Lc 9,18-22
În textul evangheliei de astăzi vom auzi că pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el (v.18). Adesea, în textele evangheliilor, îl vedem pe Isus trezindu-se dis de dimineață pentru a se ruga. Astfel, de ținut minte e faptul că, pentru început, deși Cristos avea atât de multă muncă de făcut, el tot găsea puțin timp pentru a fi singur cu Tatăl și cu discipoli săi. Apoi, când Cristos era singur, el se ruga mereu. De aceea e bine ca și noi să ne rugăm atunci când ne simțim singuri, mai ales că niciodată nu suntem cu adevărat singuri, fiindcă Dumnezeu Tatăl este mereu cu noi. Al treilea lucru e că în unele 
momente, când Cristos era în rugăciune, discipoli săi erau cu el, se alăturau lui în rugăciune, asemenea unei familii ce se roagă. De aceea e bine ca părinți să se roage împreună cu copii lor, profesori și tutori cu elevi, studenți lor. Și ultima observație e că Cristos se ruga cu ei înainte de a-i examina. Ca ei să aibă o oarecare direcție și curaj când vor trebui să răspundă la întrebarea, cine spune lumea că sunt eu și cine spuneți voi că sunt eu.
Însă pasajul evangheliei de astăzi nu ne spune că ei se rugau împreună cu Cristos. Ci doar că el se ruga. Cine oare avea nevoie de mai mult de rugăciune? Cristos sau noi care înțelegem atât de puține lucruri despre Dumnezeu. Noi suntem evazivi și scurți în angajamentele noastre de rugăciune sau, cel mai adesea, credem că nu avem nevoie de ea. Dacă, în natura sa umană, Isus a simțit nevoia de rugăciune, cât de mult avem noi oare nevoie de o viață de rugăciune, intensă, regulată și disciplinată?
