Lc 14,1.7-11
În pasajul evangheliei de astăzi, Isus observă cum cărturari și farisei merg la scaunele cele principale, din capătul mesei. Prin urmare, el profită de ocazie pentru a-i dojeni pe oaspeți să nu tânjească pentru scaunele principale după care le dă o adevărată lecție de umilință. Umilința nu înseamnă să gândești cât mai puține despre tine însuți sau despre alte persoane, nu înseamnă că ai o opinie scăzută asupra propriilor tale daruri. Înseamnă să fii liber de la a nu gândi despre tine într-un anumit mod sau altul.
Umilința ne reamintește că noi toți suntem păcătoși și că nu suntem cu nimic mai buni decât oricare altcineva, că a greși e omenește dar a ierta e ceva divin, de a înfrunta faptele, de a admite păcatele proprii și de a implora iertarea, că tot ceea ce avem este de la Dumnezeu, că propriile noastre trupuri și talente sunt împrumutate de la Dumnezeu, că toți ceilalți sunt diferiți, că fiecare persoană are un rol unic în planul lui Dumnezeu și că, prin urmare ni sa dat un gust diferit, dorințe, abilități și oportunități diferite, că Dumnezeu este la conducere. El știe foarte bine ceea ce face și astfel ne putem încrede în el complet, că atunci când plouă sau strălucește soarele o face atât pe cel drept cât și pe cel nedrept, succesul are loc întotdeauna din cauza a mai multor factori, asupra cărora poate nu avem nici un control iar norocul este un har de la Dumnezeu, un dar nemeritat și nerambursabil.
