Dan 12,1-3
Evr 10,11-14.18
Mc 13,24-32
Un preot juca tenis, într-o zi cu unul dintre prieteni lui, iar în timpul pauzei, discuția lor a ajuns ușor, ușor la lucruri mai serioase, ajungând să îl întrebe pe partenerul lui, Părinte, să presupunem că sfârșitul lumii va veni dintr-o dată și ne va găsi aici jucând tenis, ce vei face în acea clipă? Te vei pune în genunchi și te vei ruga?
Preotul s-a oprit timp de câteva momente după care a spus Voi continua să mă joc.
Ce anume încerca el să spună e că nu trebuie să ne îngrijorăm asupra sfârșitului lumii. De ceea ce va trebui să ne îngrijorăm e dacă trăim la maxim credința și viața noastră creștină în ciuda tuturor adversităților cu care ne confruntăm.
Într-o carte de comentarii am citit că atât cei care cred cât și cei care nu cred, cu toți sunt preocupați de sfârșitul lumii. Oameni de știință vorbesc despre el ca despre un sfârșit al toate lucrurile. Ei scot în evidență faptul că un obiect din spațiu, mai mare decât un munte, ar putea lovit pământul cu o forță foarte mare, mai mare decât cea generată de bombele nucleare. Impactul va deranja complet ecosistemul pământului și va aduce moarte a numeroase specii, inclusiv a oamenilor. Dacă acest proiectil uriaș ratează pământul, atunci cosmosul va găsi alt mod prin care să distrugă sau să anihileze planeta. Însă oameni de știință spun că nici una dintre acestea nu va avea loc mai devreme de un milion de ani, începând de acum. De aceea nu există nici un motiv care să ne facă să spunem că va trebui să începem să ne îngrijorăm.
Însă pentru noi creștini, sfârșitul lumii, nu se referă la anihilarea planetei ci la cea de-a doua venire a lui Isus Cristos. Nu e o zi de care va trebui să ne fie frică ci o zi plină de speranță fiindcă va aduce cu sine săvârșirea istoriei și totala domnie a lui Dumnezeu.
Însă unii dintre noi, suntem adesea confuzi când vine vorba despre acest semn biblic al sosirii lui Isus Cristos, precum războaiele, foamea, cutremurele, persecuțiile. De fapt toate aceste semne nu sunt nimic altceva decât niște semne, niște moduri prin care 
suntem treziți, prin care ni se spune că va trebui să fim alerți, să fim pe fază. Fiindcă nu știm nici ziua, nici ceasul în care va veni, după cum putem citi și în evanghelia după Marcu. Aceste semne nu sunt fapte descriptive ale sfârșitului lumii, și nici moduri de calcul al sosirii Domnului.
Textul evangheliei de astăzi, ilustrează o imagine a scenei ce va avea loc în momentul în care Isus va veni din nou pe pământ. Căderea de corpuri cerești pare să susțină cataclismul prezis de către oameni de știință. Însă Isus folosește un limbaj apocaliptic care este destul de comun, destul de des întâlnit în timpul său. Haosul din cer simbolizează căderea vechii ordinii a lucrurilor ce va fi înlocuită cu una nouă.
Cu toți așteptăm cea dea doua venire a lui Isus. Aceasta va fi ziua în care se va întoarce. Vom recita crezul, la această sfântă Liturghie și vom proclama că, iarăşi va veni cu mărire, să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Autori Noului Testament au folosit cuvântul grecesc Parusia care tradus înseamnă sosirea și prezența regelui, pentru a putea descrie cea de-a doua venire a lui Isus. Când va sosi această zi, Isus va fi recunoscut la Domn, iar toți oameni, atât cei care vor învia din morți cât și cei care vor fi vii în acel moment, vor fi judecați în prezența lui Cristos glorificat, regele nostru. Însă, adevărata întrebare este, Când va veni? Nimeni nu știe. Tot ceea ce putem face e să așteptăm. Însă să așteptăm cu răbdare și plin de înțeles. Adică, în timp ce așteptăm să împărtășim unul cu altul darurile și talentele pe care fiecare dintre noi le-a primit de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, va trebui să facem fapte bune și să fim în slujba tuturor celor din jurul nostru. Amin
*Sau încheiat cu…
Și voi încheia cu o poveste care spune că un bărbat tânăr ce suferea enorm în focurile iadului. Zi și noapte, striga la Dumnezeu, rugându-l să îl elibereze de chinurile iadului. Dumnezeu a auzit la un moment dat strigătul lui. Așa că l-a întrebat ce bine a făcut când încă era pe pământ. Un înger s-a uitat prin datele despre el trecute în calculatorul din cer după care s-a întors la Dumnezeu și i-a spus că omul a împărțit la un moment dat niște cozi de ceapă cu vecinul său sărac.
Bine, a spus Dumnezeu, fă o funie din cozi de ceapă și coboar-o până la el. Așa că îngerul a făcut exact ce i-a spus Domnul.
În timp ce, îngerul, plin de nerăbdare cobora funia, bărbatul plin de disperare a și apucat-o. După care îngerul a început să îl ridice. În momentul în care ceilalți din jurul său au văzut ce se întâmplă, s-au grăbit să se prinde de picioarele lui. Greutatea a devenit atât de mare încât, la mijlocul distanței dintre cer și iad, funia s-a rupt iar cu toți, inclusiv bărbatul a căzut înapoi în iad.
Un preot a spus, referitor la această povestioară că acest bărbat și ceilalți din jurul lui nu au avut cum să se salveze pe ei înșiși fiindcă au făcut atât de puțin bine când erau pe pământ. Dar noi? Am făcut noi oare destul bine, încât să fim salvați de focul iadului?
Voi încheia cu o scurtă rugăciune, rugăciune care ar trebui să o recităm ori de câte ori avem ocazia. Doamne, Dumnezeul vieții și al speranței, care ne așteaptă la capătul drumului vieții, mă rog ție pentru Biserică, ca poporul lui Dumnezeu să poată proclama cu încredere și cu bucurie credința lor de nezdruncinat în viața veșnică și în dimensiunea veșnică a tot ceea ce facem. Amin
