1Sam 3,3b-10.19;
1Cor 6,13c-15a.17-20;
In 1,35-42
Dragi frați și surori în Cristos, astăzi am avut ocazia să ascultăm chemarea lui Samuel, care fusese chemat de Dumnezeu în tinerețea sa, în perioada în care el se afla sub tutela profetului Eli, judecătorul lui Israel. El a fost chemat să fie slujitorul lui Dumnezeu, și să fie cel care va conduce poporul lui Israel înapoi la Domnul, ca mesager al voinței și dorinței lui Dumnezeu pentru poporul său.
În textul evangheliei de astăzi, din cea de-a doua Duminică din timpul de peste an, am putut auzi și o istorie paralelă, adică cea în care apostoli, dar mai exact, apostolul care era cel mai mare dintre ei, adică Petru, a fost chemat. Ei au fost chemați de la viețile lor respectabile pentru a veni să fie purtători ai veștii cele bune a Domnului. Prin urmare, asemenea lui Samuel, ei au adus multă bunătate poporului lui Dumnezeu. Cu toți au fost chemați să fie purtători de lumină pentru oameni care trăiau în întuneric, pentru a dispersa acel întuneric și pentru a-i aduce pe toți înapoi la lumină.
De ce a fost Samuel chemat de Domnul? Și de ce au fost apostoli și discipoli chemați de Isus să îl urmeze și să îi îndeplinească voința? Cu toți au fost chemați fiindcă în lume exista și există multă răutate, atât de multă încât Domnul a fost nevoit să facă ceva, să facă ceva pentru a putea înlătura toată această răutate și viclenie ce exista în poporul său. Astfel, Isus i-a chemat pe slujitori săi și pe toți cei care au fost aleși, i-au chemat să fie purtători ai voinței sale pentru poporul său, pentru a-i chema la pocăință.
Oameni din timpul lui Samuel era conduși de către judecătorii pe care Dumnezeu i-a numit pentru a-i conduce poporul. Însă poporul era credincios și fidel atâta timp cât trăiau judecători. Imediat ce aceștia mureau, poporul se reîntorcea la vechile lor căii rele, la vechile căi pline de viclenie și răutate și de păcat, urmând totodată și obiceiurile și practicile vecinilor lor cananiți. Prin urmare, Dumnezeu era supărat, nervos pe ei iar ei suferea enorm din cauza persecutorilor lor, trimiși asupra lor de Dumnezeu.
Într-un mod asemănător, oameni din timpul lui Isus trăiau într-un timp, moment, în care au fost atrași spre practicile false ale popoarelor din jurul lor. Cu un secol în urmă sau două înainte de a se naște Cristos, mai ales dacă stăm să citim, să studiem cartea Macabeilor, vom afla că mulți din poporul lui Dumnezeu, din poporul ales al lui Dumnezeu au cedat foarte repede și au îmbrățișat căile păgâne, respingând căile Domnului, păcătuind totodată față de Dumnezeu.
Toate acestea nu înseamnă că Dumnezeu nu și-a iubit poporul, și că nu dorea nimic altceva decât anihilarea și distrugerea lor. De fapt, Dumnezeu îi iubea pe toți, și nu dorea nimic altceva decât salvarea lor. Iată de ce l-a chemat Dumnezeu pe Samuel, pentru a le aduce avertismentul lui, pentru a aduce adevărul poporului său, adevărul că ei se pot căi și că se pot reîntoarce din nou la el. În același mod, Isus i-a chemat pe apostoli săi pentru ca prin ei să își poată face cunoscut adevărul său și învățăturile sale, iar prin ei, acest adevăr să poată fi transmis mai departe nouă tuturor.
În cea de-a doua lectură de astăzi, sfântul apostol Paul, în scrisoarea sa către biserica din Corint, le reamintește credincioșilor că ei trebuie să evite orice formă de păcat și de desfrânare, atât a trupului cât și a sufletului. El le reamintește oamenilor că ei sunt temple ale Duhului Sfânt, care sunt însăși templul și casa lui Dumnezeu, în care Dumnezeu însuși locuiește. Dacă ei păcătuiesc și cad în desfrânare, atunci ei pângăresc aceasta casă și prezență a lui Dumnezeu însuși, și comit un mare păcat care nu face nimic altceva decât să atragă condamnarea veșnică pentru toți.
