Ziua 4 – Cine este ateu și cine nu este?

Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană, Gaudium et Spes, la numărul 7, are o afirmație care descrie o realitate tot mai des întâlnită în ziua de astăzi, un fenomen pe care îl descrie astfel: Mulțimi întregi se îndepărtează, practic, de religie. Spre deosebire de vremurile trecute, negarea lui Dumnezeu sau a religiei sau indiferentismul nu mai sunt ceva neobișnuit și individual.

Imagini pentru no godCe este ateismul? Ei bine, ateismul este o doctrină care se bazează pe negarea existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități. O doctrină conform căruia Dumnezeu și celelalte divinități nu există, că omul este singur, iar după ce moartea înseamnă sfârșitul definitiv, căci din moment ce Dumnezeu nu există, automat pentru ei nu există nici viață veșnică, nici mântuire, nici nimic.

Dar câți atei sunt în lume în momentul actual? Câți atei sunt astăzi în lume? Statisticile spun că peste un miliard de persoane se declară atee. A șaptea parte din populația globului. Mulți dintre cei care se declară atei, de fapt, nu sunt atei, ci sunt doar niște revoltați împotriva lui Dumnezeu. Aceste revolte, supărări ale lor sunt provocate în mare parte de două motive principale. Primul este că Dumnezeu nu înlătură din lume nenorocirile, cutremurele, războaiele, cancerul, leucemia. Iar al doilea motiv este că Dumnezeu îngăduie să vină pe lume persoane de tot felul, persoane rele, care provoacă tot felul de nenorociri, și dezastre, dar și persoane care nu fac nimic pentru societate, nu contribuie cu nimic la binele și bunul mers al comunității ci din contră, usucă și îngreunează comunitatea, o trage înapoi.

Apoi, alte persoane care se declară atee, de fapt nu sunt ateii ci anticlericali precum ateul lui Abbé Pierre, un renumit preot care a creat după război, în Franța și apoi în toată lumea, o vastă organizație de caritate ce se ocupă cu construirea de case pentru săraci.

Primul său colaborator, devenit stâlpul organizației, a fost un bețiv care a încercat să se sinucidă și nu a reușit. Într-o sâmbătă seara, Abbé Pierre era foarte trist; era gata un apartament destinat unei familii ce urma să intre în el și să-și petreacă fericită ziua de duminică, dar trebuia să mai pună niște faianță și nu avea de unde să o cumpere, căci se închiseseră toate magazinele. Văzându-l atât de necăjit, un colaborator îi spune: „Părinte, este un bătrân zidar italian care vinde faianță, dar e atât de ateu încât, atunci când vede un preot, vomită înjurături ca un vulcan în erupție”. „Nu-i nimic, zice Abbé Pierre, înjurăturile lui sunt iaculatorii dacă sunt însoțite de fapte bune”. Zidarul îl primește pe preot cu un uragan de vorbe urâte și îi povestește cum a ajuns ateu: „A crăpat un patron, care era cel mai mare delincvent, fiindcă sugea sângele muncitorilor și ducea banii la cazinou. Familia acestuia a făcut la parohie o ofertă grasă și parohul i-a făcut o predică elogioasă ca unui sfânt. Apoi moare o bătrânică ce timp de 40 de ani și-a îngrijit bărbatul paralizat. Parohul i-a făcut o înmormântare ca la cei pedepsiți. Parcă îi era rușine să facă o asemenea înmormântare”. La urmă, ateul zice: „Nu știu dacă Dumnezeu există, dar dacă există, e cel pe care îl slujiți dumneavoastră”. și i-a dat faianța, dar a rămas ateu.

Astfel apare o întrebare, Cine are credință în Dumnezeu? Bunii noștri creștini care îl înjură toată ziua pe Dumnezeu sau ateii care pentru nimic în lume nu l-ar înjura pe Dumnezeu?

Atenienii, cărora apostolul Paul se adresa în Areopag, nu erau atei, ci, în toate privințele, erau oameni foarte religioși. Ei se închinau la un Dumnezeu pe care nu-l cunoșteau. Noi nu suntem și n-am fost niciodată atei. Ba din contră am fost și suntem în toate privințele oameni foarte religioși. Dar Dumnezeul la care ne închinăm e un Dumnezeu care în mare măsură poate că este și va rămâne necunoscut. Sprijiniți de harul lui Dumnezeu, trebuie să parcurgem cu mintea un drum dificil pentru a ne elibera de ideile false cu privire la Dumnezeu, pentru a descoperi chipul adevărat al lui Dumnezeu. Cunoscutul teolog Henri de Lubac, scria la un moment dat: „Credința în Dumnezeul cel adevărat, e mereu o cucerire, o victorie”.

Mintea noastră e instrumentul cu care îl putem descoperi pe Dumnezeu. Un instrument care trebuie întreținut bine, șters, purificat, curățat prin rugăciune, prin lacrimi de pocăință. Amin

 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}