Mt 13,18-23
Interpretarea parabolei semănătorului din textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, este în general privită de către exegeți nu ca aparținând lui Isus ci ca o interpretare sau un tip de predică a primei comunității creștine, a Bisericii primare. Biserica a elaborat această parabolă ca parte a răspunsului lor dat Cuvântului lui Dumnezeu. Iar asta fiindcă ei erau conștienți de cât de fragil era angajamentul lor față de cuvânt. Din experiența lor proprie, cuvântul lui Dumnezeu, adesea cădea în soluri diferite, primea 
răspunsuri diferite, adică cei cu inima împărțită, cei entuziasmați superficial, cei frenetici și cei sinceri. Prin urmare, astăzi vă invit să reflectăm asupra parabolei semănătorului, dar mai ales asupra celui de-al treilea tip de sol în care poate cădea sămânța, în solul cu spini, în cel dificil.
Sămânța crește și înflorește, însă anxietatea lumii a eliminat și a reușit să țină deoparte atâta apă și lumină încât sămânța să nu poată aduce rod. Planta era în viață, însă nu a ajuns la maturitate. Acesta este al treilea tip de răspuns pe care îl pot da oameni, frenetici sau cei care sunt prea încărcați de poverile acestei lumii. Încă de la începutul creștinismului, Biserica a recunoscut în permanență nevoia de a avea un spirit de sărăcie. Sărăcia este una dintre cele trei sfaturi evanghelice, celelalte două fiind castitatea și ascultarea. De aceea e important să ne detașăm de bunuri, de bogății dacă dorim să înaintăm în viața noastră creștină.
