Ap 7,2-4.9-14;
1In 3,1-3;
Mt 5,1-12a
E destul de uimitor faptul că noi cei care avem credință și credem vom trăi veșnic, putem uneori să ne permitem nouă înșine să ne lăsăm influențați sau contaminați de către unele perspective ne-spirituale ale culturii vestice. Poate că ne aflăm noi pe pământ însă uneori reușim să creăm iadul pe pământ. Dacă stăm să privim la TV sau la diferite programe TV ne vom da seama că acestea nu reflectă cine suntem noi cu adevărat. Așa că întrebarea este, Cine suntem? Sfântul Ioan a răspuns la această întrebare atât de frumos în ce-a de-a doua lectură de la această sfântă Liturghie, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Știm că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea așa cum este (1In 3,2).
Dacă stăm să observăm la TV, oameni nu sunt, mai niciodată, afișați ca ființe spirituale. Mereu este cineva care se află în niște probleme. Televizorul nu reflectă nici măcar această realitate profundă descrisă de sfântul Ioan în ce-a dea doua lectură, că vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! (1In 3,1). Un lucru e clar că dacă reușim să descoperim cine suntem cu adevărat vom și cunoaște cum să acționăm. Dacă știm cine suntem, vom știi ce avem de făcut.
Solemnitatea Tuturor Sfinților pe care o celebrăm astăzi, ne reamintește cine suntem noi și că ne așteaptă un viitor destul de strălucit. De asemenea, sărbătoarea de astăzi, a tuturor sfinților, atât a celor canonizați deja dar mai ales a celor necunoscuți, ne umple de bucuria că aceștia au reușit să atingă scopul vieții, cerul. Ei ne reamintesc că va trebui să ne menținem privirile mereu sus, ne reamintesc cine suntem noi și de posibilitatea glorioasă pe care Dumnezeu ne-o oferă.
Sfinți ne încurajează să luptăm cu propriile noastre probleme fiindcă asemenea nouă și ei au îndurat aceste zbuciumări, și ei au crescut tot mai puternici de la una la alta, și ei s-au maturizat în Domnul de-a lungul anilor ce au trecut. Noi, mai putem vedea această călătorie de creștere în marile personalități ale Bibliei. Ne putem gândi la Abraham, despre care, cartea Genezei ne spune că a pretins că soția lui era sora lui fiindcă îi era frică, însă Abraham a ajuns să devină tatăl nostru în credință. Moise a avut un impediment în vorbire și a ucis ba chiar a protestat împotriva ființei chemate de Dumnezeu însă el tot a condus poporul său în țara promisă. În evanghelii, Petru era impulsiv și nu dorea ca Domnul să sufere însă în Faptele Apostolilor îl vedem complet transformat și era de părere că este o onoare să suferi pentru Domnul. Mai interesant e că în Faptele Apostolilor, până și umbra lui Petru era o sursă de vindecare, aspect pe care nu îl vedem la Isus în evanghelii. Evident e faptul că ghidul sfântului apostol Petru, cel care la format, nu era din această lume.
Călătoria de creștere în acești oameni măreți ai Bibliei mai poate fi observată și în sfinți deja canonizați. Sfântul paroh de Ars, s-a luptat cu învățatul în timp ce se afla în seminar însă atât de mulți pelerini au mers la Ars pentru a i se spovedi, astfel încât până în 1855 existase un mijloc de transport zilnic, de două ore, între Lyon și Ars și alte două ce mergeau între Paris și Villefranche. Gara de tren din Lyon avea un bilet special pentru cei care mergeau spre Ars, atât de mulți pelerini erau.
Sfânta Tereza a scris în autobiografia ei că după moartea mamei sale, eu, care eram atât de plină de viață, am devenit timidă și retrasă, sensibilă și excesiv de tristă. O singură privire era de ajuns să mă facă să încep să plâng. Ea a continuat, și a devenit mica floare a lui Isus, a cărui relicvă a oprit până și traficul de pe cea mai aglomerată stradă din orașul New York fiindcă oameni veneau să o venereze. Trei milioane de oameni i-au vizitat relicva, când aceasta se aflase în Irlanda, în anul 2001, și tot același număr de oameni au participat la Liturghia papală din 1979.
