Lc 1,39-45
Maria nu a fost doar prima dintre cei care au crezut din Noul Testament ci și primul misionar ce a dus vestea cea bună a iubiri lui Dumnezeu și a puterii sale mântuitoare, verișoarei ei Elisabeta și întregii ei familii. În momentul în care îngerul a revelat faptul că și Elisabeta a zămislit un fiu, în ciuda vârstei ei înaintate, Maria s-a dus în grabă la ea, pentru a-i fi alături în acel moment de bucurie și de așteptare a copilului. În clipa în care acestea două s-au întâlnit s-au îmbrățișat, gest prin care și-au manifestat atât bucuria cât și acceptarea misiunii lor.
Vizita Mariei reprezintă vizita lui Dumnezeu la Elisabeta. Elisabeta experimenta deja așteptarea plină de nerăbdare a zămislirii unui fiu la bătrânețe, dar și tristețea pierderii vocii a soțului ei. Însă imediat ce Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilul a tresăltat în pântecele ei. Elisabeta s-a umplut cu Duhul Sfânt și a fost capabilă să recunoască prezența iubitoare a lui Dumnezeu în Maria, astfel fiind consolată, primind noi puteri și rostind cu ardoare o binecuvântare.
Suntem noi oare capabili să recunoaștem blânda și confortabila prezență a lui Dumnezeu în mijlocul calendarului nostru zilnic destul de încărcat? Ieșim noi, asemenea Mariei, pentru a împărtăși iubirea lui Dumnezeu celorlalți? Când a fost ultimul moment în care am rostit cu ardoare o binecuvântare și o mulțumire lui Dumnezeu care ni l-a dat în dar pe preaiubitul său fiu?
