Vineri din săptămâna a 33-a de peste an – 1

Lc 19,45-48

 

Mereu e nevoie ca noi să fim modești în toate lucrurile, mai ales când e vorba de aspectul exterior. Acesta este și motivul pentru care participăm la nunți sau la diferite ocazii speciale, în cadrul cărora avem grijă să purtăm o ținută decentă. Însă, unii oameni nu sunt atât de sensibili când vine vorba de importanța modestiei, mai ales când e vorba de participarea la celebrările liturgice, în special când nu este nici o sărbătoare mai deosebită.

Imagini pentru Cleansing of the TempleIsus în textul evangheliei de astăzi ne îndeamnă să arătăm și să dăm dovadă de respect față de bisericile noastre. Cu toate că ar trebui să fie casa Domnului și casă de rugăciune, mulți creștini sunt destul de insensibili în ceea ce privește modul în care se comportă în Biserică. Mulți dintre noi, tind să uite acasă îmbrăcămintea potrivită când vin să participe la celebrările Euharistice. Ba chiar în timpul sfintei Liturghii unii oameni pot fi văzuți, folosindu-și telefoanele. Alți pot fi văzuți vorbind cu cei de lângă ei. Această atitudine este o clară manifestare a lipsei de respect, nu doar în Biserică ci și față de cei care respectă, care au grijă să fie modești și respectuoși.

Isus astăzi ne îndeamnă să privim în noi înșine și să vedem modul în care putem respecta și îndeplini cum trebuie cerințele bisericii. De asemenea, va trebui să continuăm să ne rugăm ca noi să devenim mai sensibili până și în lucrurile cele mai mici și fideli sau mai bine zis credincioși față de poruncile interne și externe ale unei vieți creștine modeste.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?