Cântec: Isuse tu ne-ai chemat…
Pr. Dragi tineri, suntem aici în faţa prezenţei euharistice. Niciunul dintre noi nu este astăzi aici din întâmplare. Suntem aici, acum, astăzi şi nu în altă zi pentru că timpul de acum, timpul prezent, este cel mai important. Nu trebuie să aşteptăm un alt timp. Trebuie doar să ştim cum să fructificăm orice clipă a existenţei noastre. Să valorificăm timpul nostru, căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
Aşadar, aflându-ne îngenuncheaţi în faţa unui tabernacol ce ne vorbeşte despre un om care pare să nu aibă nimic în comun cu regalitatea, să ne dispunem acum sufletele pentru a interioriza mesajul acestei solemnităţi. NU ca pe happy end al unui film de la Hollywood, poziţionat strategic la sfârşitul anului liturgic, ci ca pe o evaluare şi o încununare a vieţii de credinţă trăite şi în acest an.
Am adus astăzi aici cu noi, Doamne, sufletele noastre julite şi prăfuite de atâtea căderi, gândurile şi problemele care ne frământă şi refuză să rămână la uşa bisericii, inimile noastre, care mai frânte, care mai neîmplinite, mai dezamăgite, idealurile noastre tinere, motivaţiile noastre şubrede şi febrile pentru a ţi le aşterne la picioare. Tu, ca rege, care ne cunoşti pe fiecare în parte, atingându-le şi binecuvântându-le ca pe nişte daruri, să ne transformi existenta.
Rămânem, aşadar, îngenuncheaţi înaintea ta, într-o tăcere prelungită, cerându-ţi să ni-l trimiţi pe Duhul Sfânt pentru a ne ajuta să ne rugăm şi să te descoperim în simplitatea inimii.
Pr. Tatăl nostru…, Bucură-te, Marie…, Slavă Tatălui…
*Scurt moment de tăcere….
Tânăr 1
Identitatea unui rege
Cât timp persistă amintirile plăcute despre un om bun? Cât timp persistă amintirile plăcute despre un om obişnuit? Dar despre un rege? E drept că în zilele noastre s-a redus numărul regilor care să ne guverneze politic şi social, însă a crescut numărul celor care ne înrobesc înşelător sufletele. Dacă primii rămân cel puţin atestaţi istoric, cei din urmă lasă cel mult un gust amar.
Vom propune acum spre reflecţie o antiteză, puţin improprie, între primii regi ai Israelului şi persoana lui Cristos… O progresie spirituală ca înţelegere a regalităţii lui Isus…
Saul, David şi Solomon sunt cei trei mari regi pe care i-a avut Regatul lui Israel. Direct învestiţi în funcţie de Dumnezeu (aleşi şi unşi de către un reprezentant al său), ei devin mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. Ei nu numai că trebuie să le asigure oamenilor dreptatea, biruinţa şi pacea, dar şi toate binecuvântările divine; inclusiv rodnicia pământului, a oamenilor şi animalelor sosesc prin mijlocirea lor.
Regele Saul, primul rege al poporului israelit, este uns de Samuel, lăsând viaţa tihnită de păstor de măgăriţe pentru una de conducător de oşti şi neamuri. în ciuda modestiei şi a împotrivirii sale, frumosul Saul va deveni rege: un conducător carismatic, călăuzit de Duhul lui Iahve şi care conduce războiul sfânt. Saul avea un singur atribut dintre cele care vor intra în portretul-robot al regelui ideal (mandatar ceresc, înţelept profet, poet, conducător militar, mare preot, perfecţiune fizică etc.): era „tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus”. Şi mai era şi un mare conducător militar, ceea ce-i îngrijora pe preoţi şi pe profeţi.
Se întrunesc oare aceste trăsături de rege şi în Isus?
El, care „nu avea nici chip, nici frumuseţe, om al durerilor, obişnuit cu suferinţa”, nu a purtat războaie cu sabia, dar a învins păcatul, moartea, nu a fost un bun conducător militar, dar aduna în jurul lui mulţimi în care „numai bărbaţi erau la circa 5.000”.
