Lev 13,1-2.45-46
1Cor 10,31-11,1;
Mc 1,40-45
Un preot i-a spus într-o zi unui tânăr din parohia sa:
– Ei, cum de nu te mai văd periodic la spovadă?
Acela, încurcat, a răspuns:
– Nu ştiu ce să spun când merg să mă spovedesc: nu am păcate…!
Atunci, preotul i-a răspuns:
– Fiule, mă îngrijorezi, pentru că până astăzi am cunoscut doar două categorii de persoane care nu păcătuiesc: cele care încă nu au uzul raţiunii şi… cele care l-au pierdut…! Cel înţelept îşi dă seama imediat de slăbiciunea în bunătate şi iubire de care dă dovadă de mai multe ori pe zi!
Dumnezeu se îngrijește de sănătatea noastră fizică şi spirituală. Însă întrebarea este cum? Cum se îngrijește de sănătatea noastră fizică și spirituală? Prin a ne vindeca trupul și sufletul.
În continuare să vedem împreună despre ce a fost vorba în textul evangheliei de astăzi, să vedem ce vrea Isus să ne învețe astăzi, și să ne transmită. Despre ce a fost vorba în evanghelie? Ce a mai făcut Isus astăzi? Evanghelia de astăzi ne povestește, ne relatează una dintre multele vindecări miraculoase înfăptuite de Mântuitorul. Mai exact, Isus îl vindecă pe un om, care suferea de una dintre cele mai oribile boli care exista atunci, mai ales din motiv că nu era vindecabilă, spre diferență de zilele noastre, de azi în care, datorită medicamentelor existente, aceasta se vindecă rapid și ușor. Această boală era lepra.
Iar pentru a înțelege mai bine minunea lui Isus, ne vom opri împreună asupra unor observații:
În primul rând am putut observa că leprosul are o credință mare în Isus. Fără această credință, Isus nu l-ar fi vindecat. De ce? Fiindcă credința era o condiție esențială, credința este o condiție esențială dacă noi dorim și vrem ca să obținem ceva de la Isus, dacă dorim ceva de la Isus. Fiindcă degeaba cerem multe lucruri de la Isus, de la Dumnezeu dacă nu avem credința că vom și primi.
În al doilea rând Isus nu-l alungă pe lepros, dimpotrivă, cu mâna sa binefăcătoare îl atinge și îl binecuvântează. În acele vremuri, legea levitică, le interzicea acestor persoane accesul în comunități, în sate, orașe și la întreaga viață socială, și pe deasupra, când o persoană curată, nebolnavă se apropia de ei, ei erau obligați plin lege să îi avertizeze, strigând Necurat!
În al treilea rând legea oare nu îi interzicea, lui Isus să îl vindece pe cel om? Ba da, dar iubirea lui Isus a realizat o minune neașteptată. Acest lucru este și mai mișcător dacă ne gândim că, pentru contemporanii lui, Isus leprosul era un blestemat de Dumnezeu, pentru că, credeau pe nedrept, că boala era o pedeapsă pentru păcatele comise, sau pentru o viață plină de răutate, plin de păcate oribile.
În al patrulea rând, Isus îl trimite pe lepros la preoți. De ce oare? Voi ce credeți? De ce l-a trimis apoi pe lepros la preoți? Fiindcă era de datoria lor să elibereze „certificatul” de vindecare completă și, prin urmare, să îi permită întoarcerea în societate. După cum și la noi în comunitate ca și în toate celelalte, preoții îi readmit pe cei bolnavi sufletește la comuniunea vie cu familia lui Dumnezeu. Pe cei care ale căror suflete sufereau de pe urma bolii păcatului, boală care, după cum bine știm cu toți, se poate vindeca doar în scaunul de spovadă, printr-o bună și corectă mărturisire a păcatelor.
În al cincilea rând Isus îi interzice celui vindecat să vorbească despre cele întâmplate. Vindecarea leproșilor ar fi părut imediat ca un „semn” de recunoaștere a lui Mesia. Încă nu sosise ceasul, și apoi toți l-ar fi aclamat ca Mesia glorios, în timp ce planurile de răscumpărare a omenirii erau cu totul diferite, de cele ale oamenilor, din moment ce evrei așteptau un Mesia militar, care să îi elibereze și să îi scape de toți dușmani care îi prigoneau, însă Isus era un eliberator de dușmani, însă nu cei fizici, adică alte popoare ci de dușmani sufletului. Care sunt dușmani sufletului? E păcatul și diavolul care nu vrea nimic altceva decât să ne câștige la împărăția sa și să ne despartă de Tatăl nostru cel ceresc care ne iubește neîncetat și care ne așteaptă în permanență la scaunul de spovadă pentru a ne împăca cu el.
Însă să nu uităm că nu e de ajuns să avem grijă doar de sănătatea noastră ci mai important este să avem grijă de sănătatea celorlalți și, asemenea leprosului vindecat astăzi de către Isus, să devenim și noi niște mesageri ai mântuirii lui Isus, al tuturor lucrurilor bune pe care le-a făcut Isus pentru noi.
Și voi încheia cu o altă povestioară, cea a lupului care s-a dus să se spovedească. Care o știe? Mâna sus, toți cei care ați mai auzit-o.
Într-o zi, un lup, obosit din cauza fărădelegilor lui, şi-a propus:
– Merg şi eu să mă spovedesc.
Şi sa duce.
Confesorul, după ce i-a ascultat cu răbdare numeroasele păcate, l-a întrebat:
– Prietene lup, te căieşti cu adevărat?
Lupul a răspuns imediat:
– Da, părinte, mă căiesc din toată inima.
Dar între timp, auzind afară oi şi miei behăind, acel lup ahtiat îi spune confesorului:
– Părinte, vă rog, daţi-mi mai repede dezlegarea. Ceva… „de iubit” mă aşteaptă afară! Amin.
