Mc 4,1-20
Cu toți suntem, prin virtutea botezului nostru, mandatați să răspândim cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate, împărtășim și toate capcanele enumerate în pasajul evangheliei de astăzi. Așa că întrebarea este, Ce trebuie să facem?
Nu e întâmplător faptul că Isus alege imaginea plantării semințelor. După cum câmpul, la început nu este gata să primească semințele tot la fel este și lumea, nepregătită. Un fermier trebuie să investească timp, efort și întreaga sa experiență dacă dorește să facă ca acel câmp să fie unul rodnic.
În al doilea rând, plantarea în timpul lui Isus implica și aratul câmpului după ce acesta era însămânțat. Ciudat e că astfel se pierdeau o mulțime de semințe în toate tipurile de soluri în care acestea cădeau. Dar, într-un final, viața găsește întotdeauna o cale de a crește. Dar dacă începe greșit, rezultatul nu va fi cel dorit.
Noi, ca fermieri ai cuvântului lui Dumnezeu, nu deținem, nu avem în proprietatea noastră cuvântul. Nu noi suntem sursa creșterii acestor semințe. Noi suntem doar aducătorii cuvântului. Tot ceea ce rămâne este al lui Dumnezeu. La început poate nu are sens, ca de exemplu, dacă risipim sămânța pe necreștini sau atei, Dumnezeu va ajunge la inimile tuturor și se va ocupa de creșterea seminței fragile.