Regele David, cel de-al doilea ocupant al tronului Israelului, este unul dintre cei mai apreciaţi oameni din istorie. Remarcabil om de stat, talentat comandant de oşti şi strălucit diplomat, David schiţează structurile organizatorice ale noului stat centralizat. El începe pregătirile de construcţie a Templului, care va fi înălţat de fiul şi succesorul său, Solomon, iar ca muzician şi poet talentat, scrie cei mai frumoşi psalmi adresaţi lui Dumnezeu.
Isus nu ducea lupte de cucerire pentru a-şi extinde puterea, ci trecea din cetate în cetate pentru a extinde vestea cea bună. Nu exercita autoritatea de conducător, ci lăsa mereu libertatea de a alege… „DACA vrea cineva să vină după mine…” Nu a scris psalmi, dar ne-a învăţat cea mai frumoasă rugăciune, nu a promulgat noi legi, dar a rezumat toate constituţiile din lume la o singură lege – cea a iubirii… Nu a schiţat niciun plan al vreunei construcţii măreţe, dar ne-a trasat drumul care duce la Casa Tatălui…
Regele Solomon, al treilea rege al Israelului, după tatăl său, David, şi regele Saul, a fost faimos pentru înţelepciune şi apreciat pentru construcţia Templului lui Dumnezeu. Combinaţia dintre diplomaţia pe plan internaţional şi dezvoltarea internă a reuşit să creeze bogăţie şi siguranţă fără precedent în Israel pe timpul domniei lui. Bogăţia lui a fost egalată de înţelepciunea sa faimoasă pentru care era căutat, o mare varietate de poezii şi opere de înţelepciune fiindu-i atribuite 0 Cântarea Cântărilor, Proverbele şi Ecleziastul).
Isus, ca rege, nu trăia în bogăţia unui palat ca al lui Solomon… „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul”. Singurul palat în care el şi-ar dori să stea este cel al inimilor noastre… El nu a uimit prin opere măreţe lirice sau de artă, dar a scris cea mai frumoasă operă de iubire pe lemnul crucii… El nu a plecat din această lume lăsând doar amintirea faptelor sale, ci a rămas cu noi.
*Scurt moment de tăcere….
Tânăr 2.
Interiorizare:
Ce rege poate fi deci Isus? Un rege atipic, regalitatea lui este de alt ordin decât cel al lumii politice…
Dar oare inima noastră are nevoie de doctrine politice pentru a-1 declara pe Isus rege al nostru?
Mai avem noi oare nevoie de dovezi mai mari decât cea de pe cruce? Avem regi ai muzicii, regi ai modei, regi ai bucătăriei, regi în materie de maşini, dar avem oare rege peste liniştea noastră interioară?
Ce rege ne guvernează nouă viaţa? Banul? Puterea? Bogăţia? Inteligenţa?
Poate că Isus nu este printre cei mai admiraţi oameni din istorie, aşa cum sunt Saul, David, Solomon (ba chiar cel mai controversat dintre toţi), însă este singurul rege care s-a coborât de pe tronul său şi a trăit în sărăcie şi nevoi pentru a micşora distanţa ierarhică…
Acceptăm noi un rege apropiat de noi, sau ne mulţumeşte relaţia distantă dintre conducător şi supus?
Ajută-ne, Doamne, să te descoperim ca rege în viaţa noastră şi să trăim împărăţia cerului încă de pe pământ, prin legea supremă a iubirii tale…
Îţi mulţumim că ai ales şi acceptat să fii un rege sărac, pentru a ne învăţa modestia.
Învaţă-ne să nu privim crucea pe care o avem de purtat ca pe un obiect de tortură, ci, aşa cum ai privit-o tu, ca pe un tron care înalţă spre Dumnezeu.
Pr. Tatăl nostru…, Bucură-te, Marie…, Slavă Tatălui…
*Scurt moment de tăcere….
Cântec: Noi suntem speranța lumii…
Tânăr 3
„Tu eşti regele iudeilor?”
