Joi din săptămâna a 7-a de peste an – 1

Mc 9,41-50

Isus în textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, îi va avertiza pe discipoli săi să nu devină o piatră de poticnire în calea altora, iar asta, pentru a nu jigni sau pentru a nu da un exemplu greșit care i-ar putea duce pe alți la păcat. Cuvântul grecesc pentru ispită, tentație este cel de scandalon care este asemănător cu cel românesc de scandal. Însă semnificație originală a cuvântului scandal este aceea de capcană sau piatră de poticnire care îl face pe cineva să cadă sau să alunece.

Imagine similarăEvrei susțineau că era un păcat de neiertat faptul de al învăța pe altul la păcat. În momentul în care îl învățăm pe aproapele la păcat declanșăm o reacție în lanț fiindcă și el la rândul lui ar putea să îl învețe pe un altul la păcat și tot așa până când toți comit acel sau acele păcate. Cei mai vulnerabili în această privință sunt cei tineri în credință, cei mai vulnerabili în ceea ce privește exemplul nostru rău de indiferență în rugăciune, de neglijare în a vorbi cu Dumnezeu și de a lua poruncile sale în serios. Iată de ce Isus ne spune în textul evangheliei pe care îl vom auzi, Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii!

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}