Ap 7,2-4.9-14;
1In 3,1-3;
Mt 5,1-12a
Astăzi celebrăm sărbătoarea tuturor sfinților, însă nu doar a sfinților canonizați, sau mai bine zis recunoscuți de biserică, ci a tuturor celor care se bucură de fericirea cerului, indiferent că sunt canonizați sau nu. Sper ca și toți cei dragi ai noștri, prieteni, rude, că și ei se numără printre sfinți din cer care se bucură acum de fericirea promisă și în fericirile din textul evangheliei de astăzi. Însă în prima lectură de la această sfântă Liturghie am avut ocazia să auzim viziunea pe care apostolul Ioan a avut-o despre cer. Cu alte cuvinte, astăzi îi celebrăm pe toți cei care au ajuns în casa cerească.
Am dat zilele acestea de o poveste care vorbește despre un copilaș care mergea la un moment dat printr-un cimitir împreună cu bunicul său. Uimit de acea multitudine de morminte acesta la întrebat despre ele pe bunicul său. Bunicul său i-a răspuns că Acești oameni locuiesc acolo. Când a fost momentul fiecăruia, Dumnezeu i-a chemat, iar acum ei trăiesc în casa lui Dumnezeu. Băiețelul a spus și acesta este locul în care ei își lasă hainele? Cum altfel, ori cum am putea să explicăm mai bine trecerea din această viață decât asemenea răspunsului acestui băiețel?
Iată un alt mod de a explica această trecere. La baza unei plante multe larve micuțe se târau de ici pe colo. Toate se întrebau nedumerite oare ce se întâmplă cu membri lor care se târăsc până sus pe floare din moment ce nu se mai întorc niciodată. Mă întreb oare cum o fi acolo sus, se întreba una din ele. Așa că s-au hotărât ca următoarea care e chemată acolo sus să se și întoarcă. Așa că următoarea larvă micuță ce s-a simțit atrasă la suprafață pe suprafața frunzei acelei plante. Când a ajuns sus a descoperit cât de luminos era spre diferență de noroiul întunecat de jos. Nu mă vor crede, și-a spus ea însăși. Însă, de odată ceva a început să se întâmple. Această larvă a început să se deschidă. Larva și-a deschis două aripi mari și superb colorate, devenind un minunat fluture. Nu și-ar fi imaginat niciodată că s-ar putea întâmpla una ca ceasta. Ea credea că va rămâne o larvă pentru totdeauna. Și-a luat zborul și s-a dus spre celelalte larve de jos însă nu reușea să le și vadă. A realizat că nu mai avea nici o șansă să se întoarcă înapoi dar mai ales că ele nu o vor mai recunoaște niciodată datorită minunatei creaturi care devenise.
Această povestioară e cel mai bun mod prin care putem explica cea de-a doua lectură pe care am auzit-o astăzi, luată din scrisoarea sfântului apostol Ioan, în care a spus că,
Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este (1In 3,2)
Ca și copii ai lui Dumnezeu cu toți avem un viitor strălucit fiindcă Dumnezeu în bunătatea și generozitatea sa dorește să împărtășească iubirea și viața sa cu noi.
Vedem în biserică, că ea cuprinde trei stări complet diferite, adică Biserica de aici de pe pământ, apoi sufletele din purgator și sfinți din cer. Credem că cu toți suntem uniți, cei în viață, sufletele din purgator și sfinți din cer, în jurul crucii și învierii lui Isus. Aceasta este comuniunea sau împărtășirea sfinților pe care o mărturisim cu toți în timp ce rostim crezul apostolic.
Cred în Duhul Sfânt;
sfânta Biserică Catolică;
împărtășirea sfinților,
iertarea păcatelor,
învierea morților
și viața veșnică.
Credința în împărtășirea sfinților înseamnă a crede că sfinți din cer se roagă pentru noi, inclusiv cei dragi nouă care sper că acum împărtășesc pe deplin fericirea împărăției lui Dumnezeu. Însă cât de des auzim oameni spunând că rudele lor decedate le-au obținut favoruri din ceruri în momentul în care s-au rugat lor. Așa că în continuare aș dori să vă citesc o poveste adevărată, despre un soț plecat din această lume ce și-a ajutat soția și copilul încă în viață.
Soțul ei murise cu câțiva ani în urmă, iar ea avea un băiețel mic, ce se născuse chiar după moartea tatălui lui. Într-o bună zi când fiul ei se afla în casa vecinilor, ea dintr-o dată a simțit că soțul ei îi vorbea. Îi se părea că îi spune că fiul lor se îneca în piscina vecinilor. Așa că a fugit imediat la ușa vecinului și l-a găsit pe fiul ei înecându-se în piscină, exact după cum simțise că soțul ei îi spusese. L-a tras repede pe fiul ei din piscină, în timp util, pentru a-i salva viața.
De ce oare ne atinge atât de tare această povestioară? O povestioară despre salvarea vieții unui copil este cu adevărat una destul de mișcătoare, însă această poveste conține mult mai mult decât atâta. Conține un tată mort care însă e alături de copilul lui, în acel moment în care avea mai mare nevoie de el.
Toți cei care ați avut sau au avut experiențe asemănătoare, de viață și de moarte spun că au fost primiți pe partea cealaltă de către cei dragi ai lor. Oamenii care au avut astfel de experiențe au încetat să le mai fie frică de moarte. Credința noastră în împărtășirea sfinților înseamnă că cu toți suntem uniți în jurul crucii și învierii lui Isus. Înseamnă că toți cei dragi ai noștri, deja plecați, se roagă pentru noi, motiv pentru care și noi, la rândul nostru trebuie să ne rugăm pentru cei dragi care însă nu au ajuns alături de Isus.
Puțini dintre noi, dacă nu chiar nici unul, în momentul în care vom muri, vom ajunge direct sfinți în cer. Însă credem că dacă încă nu suntem gata, cu toți vom avea oportunitatea de a o face în purgator, să ne purificăm, să ne curățim, să recunoaștem propria nevoie de Dumnezeu, să admitem că doar el ne poate ajuta, dar mai ales să facem ispășire pentru păcatele comise dacă nu am făcut deja aceasta în această lume. Cea mai frumoasă descriere a purgatorului pe care am găsit-o este aceasta, un spital în care învățăm cum să iubim și iertăm.
Astăzi celebrăm pe toți cei care au fost deja curățați, care au învățat să iubească și să ierte, care au intrat în cer și care acum se bucură de fericirea și binecuvântarea fericirilor pe care le-am auzit și în textul evangheliei de astăzi. Cei dragi ai noștri care se află deja în cer și cei care încă se află în stagiul de purificare se roagă pentru noi. În timpul acestei sfinte Liturghii vă invit să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei care deja au fost primiți în casa cerească. În timpul acestei luni Noiembrie va trebui să ne rugăm mai ales pentru toți cei care încă se află în curățire, purificare, mai ales că știm și credem cu tărie că rugăciunile noastre îi ajută enorm. Cu toți suntem, vii sau morți, uniți în jurul crucii și învierii lui Isus.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra a ceea ce ne-a spus sfântul apostol Ioan despre cer în cea de-a doua lectură de astăzi, că Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este (1In 3,2).
Dar mai ales asupra finalului crezului apostolic,
Cred în Duhul Sfânt;
sfânta Biserică Catolică;
împărtășirea sfinților,
iertarea păcatelor,
învierea morților
și viața veșnică. Amin.
