Gen 22,1-2.9a.10-13.15-18
Rom 8,31b-34
Mc 9,2-10
Duminica trecută, prima duminică din Postul Mare, am auzit pasajul evanghelic luat din sfântul Matei, despre ispitirea lui Isus din deșert. După ce fusese botezat de către Ioan Botezătorul în râul Iordan, Isus este condus de către Duhul în sălbăticie unde va avea de-a face direct cu Satana și cu atracțiile păcatului. Victoria lui Isus asupra ispitei și a asupra păcatului ne oferă o încredere imensă, că în Cristos și noi vom fi victorioși în lupta noastră cu puterile celui rău. Acel pasaj evanghelic este un început promițător în călătoria noastră anuală prin timpul Postului Mare, călătorie ce ne atrage departe de păcat și ne îndreaptă spre o iubire mult mai profundă față de Dumnezeu.
Astăzi, în schimb, am auzit episodul schimbării la față a lui Isus, din evanghelia după sfântul Marcu, schimbare care a avut loc în prezența lui Petru, a lui Iacob și a lui Ioan. Dacă stăm un pic să reflectăm asupra acestor două pasaje evanghelice vom observa o schimbare extrem de radicală. Ne-am mutat cu repeziciune de la o luptă mortală cu păcatul și cu moartea la vederea gloriei cerului. Această schimbare de la păcat și moarte la gloria cerească este o imagine nu doar a misiunii divine a lui Isus ci și a călătoriei noastre ca discipoli ai lui Cristos.
Ne putem imagina ce au simțit acei discipoli în acele momente în care l-au văzut pe Isus schimbat la față înaintea lor, în care hainele lui au devenit de un alb imaculat. Și cu Moise și Ilie stând lângă el. În ciuda fricii lor, Petru a exclamat: Doamne, e bine că suntem aici. În prezența acestor mari eroii ai vechilor timpuri și a lui Mesia, acesta era o adevărată scânteie a cerului însuși, a gloriei care va avea să vină. Nu e de mirare faptul că Petru a dorit ca acest moment să continue, să nu se termine niciodată.
Însă acest lucru nu avea să se întâmple. Nu până când Isus va fi nevoit să sufere pătimirea moartea și să învie din morți. Atunci și numai atunci, va putea să intre în gloria cerului, luându-i totodată și pe discipoli săi cu el. După toate acestea Isus le-a poruncit acestor trei discipoli să nu spună nimănui ceea ce au văzut până când el nu va învia din morți.
Aceasta e ceea ce Isus i-a învățat pe discipoli săi, dar mai ales pe noi. Dar mai ales trebuie să înțelegem că coroana victoriei vine numai după ce noi am ieșit învingători în lupta noastră cu păcatul. Propria înviere a lui Isus ne-a revelat că el a ieșit învingător în lupta sa cu diavolul. Însă lupta continuă să fie dusă de fiecare dintre noi, în propriile noastre vieții. Cu fidelitatea față de Cristos și cu o încredere deplină în harul său, și noi vom ieși victorioși în lupta noastră pământească. Însă, momentan, noi trebuie să ascultăm de Fiul lui Dumnezeu și să vedem în el, modelul după care trebuie să ne îmbrăcăm viețile.
De fapt, ascultarea lui Isus a fost cea care a câștigat, pentru el, dar și pentru noi, coroana vieții veșnice. Isus a refuzat să fie atras de la misiunea sa de către uneltirile celui rău. Nici măcar amenințarea morții nu a reușit să îl atragă de la îndeplinirea voinței Tatălui său. După cum ne spune si apostolul Paul, Isus a acceptat cu supunere până și moartea pe cruce. Ascultarea lui Abraham, tatăl nostru în credință, este un model sau o prefigurare a ascultării lui Isus, ascultare care a mântuit lumea. Nici măcar moartea propriului său fiu nu a putut sta în calea credinței lui Abraham. Această ascultare, născută din credință, această încredere absolută în Dumnezeu, este cunoscută ca justificarea lui Abraham. Ascultarea noastră față de Dumnezeu, născută din credință, va fi cea care va fi cauza justificării noastre în Cristos.
Schimbarea la față a Mânuitorului ne oferă o scurtă scânteie, sclipire a vieții de care vom avea parte în ceruri. În același timp, revelează gloria care este reprezentată de către dreptul nostru de acum din această viață. Nu trebuie să ne vedem viața noastră în Dumnezeu doar ca pe o realitate viitoare. Noi suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu acum, iar gloria lui Dumnezeu strălucește în noi în acest moment. Harul său justificator și sfințitor ne introduce în viața cerului încă din această lume. Trăind viața creștină de astăzi, plini de credință, dar în special prin primirea pământească a sacramentelor, vom reuși să ne apropiem tot mai mult de împlinirea vieții noastre în Cristos, de locuința noastră cerească.
La începutul acestui timp al Postului Mare, avem ocazia să ne mutăm, chiar și pentru un scurt moment, dincolo de veșnicie. Acolo, împreună cu Petru, Iacob și Ioan vom fi și noi învăluiți de către cerul însuși. Plinătatea acelei vederi, revelări ne așteaptă la sfârșitul timpului. Însă, acum, trebuie să ne lăsăm conduși de credință și nu de această revelație. Acum, auzim vocea lui Dumnezeu Tatăl care ne cheamă să ascultăm de Fiul său și să trăim evanghelia sa. Schimbarea la față este o pregustare și o promisiune a cerului. Trebuie să ascultăm de Fiul lui Dumnezeu, care ne invită acum să intrăm încă odată, să luăm parte din nou la jertfa sa euharistică. Amin.
