Dt 6,2-6
Evr 7,23-28
Mc 12,28b-34
Astăzi, voi începe prin a vă spune unele legi care au existat sau care încă există în anumite părți ale Americii.
În Pittsburg, Pennsylvania, există o lege care interzice dormitul în frigider.
În Iowa a existat o lege care interzicea femeilor să poarte corset, ba chiar existase și un inspector care să verifice, care lovea femeile în coaste pentru a vedea dacă poartă corset sau nu.
În orașul Gary din Indiana, încălcai legea dacă veneai la teatru în mai puțin de patru ore din momentul în care ai mâncat usturoi.
În orașul Pocatello din Idaho este ilegal să arăți nefericit.
În orașul Quitman din Georgia este ilegal ca găinile să traverseze strada.
În Alabama e interzis prin lege purtatul unei mustăți false în Biserică, fiindcă îi faci pe oameni să râdă.
Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta…Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Mc 12, 30-31). Acesta este răspunsul pe care l-a dat Isus în momentul în care cărturari l-au întrebat care este porunca cea mai mare dintre toate din moment ce, în timpul lui Isus, oamenii legii au extras 613 legi, porunci, din sfânta Scriptură. 365 dintre ele interziceau lucruri, echivalentul numărului de zile dintr-un an și 248 de legi pozitive, percepte, fiindcă ei erau de părere că acestea sunt numărul de oase din corpul uman, simbolul structurii unei persoane. La cât de multe legii erau, nu era ușor clasificarea lor după importanță sau care erau cele mai fundamentale, cele mai importante dintre ele. Inima acestor legi, cele principale, par a fi cele 10 porunci date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. Psalmul 15, listează 11 legi ca fiind cerute pentru a te alătura cultului din templul de la Ierusalim. Profetul Isaia indică șase legi fundamentale (Is 33,15). Profetul Miheia indica trei (6,8) iar profetul Amos două (5,4).
Isus face referință și citează cele două pasaje biblice alăturându-le pentru a putea forma cele două părți ale poruncii cele mai mari și importante, a poruncii iubirii. Aceste două părți sunt asemenea celor două bare ce formează o cruce. Una care arată în sus sau la 
relația cu Dumnezeu iar cealaltă ce e îndreptată în părți sau la relația noastră cu aproapele. Pentru Isus, aceste două dimensiuni, împreună, constituie ceea ce înseamnă să fii un creștin autentic. Primul este faimosul Shema (Dt 6,4-5) după cum am putut auzi în prima lectură de la această sfântă Liturghie, text în care este invitat întregul Israel la o uniune plină de bucurie cu și la o totală iubire cu Dumnezeu. Aceasta este dimensiunea verticală a poruncii iubirii.
Însă, adevărata problemă apare când unii oameni suprasolicită această iubire a lui Dumnezeu. Ei doresc să scoată afară din viețile lor pe unii oameni, ei doresc să trăiască numai pentru Dumnezeu și să își petreacă zilele numai în rugăciune și în meditație. Aceste persoane susțin că oameni îi deranjează și îi țin departe de Dumnezeu. Dacă mergi și le ceri ajutorul, să facă ceva pentru tine, ei vor spune că Mă voi ruga pentru tine. Acest tip de gândire este complet greșit. Este complet egoistă.
A doua parte a poruncii iubirii este luată din cartea Leviticului care invită persoana la iubirea față de aproapele asemenea lui însuși (19,18). Aceasta este dimensiunea orizontală a poruncii. Însă, asemenea primei părți, a poruncii de al iubi pe Dumnezeu, sunt unele persoane care fac exact opusul. Ei sunt complet implicați în ajutorarea aproapelui, a celor bolnavi, a celor săraci, dependenți de droguri, a celor cu probleme și mulți alți asemenea. Ei lucrează zi și noapte. Ei sunt atât de ocupați încât nu au timp deloc și pentru rugăciune. Ei ajung să spună că Munca este rugăciunea mea.