În acel timp, Pilat l-a întrebat pe Isus: „Tu eşti regele iudeilor?” Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi spui aceasta sau alţii ţi-au spus-o despre mine?” Pilat i-a răspuns: „Sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce-ai făcut?” Isus a răspuns: „împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, oamenii mei s-ar fi luptat, ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar împărăţia mea nu este aici”. Pilat l-a întrebat din nou: „Aşadar, tu eşti rege?” Isus i-a răspuns: „Da, sunt rege! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu”.
Solemnitatea lui Cristos Rege poate fi o oportunitate de a aprofunda un adevăr esenţial al credinţei noastre şi de a reevalua conţinutul acestei regalităţii, în contextul relaţiei om – Biserică, om – spiritualitate. Cristos este rege pentru a crea din noi un popor regal, liber faţă de orice formă a sclaviei omului, pentru a consolida acest popor, pentru a ne descoperi noi resurse, pentru a ne îmbogăţi purificându-ne, înălţându-ne…
În ultima duminică a anului liturgic, suntem invitaţi să-l celebrăm pe Isus ca rege. Concluzia întregii istorii va fi împărăţia veşnică şi definitivă a lui Cristos.
În pasajul evanghelic, Isus se află într-o situaţie umilitoare, aceea de acuzat în faţa puterii romane. El a fost arestat, legat, insultat, acuzat şi prezentat lui Pilat ca unul care aspiră la puterea politică, în călitate de aşa-zis rege al evreilor.
Aceasta este o situaţie foarte ciudată, scandaloasa, dar care se repetă de multe ori în istoria omenirii.
Oamenii foarte generoşi, care se angajează în a face binele altora, de multe ori sunt criticaţi şi acuzaţi, ba chiar condamnaţi, interpretându-li-se eronat volunta riatul. însă de câte ori nu l-am aşezat şi noi pe Dumnezeu în faţa judecăţii noastre, acuzându-1 şi condam- nându-1 pe nedrept…
„Împărăţia mea nu este din lumea aceasta”. Este clar că Isus nu are nicio ambiţie politică. După înmulţirea pâinilor, oamenii, entuziasmaţi de minunea înfăptuită, au vrut să îl facă împărat, pentru ca el să răstoarne puterea romană în Palestina şi, prin urmare, să stabilească un nou regat politic şi acesta să fie considerat ca împărăţia lui Dumnezeu.
Dar Isus ştia că împărăţia lui Dumnezeu este de natură diferită, nu se poate baza pe arme şi violenţă. Atunci el s-a retras pe munte, să se roage singur, lăsând mulţimea dezamăgită.
Acum, în faţa lui Pilat, se constată că, în Ghetsemani, ucenicii săi nu au luptat toţi înverşunaţi, aşa cum fac gărzile de corp a unui Vip pentru a-1 apăra, pentru ca el să nu fie prins, dar Isus clarifică situaţia: „Dacă ar fi împărăţia mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca eu să nu fiu predat pe mâna iudeilor”.
Vedem totuşi în Evanghelie că până şi ucenicii se aşteptau la o altfel de domnie a lui Isus pe pământ, stabilită şi apărată cu arma. în Ghetsemani, Petru a scos sabia de teamă şi a început lupta, dar Isus îl opreşte.
El nu a dorit să fie apărat cu arme, ci să împlinească voia Tatălui, stabilind împărăţia divină, nu prin forţa armelor, ci prin intermediul celei mai mari generozităţi, prin darul vieţii sale.
Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie complet diferită de cea pământeană, politică.
Surprins de ceea ce spune Isus, Pilat conchide: „Deci, eşti un rege?”
Un rege de un alt tip, totuşi un rege. Isus răspunde afirmativ: „Tu spui că eu sunt un rege”, lăsându-i astfel lui Pilat libertatea de a infirma sau confirma regalitatea sa.
Puterea politică nu este singurul tip de putere, ne arată Dumnezeu astăzi. Există o putere mult mai valoroasă şi mai mare, care nu se realizează prin mijloace sociale sau politice. Isus pentru asta a venit în lume.
Să ne arate că se poate domni cu puterea iubirii.
*Scurt moment de tăcere….