Sfântul Augustin s-a luptat cu necurăția în tinerețea sa. Ca tânăr sa lăsat influențat de către prieteni lui. Când studia la Cartagina luase decizia de a-și lua o amantă. Ajunsese atât de depravat încât la un moment dat îi spusese mamei sale sfânta Monica că nu ar exista nici o problemă între ei dacă ea ar renunța la credința ei. Convertirea sa a avut loc în orașul Milano, devenind preot la vârsta de 36 de ani iar episcop la vârsta de 41 de ani. A fost episcop al orașului Hippona din Nordul Africii timp de aproape 35 de ani. Un exemplu al influenței pe care sfântul Augustin l-a avut în Biserică este faptul că în Catehismul Bisericii Catolice există mai multe citate și trimiteri la el decât oricare alt scriitor creștin.
Sfântul Ignațiu de Loyola a avut și el un trecut destul de colorat înainte de convertirea sa. În 1515 Ignațiu și fratele său Pedro Lopez au fost arestați și judecați pentru unele fapte pe care le-au făcut în timpul nopții, fapte ce erau destul de scandaloase. Ignațiu însuși a spus că până să împlinească vârsta de 26 de ani se dăduse complet vanităților lumești. Era mândru, senzual și condus de impulsuri destul de violente și puternice, tot ceea ce căuta era aventura și gloria. Însă după convertirea sa a observat că visurile zilnice despre sfinți îi aduceau bucuria și nu problemele vieții. Astfel, treptat a dezvoltat un regulament pentru discernerea sufletului și pentru fondarea Societății lui Isus. A fondat un colegiu la Roma pentru tineri bărbați ce intrau în societate și un al colegiu la Ierusalim, Cipru și Constantinopol. La moartea sa în 1556 Societatea lui Isus avea 1000 de membri cu 100 de case în întreaga lume. Observăm aceiași călătorie de creștere în viața tuturor sfinților.
Sfinți ne reamintesc cine suntem noi cu adevărat, realitate descrisă de sfântul Ioan în cea de-a doua lectură de astăzi, că acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Știm că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea așa cum este (1In 3,2).
Nu doar viețile sfinților ci și scrierile lor sunt daruri prețioase de har pentru noi, ce ne reamintesc cine sunt noi și de gloria pe care Dumnezeu ne-o oferă tuturor. În această privință ne putem gândi la Istoria unui suflet a sfintei Tereza, care spunea la un moment dat că Caritatea este una din cele mai excelente căi ce duc la Dumnezeu. În final m-am liniștit…am înțeles că Biserica are o inimă și că această inimă arde de iubire. Am înțeles că iubirea compromite toate vocațiile, că iubirea era totul, că cuprinde totul, într-un cuvânt că era eternă. Apoi într-un exces de bucurie imensă, am strigat, O Isuse, iubirea mea, vocația mea, în sfârșit te-am găsit, vocația mea este iubirea.
De asemenea, prețuim foarte mult și Confesiunile sfântului Augustin cu cuvintele sale, ne-ai creat pentru tine Doamne și inimile noastre nu se vor odihni până nu se vor odihni în tine.
Prețuim mult și scrierile sfintei Tereza de Avila, a Sfântului Ioan al Crucii, exercițiile spirituale ale sfântului Ignațiu și scrierile multor altor sfinți. Cu toate că sfinții au avut foarte mult timp la dispoziție pentru a crește în prima parte a vieții lor, observăm că până la sfârșitul vieții lor cu toți au trăit fericirile ce ne-au fost relatate de textul evangheliei pe care tocmai l-am auzit. Prin urmare, ei ne încurajează să fim atenți la nevoile noastre dacă dorim să creștem asemenea lor. Sfinți erau fericiți fiindcă erau săraci în spirit, însetați și înfometați după dreptate, milostivi și curați cu inima. Printre sfinți venerăm într-un mod mai special pe martiri. După cum am auzit și în prima lectură de la această sfântă Liturghie, că, Aceștia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele mielului.
Ei sunt cei care ne reamintesc să ne menținem privirile mereu sus, care ne reamintesc cine suntem noi și de posibilitățile glorioase pe care Dumnezeu ni le oferă. Știm că ei sunt cei care se roagă pentru noi.
Sperăm și ne rugăm ca toți cei din jurul nostru și toți cei dragi ai noștri care au plecat deja dintre noi să se numere printre sfinți, să ne rugăm mai ales pentru ei în timpul acestei lunii.
Și voi încheia cu ceea ce a spus sfântul apostol Ioan în cea de-a doua lectură, Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat (1In 3,2-3). Amin