Prin urmare, la fel va fi și pentru noi toți dacă alegem să trăim în răutate și să fim plini de păcat. Toți cei care credem în Cristos și îl acceptăm în viețile noastre prin preasfânta Euharistie am fost transformați în locuință și casă în care Dumnezeu însuși locuiește. Astfel, noi toți suntem temple ale prezenței lui Dumnezeu iar datoria noastră principală este aceea de a menține, de a păstra acest templu curat și sfânt, iar prin templu mă refer la trupul nostru, la mintea noastră, la inima noastră și la sufletul nostru, astfel încât pata păcatului sau răutatea să nu poată veni și să ne afecteze curăția.
Acum apare o altă întrebare și anume, în ce mod sunt relevante lecturile de astăzi, nouă tuturor? Cu ce ne privește sau cumne afectează aceste lecturi? Iar răspunsul este că cu toți am fost chemați să fim discipoli și ucenici ai lui Cristos, cu toți am fost botezați în numele său, am primit darul Duhului Sfânt, și ni s-a oferit marele har ca Domnul însuși să locuiască în noi. De aceea noi trebuie să ne menținem pe noi înșine, să ne păstrăm sufletele și trupurile într-o stare de curăție și să evităm să fim pătați de păcat pe cât de mult ne este cu putință.
Însă nu trebuie să ne oprim aici, fiindcă darurile și harurile pe care le-am primit sunt aceleași daruri și haruri pe care Dumnezeu le-a dat lui Samuel, sunt aceleași haruri și daruri pe care Isus le-a dat apostolilor și discipolilor săi. Prin urmare și noi avem aceiași obligație și datorie care le-a fost dată profeților și apostolilor, aceea de a aduce adevărul lui Dumnezeu întregii omenirii și de a-i chema la Domnul, prin abandonarea păcatelor lor și prin îmbrățișarea căii Domnului.
Suntem noi capabili să fim asemenea lui Samuel și să îi spunem plin de curaj, Domnului, Doamne vorbește căci sluga ta ascultă? Pentru mulți dintre noi este extrem de dificil din moment ce mulți nu ascultă și nu îi permit lui Dumnezeu să le vorbească, să le vorbească în inimă. El ne vorbește într-un mod foarte subtil, iar dacă noi ne permitem nouă înșine să fim distrași de multe lucruri din această lume, de multe plăceri, atunci vom fi complet surzi în momentul în care Dumnezeu ne va chema, să ne căim și să îl urmăm cu toată inima noastră. De aceea, va trebuie să ne schimbăm căile, și să fim cu adevărat niște discipoli credincioși și activi ai Domnului.
Astăzi Domnul ne spune cum să ne trăim viețile. El ne spune că nimeni nu va crede ceea ce vestim dacă nu trăim după tot ce ne spune credința. Nimeni nu ne va urma dacă nu facem tot ceea ce le vestim lor. Astfel, credința noastră în Dumnezeu trebuie să fie cu adevărat o viață de credință, iar prin trăirea credinței noastre, și noi vom putea să menținem sfințenia templului nostru, al templului lui Dumnezeu care este trupul nostru, mintea noastră, inima și sufletul nostru.
Aceasta să fie misiunea noastră în viață, misiunea de a rămâne credincioși și în același timp, de a duce fraților noștri care încă se află în întuneric și tuturor celor au luat-o pe căi greșite, să se întoarcă la calea ce duce spre Domnul. De aceea, să ne rugăm, de azi înainte, să acționăm și să facem lucrurile astfel încât să ne arătăm credința pe care o avem în Domnul nostru, în Dumnezeul nostru preaiubit, fiindcă el, care vede și știe totul, ne va recompensa și ne va răsplăti pentru totdeauna. Amin