Tânăr 5
Interiorizare:
Să ne întrebăm acum: dacă Isus ar fi pus astăzi în faţa noastră, l-am recunoaşte ca rege al nostru? Sau am fi revoltaţi de prezenţa lui care atentează la prezenţa celorlalţi regi pe care îi avem?
Dacă el este regele meu, care ar fi ritualul încoronării lui ca rege peste sufletul meu? Ce-i pun pe cap drept coroană? îi împing tot mai adânc spinii în cap sau îi aduc cununi de lauri şi de mulţumire pentru tot ce face pentru mine?
Îl îmbrac în haina de purpură a indiferenţei, aşa cum au făcut soldaţii, sau cu credinţa şi dragostea mea?
Îi ofer eu oare tronul inimii mele sau îl urc pe crucea păcatelor mele? Ajută-ne, Doamne, să te mărturisim ca rege al sufletelor noastre, iar ele să devină cetăţi cucerite şi locuite de tine.
Iartă-ne pentru atâtea momente în care punem la îndoială regalitatea ta, cerându-ţi dovezi aşa cum a făcut şi Satana în pustiu, ispitindu-te („Căci el va porunci îngerilor săi să te păzească în toate căile tale; .şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră”), sau ca oamenii de sub cruce care te batjocoreau…
Invaţă-ne regulile Jocului vieţii”, pentru ca, în mutările noastre, să nu fim surprinşi de vreun „şah mat” care să-ţi blocheze ţie, ca rege al nostru, mişcările ce
ne-ar salva.
Pr. Tatăl nostru…, Bucură-te, Marie…, Slavă Tatălui…
*Scurt moment de tăcere….
Cântec: Ţi-am greşit de atâtea ori
Tânăr 6
Semnele regalităţii lui Cristos
- Ieslea cu paie: Un rege din această lume are un tron; primul tron al lui Isus a fost o iesle. Isuse, ai început să te arăţi ca rege printre cei din urmă, dar lăsându-te contemplat într-o iesle săracă, poate că voiai şi să ne faci să înţelegem, chiar mai înainte de a fi capabil să vorbeşti, că te vei face hrană pentru noi.
- Copiii: Suveranilor acestei lumi le place să se înconjoare de consilieri isteţi şi adulatori. „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi converti şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. Iată consilierii şi supuşii de care îi plăcea lui Isus să fie înconjurat, iată modelele pentru intrarea în împărăţia cerurilor.
- Un lighean şi un ştergar: Isus este un rege care „nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu”, ci şi-a arătat măreţia „luând firea sclavului”. El a spălat picioarele ucenicilor, arătând că nu este un rege ce doreşte a fî slujit, ci care slujeşte, oferindu-ne cel mai frumos exemplu de urmat.
- Un toiag de păstor (din trestie): Un sceptru regal este greu şi puţin manevrabil pentru un rege-păs- tor. Iată sceptrul preferat de Isus, folositor în căutarea anevoioasă a fraţilor rătăciţi, singurul sceptru primit din partea noastră, a oamenilor, în torturile pătimirii sale.
- Coroana de spini: Coroana este simbolul cel mai înalt al regalităţii. Medaliile şi ornamentele care împodobesc uniformele militare, aurul şi pietrele preţioase care împodobesc coroanele regilor din această lume constituie simbolurile unei întreceri în a arăta cu mândrie propria condiţie de dominare. Nu şi pentru tine, Isuse. Tu eşti un rege care ai lăsat să fie împodobit trupul tău cu răni şi capul tău cu spini. Tu eşti un rege care „s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce”, deoarece nu ai venit pentru a te face admirat… ci pentru a sluji.
- Crucea: Iată ultimul tău tron pământesc, rege ascultător – un tron de lemn şi cuie. Iată catedra ta cea mai înaltă, învăţătorule bun – cea a durerii. Semn al ascultării totale a voinţei Tatălui şi al iubirii necondiţionate fată de fraţi.
- Giulgiul: Părăsit, gol, în mormânt, reprezintă ultimul văl care ascunde regalitatea ta mesianică de ochii noştri, dar reprezintă şi victoria asupra ultimului duşman pe care l-ai învins: moartea.
Se găsesc oare şi în mine semne ale regalităţii lui Cristos?
