1-3;
Mt 5,1-12a
Dragi copii, iubiți credincioși, aș dori să încep cu o scurtă povestioară despre un băiețel care avea un obicei rău, acela de a spune nu mereu.
Într-o zi, un nepoţel al fericitului Contardo Ferrini avea obiceiul să răspundă mereu „nu” la orice poruncă. Ferrini, după ce seria de „nu” spusă la orice cerere s-a cam îngroșat, s-a ridicat şi și-a arătat nemulțumirea copilului care a tăcut imediat. Atunci, unchiul s-a îndreptat spre poarta grădinii şi i-a spus:
– Să mergem să îngropăm „nu”-ul.
Şi nepoţelul după el. Ajunşi în grădină, Ferrini a săpat o groapă mică:
– Vezi?, a şoptit, îl punem aici pe sărmanul nu, şi tu nu îl vei mai spune.
A pus pământul la loc şi s-a întors în casă amintind că „nu”-ul era înmormântat pentru totdeauna. Copilul a rămas pe gânduri. Obiceiul a dispărut. Iar el a devenit extrem de bucuros și fericit datorită faptului că acum spunea da la orice și fiindcă primea mereu răsplată, diverse recompense pentru da-urile pe care le spunea.
Acum să vedem dacă vă amintiți unde am mai auzit noi astăzi despre acest îndemn la bucurie, acest îndemn de a tresălta de veselie, acest îndemn de a face tot ce trebuie aici pe pământ pentru a primi o mare recompensă sus în ceruri? În textul evangheliei de astăzi.
Dar despre ce a fost vorba în evanghelie? Despre ce ne-a vorbit Isus de ne-a dat acest îndemn de a fi mereu bucuroși? A fost vorba despre fericiri, despre cele opt fericiri pe care Domnul nostru Isus Cristos le-a dat discipolilor săi, și mulțimii ce se adunaseră în cadrul celei mai vestite predici a mântuitorului, în predica de pe munte.
Cu alte cuvinte, dacă în viața noastră de fiecare zi spunem da, ori de câte ori ni se ivește o ocazie în care să punem în practică una din cele opt fericiri pe care le-am auzit în textul evangheliei de astăzi. Reușește care să mi le spună? Care sunt acestea? Prima este de a fi săraci în duh, sau umili, apoi cei care plâng, cei cărora le este foame și sete de dreptate, cei milostivi, cei curați cu inima, cei care fac pace, cei persecutați. Dacă punem în practică una dintre aceste fericiri despre care ne-a vorbit mântuitorul vom ajunge în ceruri, vom ajunge sfinți, vom ajunge să ne jucăm mereu cu el, să stăm cu el, să obținem haruri și daruri pentru cei dragi ai noștri care încă se mai află aici pe pământ.
Ce anume avem de câștigat dacă ascultăm toate aceste fericiri și le punem în practică,? Câștigăm cerul, câștigăm un bilet de intrare în ceruri, câștigăm o viață de sfințenie, vom merge să locuim cu mulțimea imensă de sfinți despre care ne-a vorbit apostolul Ioan în prima lectură de la această sfântă Liturghie. Ce sfinți cunoașteți, care au pus mereu în practică aceste fericiri și care acum mijlocesc la Domnul Isus pentru noi? Sfântul Anton de Padova este unul dintre ei, sfânt pe care dacă vă uitați cu atenție în biserică o să observați că avem și o statuie cu el. Sfântul Anton a pus în practică aceste fericiri ori de câte ori a avut ocazia, a fost umil, blând, un prinț al păcii între oameni din Padova și cămătari care îi goleau de bani cu camăta lor, iar ca răsplată, Isus i-a acordat un bilet de intrare în cer, de unde să continue să îi ajute pe toți cei care îi cer ajutorul.
Aș dori să închei cu o întrebare: Ce altceva mai fac sfinți în ceruri? Îl laudă pe Dumnezeu, participă la viața veșnică și divină, se bucură de prezența lui Dumnezeu, de iubire infinită, încât veșnicia nu va fi suficientă pentru a înțelege și a se bucura. Ca frați mai mari, mijlocesc pentru noi, ne sunt modele de viață cu adevărat creștină, ne așteaptă în cer.
Așadar, să invocăm mijlocirea sfinților mai apropiați nouă: Ocrotitorii parohiei noastre, a țării noastre, pe cei al căror nume îl purtăm, pe cei care au trăit prin ținuturile noastre. Dar, mai ales, să îi imităm. Să ne lăsăm atrași de exemplul lor. Amin
