Is 61,1-2a.10-11
1Tes 5,16-24;
In 1,6-8.19-28
Într-o zi, un bărbat ieșise după sfânta Liturghie în fața Bisericii. Preotul l-a tras deoparte și i-a spus: Fiul meu, tu trebuie să te alături armatei Domnului. Bărbatul i-a răspuns că Sunt deja în armata Domnului, părinte.
Atunci cum se face că te văd la sfânta Liturghie numai de crăciun și de paște? l-a întrebat preotul. Fiindcă sunt în serviciile secrete, părinte, i-a șoptit bărbatul.
Adventul este un timp de pregătire pentru venirea Domnului: el vine la noi în mod sacramental de crăciun. El vine la noi în mod individual la sfârșitul vieții noastre dar vine la noi și în mod colectiv la sfârșitul timpurilor. Iată de ce în prima duminică a adventului am fost îndemnați să fim pregătiți, să fim vigilenți, fiindcă nu știm când va veni Cristos din nou, cu alte cuvinte, de a veghea asupra cuvintelor, acțiunilor, gândurilor, caracterului și a inimii. În cea de-a doua Duminică, ni s-a vorbit despre modul în care să ne pregătim și despre cum să fim vigilenți, iar asta prin a pregăti calea Domnului, prin pocăință, prin a obține iertarea pentru toate păcatele noastre. Iar astăzi, în cea de-a treia Duminică din advent, vom vorbi despre venirea lui Cristos sau despre prezența sa în mijlocul nostru, mai ales în aceste zile.
Să presupunem acum că ni se spune că Cristos pe care îl așteptăm să vină este deja aici în mijlocul nostru, ca unul dintre noi, din moment ce sfântul apostol Ioan în evanghelia de astăzi spune că: în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei, ce diferență va face aceasta pentru noi?
În continuare vă voi spune o altă poveste despre enorma diferență pe care o face conștientizarea prezenței lui Cristos în mijlocul nostru, pe care o poate face în viețile noastre, ca persoane individuale dar și ca comunitate.
O anumită mănăstire a descoperit la un moment dat că trece printr-o criză. Uni dintre călugări au abandonat viața călugărească, și pe deasupra nu li s-au mai alăturat nici un alt candidat nou, iar oameni nu mai veneau pentru rugăciuni și pentru sfaturi după cum obișnuiau să o facă. Puțini călugări care au rămas deveniseră foarte bătrâni și depresivi și destul de amari în relația loc cu celălalt călugăr de lângă ei, sau mai bine zis unul cu altul. Starețul mănăstiri a auzit la un moment dat despre un om sfânt, un eremit, ce trăia singur în păduri, așa că a decis să meargă să se consulte cu el. El i-a vorbit eremitului despre mănăstire, cum a scăzut numărul lor și cum s-a tot diminuat și care acum arăta asemenea unui schelet a ceea ce era înainte. Mai rămăseseră doar șapte călugări. Eremitul i-a spus starețului că el are un secret pentru el. Unul dintre călugării care trăiau acum în mănăstire era de fapt Mesia însă el trăiește într-un asemenea mod încât nimeni să nu îl poată recunoaște.
Cu această revelație, starețul s-a întors la mănăstirea lui, chemând întreaga comunitate pentru a le povesti tot ceea ce i-a spus eremitul, că unul dintre ei era Mesia. Bătrâni călugări s-au uitat atunci unul la altul cu scepticism, încercând să își de-a seama care dintre ei ar putea fi Cristos. Ar putea fi Fratele Matei, care se roagă în permanență? Însă el are aceste aere de superioritate, că el ar fi mai sfânt decât ceilalți. Ar putea fi fratele Iosif care mereu e gata să ajute? Însă el mănâncă și bea și nu poate posti. Atunci, starețul le-a amintit că Mesia și-a însușit unele obiceiuri rele ca modalitate de a-și ascunde adevărata identitate. Acest lucru nu a făcut nimic altceva decât să îi facă și mai confuzi pe călugări, iar strădania lor de a-și da seama care dintre ei era Mesia, a devenit tot mai zadarnică. La sfârșitul adunării, toți călugări știau cu siguranță un singur lucru, și anume, că oricare dintre călugări ar putea fi Cristos, cu excepția lui însuși.
Începând din acea zi, călugări au început să se trateze unul pe altul cu un deosebit respect și cu o mare umilință știind că acea persoană cu care vorbesc ar putea fi însuși Cristos. Din acea zi au început să își arate mai multă iubire unul față de altul, viața lor de zi cu zi a devenit una mult mai fraternă iar rugăciunile în comun mult mai fervente. Ușor, ușor oameni au început să observe noul spirit din mănăstire și au început să vină înapoi în concedii, sau pentru direcțiune spirituală. Vestea a început să se răspândească, și până să realizeze, au început să apară noi candidați iar mănăstirea a început să crească din nou în număr după cum și călugări creșteau în zel și sfințenie. Toate acestea datorită unui om al lui Dumnezeu care le-a atras atenția față de adevărul că Cristos trăia în mijlocul lor ca unul de al lor.
Motivul pentru care, în zilele noastre, nu îl recunoaștem pe Isus ca Domnul nostru și ca Mesia, este fiindcă, asemenea evreilor din timpul lui Isus, ne-am fixat o idee despre cum va avea să vină Mesia. Pentru evrei, Mesia trebuia să coboare din ceruri deodată, în puterea sa divină și maiestoasă și să distrugă unul câte unul toți dușmani lui Israel. Nimeni nu va ști de unde a venit, fiindcă el a venit de la Dumnezeu. Așa că când, în sfârșit va veni Isus, născut dintr-o femeie asemenea oricărei alte persoane, ei nu l-au putut recunoaște. El era prea obișnuit și prea neinteresant.
În cazul nostru, când celebrăm crăciunul, se pare că celebrăm crăciunul fără Cristos. Ceea ce pare să conteze mai mult este spiritul comerțului care nu face nimic altceva decât să rupă, să frângă semnificația Crăciunului. Este asemenea momentul în care celebrăm sărbătoarea unui sfânt. Mulți ar spune că sărbătoarea este seacă și plictisitoare fiindcă nu este discotecă, sau baruri deschise, sau multe alte de genul. Ce se întâmplă acum când celebrăm crăciunul? În loc să auzim clopotele din biserică, auzim clopotele din magazinele de cumpărături, când cântăm cântece de crăciun ceea ce cântăm de fapt este: O brad frumos… Împodobește mamă bradul, sau multe altele asemenea. În loc să îi urăm unei persoane un Crăciun Fericit, îi urăm Sărbători Fericite.
Ca și creștini, de fapt, noi am putea să îl recunoaștem pe Domnul în preasfântul sacrament, în euharistie și în celelalte sacramente, în cuvânt și în multe altele. Noi am mai putea să îl recunoaștem în aproapele nostru, în cei care trăiesc lângă noi, în special în cei săraci, marginalizați, în cei care nu au nici un fel de voce în societate și pentru care Isus spune: Orice faceți unuia dintre frați mei cei mai mici, mie mi-ați făcut. Amin