Poate vreau să fiu chiar eu iesle de paie… Să sălăşluiască adânc în mine… Poate coroana… însă nu de spini… Poate vreo năframă pe care să-şi lase impregnat chipul regal… Sau poate vreau să înlocuiesc crucea cu inima mea…
Pr. Tatăl nostru…, Bucură-te, Marie…, Slavă Tatălui…
*Scurt moment de tăcere….
Cântec: Tu ești viața noastră…
Tânăr 7
Îl vrem pe Cristos ca REGE?
Am vrea noi, cei adunaţi aici, ca Isus Cristos să domnească pe pământ şi în inima noastră? Prin ce am manifestat noi, în viaţa noastră, măcar o dată că ne dorim acest lucru?
Nu-1 vrem suficient rege şi nu facem nimic în acest sens pentru că nu-1 cunoaştem. Nu ştim cine este. De cele mai multe ori, avem idei preconcepute despre el şi poruncile lui, el şi fericirile lui, el şi Biserica lui… „Nu, spun unii, e de neconceput”. „Treziţi-vă, strigă alţii, suntem în mileniul trei. S-a dus creştinismul, singura religie e cea a bunului-plac şi a libertăţii!” Dar oare Cristos e împotriva libertăţii? Prin ce ne îngrădeşte Cristos libertatea?
Oare prin faptul că ne cere adevărul, adică să fim sinceri? Nu sinceritate căutăm cu toţii? Este cineva care iubeşte să fie minţit?
Oare prin faptul că ne cere să ne iubim unii pe alţii? Dar nu asta sperăm şi pentru asta luptăm? Este ceva mai de preţ şi mai căutat decât iubirea?
Aşadar, prin ce sau cum ne-ar încurca Cristos?! Să ne întrebăm… Să ne lămurim astăzi de ce nu-1 vrem rege!
Dacă l-am cunoaşte, de aici, din biserică, am ieşi cu toţii pe străzi, am merge în faţa primăriei, la facultate, în faţa parlamentului, a preşedinţiei, l-am cere ca rege: el şi numai el să domnească şi să conducă.
Dar nu, nu acolo trebuie să mergem, ci acasă la noi, acolo vrea Cristos să fie încoronat prima dată, în familia noastră. Dacă cucereşte familiile, apoi va cuceri şi oraşul şi ţara şi omenirea întreagă. Dar şi asta poate fî uneori prea mult, pentru că şi în casele noastre rămân unii care nu-1 vor: poate mama sau tata, fratele sau sora, verişorii, soţul, soţia etc. Nu-1 vor pentru că ei au un alt rege.
Atunci, ce-i de făcut? Nimic mai mult decât să-l încoronăm, pentru început, rege peste inima noastră… De acolo începe încoronarea! Şi am face acest pas, dacă l-am cunoaşte mai bine? Atunci, ca să-l cunoaştem mai bine pe rege, să ne îndreptăm privirile spre tâlharii răstigniţi împreună cu el. Tâlharii care-1 înconjoară pe Isus – regele ce domneşte de la înălţimea crucii. Ei reprezintă întreaga omenire aflată sub domnia lui Cristos: cei buni şi cei răi, iubitorii de dreptate şi făptuitorii de fărădelege, cei mântuiţi şi cei osândiţi. Toţi sunt acolo. Ce putem învăţa din această imagine? Privind tâlharul „fără credinţă”, ne putem da seama că moartea nu-i face pe oameni mai buni! Nu-i schimbă automat. Nenorocirea nu e întotdeauna punct de convertire şi de rugăciune, ci deseori este motiv de batjocură şi înjurături. Nu e suficient să suferi ca să devii altul, să fii mai bun.
Mai mult, nu e suficient să fii lângă Cristos o oră sau trei, ca să te mântuieşti! Şi aici poate e cel mai bine să ne analizăm personal: nu e suficient să stai lângă Cristos o oră, duminica (şi, din păcate, se vede cum stăm uneori în biserică, ca pe cruce: grăbiţi şi chinuiţi, cu chipul atât de contorsionat de parcă am fi răstigniţi), ca să ai pretenţia mântuirii!
