Search
Close this search box.

Ziua 35 – Simfonia Tăcerii

Trăim într-o lume și într-o cultură a zgomotului, cu o inflație verbală ce nu mai poate fi ținută sub control. Sunt persoane care nu pot să tacă nici o clipă. În lumea modernă, zgomotul a devenit o necesitate, un drog. De ce? Din două motive. Mai întâi, pentru a se îndepărta și a se exorciza gândul la moarte. Oamenii se tem de tăcere, pentru că tăcerea prea le amintește de moarte: morții nu vorbesc, au gura închisă. Dacă mai vorbești, e o dovadă sigură că încă nu ai murit. Și în al doilea rând, pentru că tăcerea îi face pe oameni să-și descopere golul, vidul, prăpastia din ei înșiși; le este frică să se întâlnească cu ei înșiși.

Freud și psihanaliștii propun ca remediu împotriva acest gol, vid interior vorbirea, cuvintele ca formă de descărcare: de pildă, spovada, deschiderea sufletului la psihiatru. Sau ceea ce numesc nemții  terapia strigătului. În spitalele de psihiatrie există încăperi în care psihopații strigă, își descarcă nervii, urlă până ce se calmează.

Imagini pentru jesus prayingCristos ne propune contrariul, ne propune terapia tăcerii. În tăcere, abisul, golul interior se umple de Dumnezeu: nu mai este un spațiu al angoaselor, al fantasmelor, al spaimelor, ci un spațiu care vibrează, e muzică, e armonie; e ceea ce misticii numesc „simfonia tăcerii”. În acest spațiu sufletesc, scrie sfântul Ioan al Crucii, sufletul gustă „armonia muzicii și liniștea tăcerii”.

Sfânta Scriptură ni-l prezintă pe Dumnezeu acționând, creând prin cuvânt, dar ne descrie și tăcerea veșnică în care își maturizează hotărârea de a crea. Dumnezeu care vorbește este, mai întâi de toate, un Dumnezeu care tace: tăcerea sa este primordială, fundamentală, ține de esența misterului său. Înțelepciunea divină există din veșnicie, dinaintea lucrărilor sale cele mai vechi după cum putem citi în cartea proverbelor. Cuvântul este în Dumnezeu din toată veșnicia, Cuvântul fiind el însuși Dumnezeu (cf. In 1,1). Dumnezeu a hotărât de mai înainte „ca noi să devenim, prin Cuvântul său, fii adoptivi prin lucrarea lui Isus Cristos” (Ef 1,5). Dar planul lui Dumnezeu nu s-a făcut cunoscut dintr-o dată: „El a rămas ascuns în tăcere timp de veacuri veșnice” (Rom 16,25).

Sfântul Ioan al Crucii scria că „Tatăl a spus un singur cuvânt, acest cuvânt e Fiul său și continuă să-l spună mereu într-o veșnică tăcere: de aceea, și sufletul nostru trebuie să-l asculte în tăcere”.

Tăcerea lui Dumnezeu, așadar, nu este un vid fonic, ci este plinătatea sunetului, a armoniei. De aceea Cuvântul întrupat, născut din tăcerea veșnică a lui Dumnezeu, e atât de frumos, atât de armonios. De aceea cuvântul omului e atât de frumos, de armonios când se naște din tăcere; altminteri e zgomot.

Fiindcă suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, în noi, cuvântul nu poate fi separat de tăcere: tăcerea și cuvântul fac parte din structura fundamentală a omului. Omul poate fi cunoscut foarte bine după felul cum vorbește, dar poate fi cunoscut și mai bine după felul cum tace.

În cartea sa, Cuvinte și tăceri ale lui Isus, Peter Lippert face o remarcă foarte interesantă, anume că chiar și morții care nu mai pot vorbi continuă să vorbească prin felul în care tac: Tăcerea morților nu este egală pentru toți. Privindu-i pe morți în sicriul lor, ne dăm seama cât este de diferită tăcerea lor. La unii e oribilă, la alții e severă, absentă, acuzatoare, la alții, împăciuitoare, senină, ca și cum ar vrea să spună: „Acum totul e în ordine”. Așadar, diferită este tăcerea morților, după cum diferită este tăcerea celor vii. Oamenii pot fi catalogați mai mult după tăcere decât după discursurile lor.

Marii gânditori și scriitori ai omenirii ne oferă adevărate perle cu privire la valoarea tăcerii. Iată câteva: Louis Lavelle  spunea că „În tăcere și singurătate se nasc și se experimentează toate forțele noastre”. M. Gandhi spunea „Câte lucruri se pot face cu tăcerea! Experimentez din zi în zi mai mult acest lucru”. „Tăcerea e crainicul desăvârșit al bucuriei” scrisese W. Shakespeare. Alfred de Vigny  spunea că „Numai tăcerea e mare, restul e slăbiciune”.

Viața fiecărui om este ca un cuvânt între două tăceri: ne naștem din tăcerea lui Dumnezeu, care ne creează sufletul în cea mai desăvârșită tăcere, și ne întoarcem în tăcerea lui Dumnezeu: cuvântul își are ultimul cuvânt în tăcere, în tăcerea veșnică a lui Dumnezeu, care e plinătatea armoniei. Amin

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?