Un alt exemplu este ceea ce un episcop, îl numește ateismul practic, într-una din predicile sale de la lansarea anului credinței de acu șase ani, ateism care este și un obstacol important în calea evanghelizării. Acesta spunea că unii creștini sunt calmi în conștiință, convingându-se că ei cred în Dumnezeu , însă acțiunile lor nu au nimic de-a face cu acea convingere, cu credința. Un exemplu mai clar, e ziua de Duminică, în care unii profesează credința în Dumnezeu, însă odată ce începe ziua de Luni, încep să înșele din cauza banilor, profită de pe urma altor oameni pentru propriul lor interes.
Cu alte cuvinte, Isus fixează iubirea ca fiind cea mai importantă și cea mai fundamentală poruncă. După cum a spus și apostolul Paul în prima sa scrisoare către Corinteni, Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea (1Cor 13,13). Însă ni se mai spune că iubirea poate fi exprimată în iubirea față de Dumnezeu, în iubirea față de aproapele, și în iubirea față de sine însuși. Isus ne învață că porunca iubirii trebuie mai întâi să înceapă cu iubirea față de Dumnezeu, după care să vină și iubirea față de aproapele iar la urmă iubirea față de propria persoană.
Ceea ce ar fi foarte bun pentru noi astăzi, e să verificăm dacă păstrăm aceste trei porunci în viețile noastre. E foarte important ca să verificăm dacă ținem aceste trei porunci în ordinea în care ni le-a spus Isus astăzi. Dacă într-adevăr facem întocmai, atunci nu suntem departe de împărăția lui Dumnezeu. Dacă însă nu le ținem deloc sau nu le ținem în această ordine, atunci atenția noastră este asupra căilor acestei lumii pământești.
Pentru Isus nu există o iubire mai mare și mai adevărată față de Dumnezeu decât dacă este exprimată în iubirea față de aproapele. Sfântul apostol Ioan în scrisoarea sa spunea că Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu” şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos (1In 4,20). Cum putem pune în practică această nouă poruncă în viețile noastre?
Un mare predicator, într-una din predicile sale a spus această poveste despre o doamnă care mergea cu regularitate la Sfânta Liturghia și primea Sfânta Împărtășanie, zi de zi. Cu toate acestea, ea își ura nepoata din cauza unor altercații ce au avut loc cu câțiva ani în urmă. Ele nu își vorbeau mai deloc. Unele rude comune o sfătuise pe această mătușă pioasă să se împace însă ea refuza categoric. Așa că ele au continuat să se ignore una pe alta.
Acest fapt ne arată, că printre altele, iubirea față de Dumnezeu poate fi mai ușoară decât iubirea față de aproapele, față de cei din jurul nostru. Nu e de mirare că un scriitor spiritual a spus odată că A trăi cu sfinți de sus, aceasta e cea mai mare glorie. Însă a trăi cu sfinți de jos, aceasta e o altă poveste.
Iubirea față de aproapele poate fi arătată, demonstrată prin diferite moduri practice, precum vizitarea celor bătrâni sau a celor bolnavi, un cuvânt de încurajare față de cei ce trec printr-o criză, o laudă sinceră sau un compliment, fiind alături de o familie îndurerată, un ajutor financiar uneori poate ajuta mult mai mult decât dăruirea florilor.
Însă, important e de ținut minte că însă sunt mulți dintre noi, creștini de astăzi, care își văd adorarea, închinarea față de Domnul în termeni de păstrare, respectare a legilor și a poruncilor. Mergem la Biserică Duminica doar pentru a îndeplini obligația Duminicală. Celebrăm evenimentele săptămânii sfinte doar pentru a îndeplini datoriile pascale. Isus ne reamintește astăzi, că indiferent de ceea ce facem ca creștini, în biserică, în familiile noastre și la muncă ar trebui să curgă nu dintr-un sentiment de constrângere ci din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Ascultarea nu este prima datorie a creștinului. Iubirea este. Amin