Dar avem şi lecţia tâlharului convertit: forţa ca, în cea mai cumplită suferinţă, să te gândeşti la altul şi să-l consolezi. E ceva divin să găseşti în agonie un cuvânt, bun pentru cel care suferă în vecinătatea ta! Lecţia sa e lecţia unei vorbe bune. Ce învăţam? în suferinţă, să privim spre ceilalţi care suferă mai mult decât noi. Indiferent cât suferim, undeva se află cineva care suferă mai mult.
Învăţăm de la acelaşi tâlhar bun să nu spunem niciodată că nu avem nimic de dăruit: oricine are la îndemână măcar o vorbă bună! Iar răsplata pe care a primit-o ne arată tuturor că Domnul, regele, răsplăteşte îmbelşugat, boiereşte, cu har peste har, imediat, „astăzi”! Dacă vrem să domnească Cristos în viata noastră, trebuie să începem prin a ne comporta ca nişte prieteni ai săi: buni faţă de ceilalţi, dispuşi să ascultăm şi să iertăm, dispuşi să oferim măcar o vorbă bună.
Pr. Tatăl nostru…, Bucură-te, Marie…, Slavă Tatălui…
*Scurt moment de tăcere….
Cântec: Dacă ești nefericit…
Tânăr 8
Regele meu
Biblia spune că regele meu este regele evreilor, regele lui Israel, regele dreptății, regele veacurilor, regele cerurilor, regele gloriei,
regele regilor şi Domnul Domnilor.
El este regele meu.
Mă întreb dacă îl cunoşti!
Regele meu e suveran
Nimeni nu poate măsura dragostea lui nemărginită.
Este necurmat de puternic, statornic pe vecie, pe deplin sincer
E nemărginit în har, domneşte cu putere, imparţial de milos,
Îl cunoaşteţi?
El este cel mai mare fenomen care a trecut vreodată
orizontul acestei lumi.
Este Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul păcătosului.
Punctul central al civilizaţiei.
Este de neegalat. Fără precedent
Cea mai înaltă idee din literatură.
Cea mai mare personalitate în filozofie.
Este doctrina fundamentală a teologiei adevărate.
E singurul calificat să fie mântuitor autosuficient.
Mă întreb dacă îl cunoşti astăzi.
El dă tărie celui slab. E aproape şi mântuieşte.
El simpatizează şi salvează,
Întăreşte şi susţine. Păzeşte şi conduce
Vindecă bolnavii. Curăţă lepra.
Iartă păcătoşii. Şterge datoriile.
Eliberează captivii. Apără pe cei slabi.
Binecuvântează tinerii.
Slujeşte celui nefericit. Are grijă de cei bătrâni.
Răsplăteşte pe cei conştiincioşi.
Dă frumuseţe celor smeriţi.
Mă întreb dacă îl cunoşti.
Este cheia cunoaşterii. Izvorul înţelepciunii.
Uşa către eliberare.
Cărarea către pace.
Drumul sfinţeniei şi poarta către glorie.
Tu îl cunoşti?
Viaţa lui este de neîntrecut.
Bunătatea sa este fără limită
Mila sa este veşnică. Dragostea lui nu se schimbă.
Cuvântul său este îndeajuns.
Harul lui este suficient.
Domnia sa e dreaptă şi jugul său este uşor.
Povara sa nu este grea.
Aş vrea să ţi-1 pot descrie,
dar e de nedescris, greu de înţeles.
Invincibil. Irezistibil. Nu ti-l poţi scoate din minte.
Nu îl poţi pierde.
Nu poţi să-l depăşeşti şi nu poţi trăi fără el.
Fariseii nu l-au suferit, dar au aflat că nu-1 pot opri. Pilat nu a găsit nicio vină în el.
Irod nu l-a putut ucide.
Moartea nu l-a putut birui
şi mormântul nu l-a putut ţine.
Acesta este regele meu. Da, regele meu!
El să fie şi regele nostru în veci de veci. Amin.
Pr. Tatăl nostru…, Bucură-te, Marie…, Slavă Tatălui…
Cântec de final: Doamne Isuse, eşti viaţa mea
Sau
Te așteptăm, Isuse
