Mt 20,17-28
Cererea lui Iacob și Ioan
Un faimos psihiatru, pe nume Dr. Karl Menninger a prezentat odată un discurs asupra sănătății mintale. La sfârșitul acestui discurs, cineva din mulțime l-a întrebat, care era părerea lui, ce sugera el ca ar trebui să facă cineva, o persoană în situația în care simte că va ceda nervos, în următoarele clipe. Cu toți credeau că Dr. Menninger urma să sugereze ca o măsură preventivă, o vizită la psihiatru, însă răspunsul lui a fost că: Apucă-te să faci curat în casă, mergi la magazin, și dă de pomană unor persoane aflate în nevoie. Iar apoi pune-te în locul lor. Sunt sigur că acesta este cel mai bun leac pentru o cădere nervoasă, pentru plictiseală și pentru oricare alt sentiment de genul.
În textul evangheliei de astăzi, ceilalți apostoli erau un pic indignați de Iacob și Ioan din cauză că mama lor, în numele celor doi fii ai ei, i-a cerut lui Isus, ca cei doi fii ai ei să stea unul la stânga și celălalt la dreapta lui. În schimb, în evanghelia după sfântul Marcu, nu mai e mama care intervine pentru ei, ci însuși Iacob și Ioan sunt cei care adresează această cerere lui Isus. Trist e faptul că apostoli s-au supărat pe acești doi apostoli nu din cauza dezamăgirii ci din cauză că, după cum putem citi și în celelalte evanghelii, și ei aveau aceeași ambiție ca și cei doi apostoli. Iar Iacob și Ioan a adresat această cerere lui Cristos înaintea lor.
Isus ne arată un exemplu, exemplul său asupra modului în care putem fi cu adevărat mari iar asta prin a-i sluji pe ceilalți și prin a ne da cu totul în slujba lor. Cu toți suntem chemați să facem la fel, în viețile noastre, ocazie cu care vom și începe să îl iubim mult mai mult pe Cristos. În continuare vom reflecta împreună asupra următoarelor afirmații luate din învățăturile lui Isus, luate desigur din textul evangheliei de astăzi.
În primul rând, putem fi mari când îi slujim pe ceilalți. Când sfântul papa Ioan Paul al II-lea a murit, foarte mulți oameni-pelerini veneau împreună pentru a vedea trupul acestui papă. Papa a suferit atât de mult, atât pe plan fizic cât și pe plan moral, trup și suflet, în ultimi ani ai vieții sale. El a slujit bine Biserica și pe Dumnezeu și a reușit să schimbe fața, imaginea papalității. Mulți oameni îl numeau cel mare încă din timpul vieții sale. El este mare, după cum spunea cineva, însă nu doar din cauza a ceea ce a scris, discursurile pe care le-a ținut și pentru incredibilele sărbători pe care a reușit să le instituie ca papă. El este mare fiindcă a pus în practică acest pasaj evanghelic, l-a pus în practică cu inima și l-a ținut în inimă, slujindu-i pe frați și surorile sale.
În al doilea rând, să ieșim din zona noastră de confort. Dumnezeu ne cere să îi slujim pe ceilalți și să ne punem pe noi înșine pe ultimul loc. Asta nu înseamnă că trebuie să facem fapte extraordinare de virtute pentru ceilalți sau să ne dăruim viața, pentru Cristos, în martiriu, să devenim martiri. Tot ceea ce ne cere Dumnezeu este ca noi să avem grijă, să ne uităm la binele celorlalți înainte de binele nostru. Ca binele aproapelui nostru să fie mereu pe primul loc, și apoi să ne preocupăm și de binele nostru. Cineva a spus că noi trebuie să ne forțăm pe noi înșine să îi slujim pe cei din jurul nostru și să îl aducem pe Cristos lor, prin slujirea noastră umilă. Uneori această slujire poate fi, poate consta într-un simplu zâmbet, sau un cuvânt bun sau un act caritabil. Un lucru e clar, că doar în slujirea celorlalți ne vom putea simți împliniți. Aceasta e ceea ce dorește Cristos să ne transmită prin îndemnul de a fi ultimul și slujitorul tuturor.
În încheiere să reflectăm asupra unei povești adevărate spuse de către un autor faimos, în cartea sa intitulată, Târgul de ordine, poveste care cu siguranță vom observa că ne vorbește despre slujirea aproapelui. Marele violonist, Nicolo Paganini, a lăsat, în testamentul său ca minunata sa vioară să rămână orașului Genoa cu condiția ca să nu se cânte la ea niciodată. Lemnul acestui instrument, unui asemenea instrument în timp ce este folosit și manevrat, se degradează foarte puțin, însă când stă deoparte, nefolosit, începe să se degradeze foarte tare. Minunata vioară a lui Paganini a devenit, astăzi o vioară, mâncată de viermi și nefolositoare, cu excepția faptului că poate fi folosită ca relicvă.
Morala acestei povești este aceea că dacă continuăm să nu ne folosim disponibilitatea noastră de a-i sluji pe alți, vom ajunge și noi, asemenea viorii lui Paganini, să ne distrugem capacitatea de a fi folositori și devenim inutili. Amin
